Download file: Urlea - Dara - Fereastra Sâmbetei - Valea Vistei.gpx

     Suntem in Muntii Făgărașului, mai exact pe partea nordica, unde vrem sa facem o portiune din creasta. In functie de vreme și cum ne simțim, vom ajusta traseul pentru a ne incadra in cele trei zile pe care ni le-am propus sa le petrecem pe potecile acestui masiv.
     Din Breaza, de la Schit, facem cale intoarsa pentru a intra pe Valea Pojortei, pe marcaj triunghi rosu. Alături de cel marcat cu punct rosu, el urca la Fosta Cabana Urlea, arsa din temelii. In trecut, mai era un traseu ce urca pe Valea Brescioarei, marcat cu triunghi albastru, inchis de ceva ani din cauza unei avalanse. 
     Asadar, pornim pe vale, pe un traseu prelung ce merge cand pe dreapta, cand pe stanga raului învolburat de la ultimile ploi căzute din abundentă. Avem parte si de un noroi sacaitor, pe care tot vrem sa-l evitam jubiland pe pietre sau rădăcini de copaci. Vremea este frumoasa și cam asa se anunta toată ziua, asa ca nu ne grăbeam. Urcam ceva timp pe vale o panta lina, fara a lua mult in altitudine, ceea ce înseamnă ca pe ultima portiune vom avea de urcat o declivitate considerabila, știind faptul ca fosta cabana se afla la 1500 m. Ajunsi in fata provocării, luam in piept o panta ce iti taie din elan si te încetinește. Cand te uiti in sus pare ca vine padurea peste tine. Nu avem încotro și trebuie sa-i dam binețe pana iesim in poiana. Timpul se scurge cu rapiditate si ne dam seama ca ideea de ajunge la Lacul Urlea nu prea este fezabila. Refugiul Mosuleata este un punct de innoptare bun si mai realist in cazul nostru, pentru ca aveam și copii in grup. 
     La fosta cabana luam o scurta pauza de ciocolata și ne înhămam din nou la datorie. Din cabana nu mai gasim nimic dupa cum știm, a fost cândva o idee de a o reconsolida, insa cineva rau intenționat a sters-o complet de pe fata pământului, rămânand doar o fundație de beton. 
     Intram din nou in padure pentru ceva timp, apoi iesim in jnepenis, unde avem si multe afine la care oprim des pentru a le gusta. Odata iesiti in zona alpina, nu ne maitrebuie mult timp sa ajungem pa Refugiul Mosuleata pentru a campa. Era destul de târziu, iar pentru copii distanta pentru a ajunge la Lacul Urlea ar fi fost mult prea mare si cu siguranta ne-ar fi prins seara. Nu ca nu am mai fi mers pe acolo in condițiile astea. Ultima aventura in zona a fost chiar pe timp de noapte. Deci, ajungem langa refugiu, unde avem suficient spațiu de a monta corturile. In refugiu avem ceva mizerie, iar pe jos avem doar 4 trapeze, insuficiente pentru un grup de 6 persoane. Dar in caz de urgenta poate fi o soluție. 
Intuim unde am putea găsi apa, desi eu m-am dus în recunoaștere in partea opusa, adica in stanga cum urcam si sub vf Moșu. Ceilalți au fost înspre Valea Brescioarei si, sub culme mica ascutita, ocolita prin stanga, au găsit apa. 
     Seara este una cu vant, insa linistita. Nimeni nu a mai trecut prin zona și nici alte evenimente nu au fost. Dam drumul arzatoarelor pentru un mic festin, dupa care ne bagam la somn. Spre dimineața am probleme cu frigul deoarece luasem un sac usor de vara și afara erau sub 10 grade. 
     Dimineata este frumoasa, chiar daca nu am noroc de un răsărit tocmai bun. Un nor bloca razele soarelui și abia pe la 7 ne bucuram de caldura lor. Facem cafeaua, mergem dupa apa si mai tarziu ne punem în mișcare. 
