Download file: Brana_Caprelor-_Cabana_Cheia_-_Stogsoare.gpx

      Acum doi ani, când am fost in Buila&Vanturarita, am intalnit un grup cu care am mers o mare portiune din creasta pana in Curmatura Oale si, din vorba in vorba, am aflat ca Brana Caprelor ar fi un traseu frumos si palpitant, ce te tine mereu cu sufletul la gura la fel ca intr-un film de acțiune. Porțiuni dificile, schimbări de direcție pe unde te aștepți mai putin, puncte de belverere in care te ia amețeala daca stai in picioare, atât de la priveliște cat si de la ce se afla sub tine, trene de grohotis care o iau ușor la vale, formațiuni calcaroase (chei, lapiezuri) sunt cateva aspecte ce te tin in suspans pe toată durata traseului.
        In jur de 11:00 suntem la baza traseului care urca spre brana, marcajul începe din Satul Valea Cheii, dar pana la intersecția cu traseul cruce galbena poți ajunge cu masina. Ne echipam in scurt timp si incepem traseul pe o poteca ce-si amplica panta inca de la inceput. Mergem putin timp si suntem tentați sa o luam pe un drum cu doua butoaie si o teava ce capta apa pentru Cantonul Codric, aflat putin mai jos. Realizam imediat ca lipsește marcajul, întorcându-ne câteva zeci de metri, de unde facem ușor dreapta. Urcam printr-o padure tânăra regenerată probabil dupa tăierile care au avut loc aici si care se dezvolta cu greu din cauza densitatii copacilor. Ne ia cam 30 de minute urcusul prin padure pana la prima belvedere, din care poți admira Culmile Sturului, Cheile Cheii sau Cozia. Pierdem ceva timp aici, nu ne puteam desprinde asa ușor de peisajul superb din jurul nostru, medita fiecare in felul lui. Din acest loc incepem cu adevărat brana, traseul devine din ce in ce mai riscant. Porțiunile expuse in care trebuie sa fii agil sunt tot mai frecvente, in unele zone poteca o ia la vale, iar in altele traseul este îngust si vertical susținut de copaci ce sfidează gravitația. La un moment dat părăsim marcajul, pacăliți fiind de o poteca ce ducea spre a doua belvedere. Nu ne-a părut rau pentru ca e uluitor cum se vede de aici, ti se înmoaie picioarele, zona îngusta iti da fiori, iar priveliștea te acaparează.
     Coboram din acest loc, fiind ingrijorati pe unde trebuie sa o luam, pentru ca vedeam o poteca nemarcata alunecoasa. Facem cale intoarsa pana la marcaj si intram pe un traseu ingust specific branelor, unde dam de copaci cazuti printre care facem slalom. Dupa 15 minute, constatam ca cele doua poteci se intalnesc, dar nu aveam de unde sti in ce loc duce. La intersectia celor doua poteci incepe alt tip de traseu – coborare pe grohotis instabil in care facem teste de echilibristica. Ne lasam din ce in ce mai mult in chei, relieful devenind si mai interesant. Este o zona buna de studiu in care poti gasi pesteri, chei, lapiezuri formatiuni specifice reliefului calcaros. Usor, usor ajungem la nivelul apei, zona ce trebuie depasita pe lespezii alunecosi, desprinsi din peretii calcarosi al cheilor. Greu ne dam duși din acest loc, dinamica relieful da un aspect admirabil, fotografiam tot ce era in preajma noastră, micile cascade ne atrag si ne conving sa coboram pana la ele. Fac un slow motion cu apa curgând in cascada printre stâncile masive ale cheilor. Traseul te surprinde mereu, pe unde te astepti mai putin pe acolo trebuie sa te strecori. La un moment dat, traseul trece pe sub o stanca, ce ne starneste imaginatia, pozandu-ne cu ea si cum ca am vrea sa o ridicam. Din acest loc nu mai aveam mult, in 10 – 15 minute trebuia sa fim la cabana. Stiam de existenta unei pesteri, Pestera cu Perle, dar uitasem sa incarc poziția punctului pe GPS si, oricum, nu cred ca este deschisă publicului.
      Dupa ce am jubilat printre stancile mari prabusite haotic, sosim la cabana aflata intr-un colt de rai. Forfota mare aici, posibilitatea de a ajunge cu masina face ca zona sa fie una frecventata de turisti. Ne asezam la o masa si noi, timp in care vine cabanierul pentru a ne oferi un ceai din partea casei si, totodata, pentru a ne imparti tichete pentru accesul in parc.
      Sederea noastra a durat cam 30 de minute, la finele carora disparuse si entuziasmul. Nu mai aveam chef de a merge, hotarand sa o luam pe drumul cel mai ușor marcat cu cruce galbena. Exista o varianta putin mai scurta si mai solicitanta ce iese in Curmatura Stogsoare, pe banda galbena, care era in planul nostru la plecare. Incepem sa drumuim lent pe traseul pietruit, prin padure, vreo 8 km. La nici 30 de minute, Teo urca in masina unor turisti pentru a cobori sa ia masina noastra. Pana a ajunge in intampinarea noastra, strabatem mai mult de jumatate de traseu, mărind ritmul pe masura ce inaintam. Am trecut de Curmatura Stogsoare, de tunel, de o troita langa care se afla un mic camping, iar in apropierea Seii La Lac ne urcam in masina si gonim spre casa.
      Aventura noastra pe una dintre cele mai frumoase brane se incheie. Traseul spectaculos, pe alocuri palpitant, ne-a oferit ceea ce cautam, peisaje frumoase, relaxare si putina miscare.

---

Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.

---

---