Download file: Prăpastii - La Tablea - La Om - Saua Funduri - Poiana Grind - Prăpastii.gpx

     Suntem la începutul verii astronomice, adică la numai zi de solstițiu de vara si vrem sa urcam in creasta Pietrei Craiului pentru a marca un apus si un răsărit corespunzător. Am mai facut lucrul asta acum 5 ani, insa acum veneam cu aparatura mai performanta si voiam sa imbunatesc calitatea imaginilor.
     Ajungem la Fantana lui Botorog in jurul orei 10:00 si pornim la drum echipati de o noua aventura. Vremea, desi era calda, nu satisfăcea pe deplin dorințele noastre. Stătea sa ploua, desi prognoza dădea mai multe ore de soare si vreo 2 mm de apa. Călcăm apăsat, cu un rucsac destul de greu, chiar daca am încercat sa reduc la minim echipamentul si mancarea. Nici nu mai carasem de ceva timp o greutate asa mare si asta se simțea.
     Așadar, serpuim prin Prapastii pana dam de drumul ce ocolește Cheile Pisicii. In scurt timp începe sa ploua si vom lua pe noi gecile si husele. Prognoza dădea rateuri, deoarece noi ne așteptam sa vina mai dupa amiaza. Continuam asa, daca am intrat in hora, trebuie sa jucam. Nu ploua tare, dar este sâcâitoare. Drumul pana La Table este ușor, însă lung. Iti ia vreo 2 ore si inca vreo 30-40 minute pana la Refugiul Grind 1. Dupa Table, ploaia se întețește si pe ultima bucata de traseu ne uda bine. Abia așteptam sa intram in refugiu. Adastam ceva timp aici, urmărind circulația norilor.
     Mâncam, ne mai destindem putin si ne inrolam iar in misiune. Ne uitam pe radar si vedem ca ar fi o perioada fara ploaie, care ne-ar ajuta sa ajungem la refugiul din Saua Grindului. Soarele iese dintre nori si ne dadea speranțe ca vom ajunge cu bine in creasta. Desi, pe de alta parte, iti cam toarnă plumb in ghete. Panta, greutatea, noroiul, la care sa adauga soarele arzător iti diminuează sansele de a urca in voie. Norii freamătă de mama focului si ne da o stare de îngrijorare. Când aproape sa ieșim in creasta, intram in ceata si începe sa ploua. Ne gândeam ca ar mai fi fost doar vreo 5 minute si ploaia asta parca ne urmarea. Ii dam tare pana ajunge in refugiu si la nici un minut începe iuresul. Ne dam seama ca am avut noroc, chiar daca mare pare din traseu ne-a plouat, ce venise acum ne-ar fi facut ciuciulete. Ii da bine o lunga perioada de timp, cam pana in jurul orei 19:00.
     Ieșim afara sa vedem cum se prezintă peisajul si cu speranța ca vom prinde un apus frumos. Caprele negre ne dau târcoale si țopăie dintr-o parte in alta. Si acum 5 ani veneau pana la refugiu, nu mai au nicio frica. La câteva minute ni se mai alătura un montaniard, pe care ploaia l-a prins din plin. Ne mai învârtim cu aparatul si tot așteptam o schimbare, desi nu părea sa vina. Însă eu mai aveam totuși o speranța. Din Fagaras erau șanse mari ca soarele sa străpungă perdeaua de nori. Si asa a fost. Deodată ne-am trezit parca intr-un vis. Cerul a devenit stacojiu si rocile la fel. Dintr-o data s-a luminat totul. Entuziasmati, ne învârtim in toate directiile. Avem norocul sa apara si un curcubeu in tot acest timp, deci aveam multe ingrediente pentru poze reușite. Tot efortul depus își primea acum rasplata. Nici nu mai conta ca eram uzi si obositi, toate astea erau anulate de acest moment superb. Si asta nu era totul, pentru ca a doua zi ne aștepta un răsărit pe măsura si un traseu plin de minunății. Soarele se retragea ușor, la fel si noi. Se trage cortina si ne băgam in saci, noaptea avea sa fie scurta. La ora 05:00 trebuie sa ne trezim inainte ca soarele sa se iveasca pe cer. Noapte este liniștita si calda, fara intemperii.
     Ne trezim asa cu ne-am propus, urcand vioi spre Vf La Om. Cerul era senin si se prefigura o zi buna, cel putin cat aveam noi nevoie pentru a face traseul. Soarele se ridica ușor si ca o para de foc începe sa radieze. Noi jubilam pe varf, chinuindu-ne talentul in fotografie. Aproape de varf avem si bujor înflorit, condiții ideale de poze. Ne intoarcem, pentru ca trebuie sa strângem calabalacul si sa o luam din loc. Aveam de facut un traseu lung cu un rucsac greu in spate.
     Pe la 07:00 o luam din loc, dupa ce am savurat o cafea si un biscuite. Urcam pe Coltii Grindului, luând la rând fiecare proeminenta, atenți la fiecare pas. Stânca era inca umeda si alunecai ușor. Creasta nu mai are nevoie de prezentare, știm ca este absolut divina, mai ales in perioada asta. O explozie de culoare, in care găsim multe flori, printre care si pe regina muntilor. Oprim frecvent pentru poze si o data pentru a mânca. Un an trecuse de la ultima vizita, dar parca de fiecare data apare ceva nou si ai alte idei de poze. Nu te plictisești niciodată. Mergem mai bine de jumătate din traseu si dupa ce am avut parte de toate frumusețile naturii, floarea de colt se lasa aștepta si mult căutata. Ma tot uit stânga, dreapta si nimic. De asta este floare rară, nu o găsești chiar oriunde. Aproape de Saua Funduri, la baza unei stânci, abia găsesc una tânăra. Pe semne ca anul este mai întârziat si mai dureaza pana vom găsi mai multe. Așadar, dupa mai multe insistente, am găsit-o si pe asta.
     Ne ne rămâne decât sa ne lăsam la vale, așteptându-ne un traseu lung pana la masina. Oboseala începe sa își spună cuvântul si nici apa nu mai aveam asa multa. Am mai avut o experiența neplăcuta tot pe același traseu. Deci, vreo 2.5 l de apa si un Pepsi  de 0.5 l nu mi-au fost de ajuns de la Table pana aici. Caldura ne toropește prin poienile ce ne ies in cale si abia așteptam sa vedem izvorul. Am băut aproape un litru de apa când am ajuns. Nu era suficient ca eram sleiți de puteri si mai dam si porțiuni mlăștinoase pe care trebuia sa le ocolim. Dupa Table, ii dam bice fara a ne mai uita in jurul nostru si in preajma orei 14:00 suntem la final cu bateriile terminate.