Download file: Padina Hotarului - Valea Crapaturii.gpx

      Dupa multe discuții asupra traseului pe care sa mergem, ajungem intr-un final la un acord. Piatra Mare, Ciucas, Grohotis, Bucegi, Piatra Craiului, pe toate le-am luat la rând pana am găsit o varianta buna pentru o zi. Suntem la porțile Craiului la ora 10:00, pe partea de nord, cu intenția de a aborda Padina Hotarului si Padina Sindileriei. Pentru cea din urma nu eram 100% hotărați daca vom intra, mai aveam varianta Valea Crapaturii.
      Ne echipam la intrarea in parc lângă o stana, loc in care se aflau mai multe mașini, dintre care si niște localnici ce se certau pe terenuri. In 10 minute o luam la pas pe un drum pietruit pana la intersecția traseului banda albastra cu cruce albastra. El începe chiar la ieșirea din Zarnesti, însă noi am mers pana in dreptul traseului cruce albastra cu masina si am luat-o pe drumul nemarcat pana la intersecția celor doua trasee. In locul in care se unesc, indicator pentru Padina Hotarului nu exista, doar un marcaj sters pe un copac iti indica faptul ca de aici începe traseul. Spre Schitul Colțul Chiliilor era, probabil interesul este mult mai mare. Incepem pe un traseu umbrit, prin padure, fara prea mari șanse de priveliște sau soare. Urcam ușor pana intr-o zona in care vegetația este mai deasa, unde muntele parca venea peste noi. Panta se amplifica, terenul devine din ce in ce mai accidentat si alunecos, semn ca incepem sa simțim duritatea Craiului. Urcam energici, aveam o pofta nebuna de munte, de trei săptămâni nu mai fusesem, mult pentru mine in ritmul in care am mers anul acesta. Primul obiectiv, Pestera Hotarul, il tot localizam pe harta, insa era de negăsit. Am intrat in dreapta pe o brana, dar am renuntat a mai cauta. Cred ca trecusem de ea si nu mai avea rost sa coboram, timpul ne presa putin. Traseul continua in același fel, te tine concentrat la fiecare pas, terenul iti fuge de sub picioare. Poziția nordica il face sa fie umbrit mereu si umed, mai ales dupa ce ploua sau îngheață. Cristale de gheata inca se vedeau la acea ora, frigul pătrunzător determinandu-ne sa faci uz de manusi si geaca. Începe sa se deschidă putin orizontul in spate, nu foarte mult, pentru ca pereții înalți ne limitau orizontul. Nu prea ai loc de odihna, dinamica traseului te stoarce de energie, are o înclinație remarcabila, pe o distanța de 2.2 km urci 921 m. Pe măsura ce urcam, devenea tot mai greu, creasta pe care o vedeam mai jos si părea aproape, îmi dădea senzația ca fuge de mine. Ma așteptam sa-l dovedim intr-un timp mai scurt, cam 3 ore.
    Abia la 14:00 am ajuns varf, 4 ore ne-a luat traseul, cu un ritm susținut, fara a face pauze lungi, doar momentul in care am căutat peștera ne-a mai răpit din timp. Cum ziceam, la 14:00 suntem in creasta pe un soare de care nu ne bucurasem pana atunci, orizontul larg ni s-a deschis in sfârșit. Puteam admira Bucegiul, Creasta Craiului, Zărneștiul, mai departe nu vedeam, limitați fiind de atmosfera incarcata. Pe Vârful Turnu stam putin in dubii ce traseu sa alegem, Padina Sindileriei sau Valea Crapaturii. Alegem in cele din urma a doua varianta, am zis sa ne bucurăm de primul traseu in urcare când avem mai mult entuziasm. La coborâre ne întâlnim cu doi turiști ce aveau un traseu peste puterile lor. Era deja 15:15 si voiau sa meargă pe creasta pana pe Vârful Ascuțit, ulterior sa coboare pana la Fântâna lui Botorog. Nu era ceva foarte greu, însă pentru niște începători, in Piatra Craiului, e destul de mult. Timpul era limitat, doar 4 ore ne mai despărțeau de întuneric, ei facand aproape 3 de la Curmătura pana pe Vf Turnu. In apropiere de primul lanț, cum urci, luam o pauza de masa, iar dupa un timp ii vedem coborând. Au luat o decizie înțeleapta, consecințele puteau fi neplăcute pe asa traseu si pe timp de noapte. Mulți se inșeală in Piatra Craiului când vad distanța traseului, fara sa stie dificultatea. Când vezi 3 km, ti se par ca ii faci repede, nu mai te gândești la panta sau cat de accidentat este terenul. Traseele din Crai la peste 1500 m altititudine sunt dificile, teren este instabil si alunecos, grohotisul o ia ușor din loc, iar panta mare isi testează serios rezistenta fizica.
     Mergem mai departe spre Saua Crăpăturii, gândindu-ma la cabana, la o mancare calda, dar din păcate traseul nostru nu trecea pe acolo. Ne lăsam pe Valea Crapaturii, un traseu similar cu cel pe care am urcat. Un traseu îngust, cu pereți înalți din care constatam ca oricând ar putea pica o piatra. Asta e, cum ti-e norocul. Nu ai mare lucru ce sa remarci, cobori in continuu pe trene de grohotis instabile, panta accentuată, iar priveliștea se rezuma doar la limita pădurii si putin din Măgura Codlei. In sa scria 2 ore – 2 ore 30 minute, însă noi speram sa coboram mai repede. Plecați la 16:15, la 18:00 suntem la masina, încadrându-ne bine in timp.
      Aproape 8 ore a durat drumeția noastră pe potecile Craiului, nu ne rămânea decât sa o întindem spre casa, nu inainte de a ne bucura de aglomerația de pe Valea Prahovei. Glumesc, va dați seama.

---

Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.

---

---