View more photos

     Cu un an in urma, când urcam spre Vârful Gran Paradiso din Alpii Graici ai Italiei, la ivirea zorilor, Vârful Mont Blanc si-a facut aparatia. De atunci am stabilit ca următoarea ținta avea sa fie Mont Blanc. Cu o ascensiune reușită pe Gran Paradiso, începeam sa ne facem planurile din timp. Eram in dubii ce ruta sa alegem, ruta clasica italiana sau ruta clasica franceza. Pana la urma ne-am hotărât sa mergem pe ruta franceza. Pregătirile trebuie făcute din timp pentru a reduce din costuri si pentru a prinde loc la refugiul Gouter, care in perioada pe care am ales-o noi, daca nu rezervi din timp, s-ar putea sa nu mai găsești. Cu toate detaliile stabilite, cumpărarea biletelor de avion București – Geneva si retur, rezervarea unei nopti la Refugiul Gouter, rezervarea pentru o seara la un hostel din Geneva, campingurile unde aveam sa stam, perioada in care trebuia sa plecam se apropia. Cu câteva ture făcute la o intensitate mare (Fagaras, Piatra Craiului, Bucegi) si cu completarea echipamentului necesar unei astfel de ture, eram pregătiți sa cucerim cel mai înalt varf din Alpi – Mont Blanc 4810 m.
    Plecam din București cu avionul spre Geneva, cu escala la Frankfurt si cu ceva întârziere, unde ajungem la 10:30. Din aeroport luam bilete de autobuz si in nici jumătate de ora plecam spre Chamonix. Inca de la inceput iti dai seama ca ai ajuns in civilizatie. Cu autocare la un standard ridicat si cu o infrastructura bine pusă la punct, intr-o ora si ceva ajungem in Chamonix. De unde ne-a lasat autocarul pana la Campingul Les Arolles facem vreo 10 minute. Ajunși aici, căutam doua locuri de campare si cu greu găsim. Instalam corturile si ne relaxam putin dupa atâta drum. Aveam de gând sa vizitam orașul mai târziu si sa mai cumpărăm unele lucruri. Vremea era instabila si nu prea iti permitea sa faci mare lucru, când ploua, când ieșea soarele.
     A doua zi era programată pentru Aguille de Midi, însă vremea era la fel de instabila ca in prima zi si, dupa ce am consultat camerele de luat vederi, am renunțat la idee. Dupa doua zile petrecute in Chamonix, in care am vizitat orașul, magazinele de munte unde găsești toate brand-urile importante, bani sa ai, a treia zi pornim spre marea aventura, pornim pentru a cuceri Muntele Alb. Vremea părea sa fie buna exact in ziua pe care o rezervasem pentru varf, si asa a si fost.
      Plecam de dimineața cu trenul pana la gara Le Fayet, loc din care pleaca trenul Mont Blanc, tren ce urca la 1935 m pana la Nid d’Aigle. Pe o parte si pe alta, dupa vreo 20 de minute de urcat cu trenulețul, incepem sa simțim măreția Alpilor. Zona ghețarilor era tot mai aproape de noi, iar mărturiile activităților acestor ghețari ne încântau privirea. Dupa vreo 50 de minute se încheie calatoria noastră cu trenul, de aici incepem sa mergem pe picioarele noastre. Cu rucsacii plini si grei, de vreo 22 kg in medie, incepem sa urcam spre prima tabăra – Refugiul Tete Rousse 3245 m. De aici începe sa te impresioneze frumusețea Alpilor. Daca pana la 2500 munții noștri ii vad superiori prin biodiversitatea ce o oferă, dupa ce treci pragul asta înălțimile încep sa te atragă din ce in ce mai mult, probabil si de asta vin aici mii de turiști. Cu un bolovan in spate fiecare, incepem sa urcam greoi spre camping. Cu doua energizante luate pe traseu, urcam neașteptat de bine. Efectul lor îmi dădea energia sa urc cu atată greutate in spate. Pe traseu era furnicar, mulți urcau, dar si mai mulți coborau. Unii care au atins vârful si altii care au fost intr-o tura mai ușoară, se cunosc. Mai luam din când in când câte o pauza pentru a poza caprele care stăteau la mică distanța de noi, fiind obișnuite cu turiștii.
    Dupa vreo 3 ore 30 minute ajungem in campingul ce se afla la mică distanța de Refugiul Tete Rousse. Pe la jumătatea traseului mai este un refugiu bivuac Baraca Les Rognes, in care te poți adăposti in caz de epuizare sau vreme rea, este mult peste ceea ce vedem la noi in țara. Ajunși in camping, ne orientam pentru doua locuri de cort, ori pe zapada ori pe pietre. Instalam corturile pana urma intre pietre, pentru ca puteam înșira pe ele haine sau alte lucruri, si puteam si mânca pe ele. Seara s-a lasat repede si frigul era mult mai pătrunzător. Mergem in recunoaștere la refugiu, de unde realizam unele dintre cele mai frumoase poze cu asfințitul, mai ales ca eram deasupra norilor. In refugiu era o atmosfera linistita, nu sunt aceleași obiceiuri ca la noi, iar la 21:00 se da stingerea. Ne retragem si noi spre corturi cu gândul sa dormim. Dar era greu, vantul bătea cu viteza si apleca in toate părțile cortul. Mulți au plecat devreme, niște englezi aveau de gând sa facă traseul dus-întors intr-o zi. Noi nu ne-am grăbit, deoarece pana la Gouter nu făceai mai mult 4 ore si nu avea rost.