     Iesim in Culmea Moșului si continuam spre Vf Urlea. Pe Meteoblue anunțau putina ploaie dupa ora 17.00, asa ca eram puțin in dubii ce aveam sa facem azi. Voiam sa ajungem și pe Dara, insa trebuia sa ne abatem de la traseu. Prin urmare, hotărâm sa ascundem rucsacurile printre niste stanci, sub Vf Urlea si sa mergem doar cu strictul necesar la noi. O treaba cam riscanta, pentru ca stim ca cei ce umbla cu oile obișnuiesc sa fure. Pornim in graba spre cele doua varfuri de peste 2500 m si pe traseu arunc un ochi pe telefon, constatand ca ploaia a dispărut, ceea ce nu avea decât sa ne bucure. Nici nu ne mai grăbeam asa tare. Ajungem pe cele doua varfuri dupa cateva suișuri si coborâșuri, apoi facem cale intoarsa pentru a recupera bagajele. Pe varf dam de multi oameni, cum era și normal, fiind o zi de sambata. Va trebui sa urcam Vf Urlea de doua ori pentru a lua rucsacul si apoi a ne conecta cu traseul de creasta ce duce in Fereastra Mica a Sambetei, acolo unde voiam sa innoptam pentru a doua seara.
     Misiunea devine puțin mai usoara si doar urcarea pe Vf Slanina stoarce ultima picatura de energie inainte de a campa. Constatam ca vom fi multi in zona si pe langa asta si cei cu oile. Cam incomoda treaba, pentru ca magarii si cainii se perinda pe langa corturi. Un turist ceh are ghinionul de a fi linsat de către caini, cum si eu eram sa o patesc sub Vf Somnului. Ciobanii spun ca e muntele lor si nu prea ii interesează, ca au mai pățit de astea și nimeni nu le-a facut nimic. Tara lui Papura Voda. 
     Iau decizia de a dormi in refugiul insalubru, pentru ca, dupa cum spuneam, prima seara a fost cam rece pentru mine și in refugiu parea a fi mai bine. Urmam acelasi festin si, cand sa ma bag la somn, constat ca șoriceii aveau de lucru la mancarea noastra. Nimic nu-i speria. Am scos-o afara si am agatat-o pe refugiu. Dar si aici doar norocul a făcut sa nu ne-o ia cineva. Pare se ca m-am trezit la timp, exact când am ieșit din refugiu un câine și măgării dădeau târcoale pungilor noastre, ba chiar unuia dintre noi i-a si luat-o.
     O luam din loc ceva mai târziu, urcand si coborând Varfurile Galasescu, Galbenele si Hartopul Ursului. Ideea de a urca si pe Moldoveanu iese din calcul și nici nu țineam neapărat sa mergem. Stiam ca va trebui sa stam la coada pe traseu si nici cu timpul nu stăteam prea bine. Pe traseu intalnim montaniarzi ce ne spun ca au fost praduiti de mancare cat timp ei au urcat pe Moldoveanu si au fost nevoiți sa renunțe la tura. Deci mare grija unde lăsați echipamentul si mancarea. Cel mai probabil tot cei de la stane au fost. Un turist, care deja cara o greutate mare cu el, nu vad de ce ar mai lua ceva in plus.
     Nici vremea nu ține cu noi, norii freamătă si aduna, anunțând ploaie. Noi ne lasam pe Valea Vistei si va trebui sa chinuim genunchii pe o panta accentuata in prima parte. Si oboseala isi spunea cuvântul dupa cele trei zile de mers cu greutate mare in spate. Timpul parca zboară si noi încă avem cale lunga pana la masina. Cativa stropi isi fac simtita pe traseu, iar pe parcurs ploaia se întețește. Indeosebi dupa ce trecem de Refugiul Valea Vistei. Apelam la hainele de ploaie si ii dam in continuare printre tunete, fulgere si stropi de ploaie. Iesim intr-un tarziu la drumul forestier si nu rămâne decât sa plecam spre casa, nu inainte se a savura o pizza mult asteptata de copii. Recuperam si cealalta masina si o intindem spre Brasov.