Download file: Valea-Ursilor-Padina-Popii-Brana-Caprelor.gpx

     Incepem luna august cu o drumetie in Piatra Craiului. Padina Popii si Brana Caprelor sunt in plan astazi. Traseului Brana Caprelor ii mai facusem o vizita si acum doi ani, insa pe Padina Popii aveam vreo 11 ani de cand nu calcasem. Asa ca, dupa lungul drum de la București, si nu ma refer din prisma distantei ci a numărului de ore pe care-l facem pentru a ajunge aici, ne cazam in camping si nu irosim mult timp, pentru ca ne punem în mișcare
     Coboram putin si cum vedem marcajul spre Refugiul Diana, triunghi galben, ne ținem de el. Prin poiana însorită urcam iute pentru a scapa de soare. Vremea era ideala de drumetie, asa ca ca nimic nu ne sta în cale pentru a face ceea ce ne-am propus. Pana la refugiu nu este o treaba chiar usoara, ai vreo câteva sute de metri de urcat, in unele locuri pe o panta destul de accentuata. Dar noi suntem in forma si o devoram mai repede de cat ar fi pe indicatoare. Am luat tot ce ne trebuie cu noi, indeosebi apa, deoarece se stie lipsa apei din acest masiv. Nu prea sunt pretendenți la traseu, asa ca urcam singuri spre creasta. Doar o singura persoana cobora spre Plaiul Foii. Pare-se ca întâmplarea cu ursul din Bucegi pe mulți sa-i fi speriat. In Crai situatia pare a fi mai sub control fata de masive precum Bucegi sau Fagaras.
     Odata întrați in padure, nu mai ieșim. Chiar daca ajungem intr-o mică poiana, loc in care se afla refugiu, va trebui sa urcam in continuare pentru a ne bucura de o deschidere. Prin urmare, suntem la refugiu in vreo doua ore, loc in care luam o scurta pauza. Inca am bateriile incarcate si luam cu asalt Padina Popii. Un traseu usor accidentat, dar si pricinos din cauza grohotisului instabil care iti fuge usor de sub picioare. Pe o ploaie torențială nu ar fi prea comod pe aici. Ne ținem cand de stanci, cand de jnepeni si iesim dupa ora si ceva in sa. Doar câteva minute ne mai despart de creasta. Aici oprim pentru a fotografia garofita Pietrei Craiului si pentru a urca la un punct de belvedere.
     Urcam si in creasta si atat. Nu mai continuam si facem cale intoarsa pe Brana Caprelor. Nu era o misiune usoara nici aici din cauza terenului instabil. Terenul iti fuge de sub picioare la propriu și trebuie sa fii foarte atent. In urcare mai e cu mai e, dar la coborare e chiar horror. Genunchii vor avea de suferit. Dar pentru asa peisaje, merita. Descindem usor, cu ochii în patru, jubilind de pe o parte pe alta. Am uitat sa spun, la Izvorul Gavan, care avea apa, am completat resursele pentru a fi sigur ca nu rămânem fără. O piatra desprinsa din zona ma lovește în pulpa dreapta. Mare noroc am avut ca nu a venit în genunchi sau laba piciorului. Pe loc nu am simțit durerea, insa a doua zi ma durea. Parerea mea ca pe astfel de trasee trebuie o casca. Chiar daca sunt trasee marcate, oricand poate cădea o piatra de nicăieri. Lumea era mirata in trecut, cand, pe Braul Cioranga, purtam casca. Daca se va întâmpla o nenorocire, pe toți ii vom vedea cu casca, cum, dupa intamplarea cu ursul, multi cautau sa cumpere spay.
     Intram in padure, scăpând de chin și indata suntem la refugiu. Ramane sa coboram panta pe care am si urcat-o din Plaiul Foii. Avem timp si de putin relax la o bere. Seara este una linistita cu un apus pe masura. Campingul este decent, cu condiții bune, si unde poti alsa lucrurile în siguranță. Mai ales ca in ultimul timp furturile au început sa se înmulțească. Dimineața ne trezim si plecam spre București.