    Lăsam câteva lucruri in cort si plecam spre a doua tabăra, Refugiul Gouter. Aici nu ai voie sa pui cortul, amenda fiind de 6000 euro din ce am inteles. Dupa ce urcam 15 minute, ajungi la prima provocare, traversarea Grand Culoarului. Aceasta traversare este dificila pentru ca te poți trezi in mijlocului unei avalanse de pietre, fara a avea timp de reacție. Panta este asa de mare, ca ele vin cu o viteza de neimaginat. Depășim ușor porțiunea fara a întâmpina probleme, legam o lonja lunga de firul întins dintr-un capăt in altul al culoarului, grupați câte doi. Dupa ce trecem aceasta porțiune, începe alta provocare, urcarea unei pante abrupte prevăzută in multe locuri cu cabluri. O alta problema este ca sunt foarte mulți pe traseu si in locurile înguste trebuie sa aștepți sa treacă. Inca mai era zapada pe traseu, majoritatea având colțari pe bocanci si noi de altfel. Cea mai grea porțiune este in ultima parte, in apropierea vechiului refugiu, unde sunt cabluri pe ambele părți. Pe traseu scap ochelarii de soare fara sa vad, si când imi dau seama si ma uit in spate, un rus era cu ei in mâna. Îmi da ochelarii si ma întreaba de unde sunt, semn ca știa câteva cuvinte in romană.
     Continuam ascensiunea si dupa 3 ore 30 minute suntem la vechiul refugiu, loc in care panta se domoleste brusc. Pana la refugiul nou sunt 10 minute. Aici zapada este căzută in cantități mari. In refugiu ai toate condițiile inca de la intrare. Intri intr-o camera cu o pardoseala din cauciuc, nefiind probleme daca intri cu coltarii in picioare. Fiecare are un loc unde își lasa echipamentul: bocanci, colțari, piolet, coarda, casca. Facem check-in-ul si mergem in camere. Totul este imaculat, in condiții care nu le găsești la noi in nicio cabana. Refugiul are toalete pe hol, senzori ca nu cumva sa dai seara cu capul in usa, camera specială pentru gătit, in cazul in care ai primus, cu tot ce trebuie, si, bineînțeles, restaurantul propriu cu prețuri ușor piperate chiar si pentru ei. Nici aici atmosfera nu este mai vioaie, fiecare își vede de treaba lui si cu greu intri in vorba cu cineva. Daca cu o seara inainte nu prea dormisem, am zis sa profit de timpul liber si sa dorm putin, ca oricum peste seara avea sa fie gălăgie, pentru ca mulți se trezeau devreme. Intre 02.00 – 03.00 se deschide restaurantul pentru cei care pleaca devreme. Mi-au prins bine orele de somn in plus, pentru ca in ziua vârfului aveam nevoie de energie multa. La peste 4000 stau altfel lucrurile, nu mai poți zburda ca la 2000 m, aerul este mai rarefiat, iar cum noi nu mergem frecvent la astfel de înălțimi, urcam mai greu.
      Ne trezim si noi pe la 02:30, luam o gustare, ne echipam si o luam din loc. Plecam spre cel mai înalt varf din Alpi sau chiar din Europa, daca nu luam in considerare partea rusească ca făcând parte din Europa. Speram sa avem o zi buna ca sa ne îndeplinim visul pentru care ne pregătisem de ceva vreme. Intram pe traseu echipați si legati in coarda, luând urma celorlalți alpiniști. Mulți o luasera mult mai devreme din loc si se vedeau cum șerpuiesc traseul la frontala. Traseul nu este unul foarte dificil si nu prezintă porțiuni tehnice de trecut, însă trebuie sa fii bine pregătit fizic. Aerul greu te face sa obosești repede si iti impune un ritm lent daca nu ai experiența mare in ascensiuni la mari înălțimi, sau organismul nu-ti permite. Muntele impune respect la peste 4000 m si in pofida ambiției  si voinței tale este greu de multe ori sa-l urci. Mergeam încet si sigur ca un Cadillac, ma simteam excelent, fiind foarte încrezător ca voi atinge vârful. Mai luam câte un gel si câte o gura de apa si totul funcționa perfect. Îmi înghețase putin picioarele pentru ca erau unii in fata obosiți si ne impuneau un ritm haotic, ceea ce nu prea imi convenea. Nici eu nu aveam bocanci de iarna, dar nu asta era problema, ca daca mergeam in ritmul meu ma simteam bine. Luam la rând vârfurile Dome Du Gouter, Col Du Dome, pe poteca făcută de cei plecați mai devreme si dupa 3 ore ajungem la ultimul refugiu bivuac (Vallot). Aici poți sta in condiții bune, si care din ce am văzut era in reparatii, cu intenția de a-l transforma in cabana.
      Mai luam aici o pauza pentru a ne încarcă bateriile cu ceva dulce si luam cu asalt ultimul porțiune de traseu. Varfurile Grande Bosse (4513 m), Petit Bosse (4547 m), La Tournette (4677 m) trebuiau depasite puntru a ajunge pe Vf Mont Blanc. Vantul era mai puternic si pătrunzător, asa ca apelez si la geaca de vant, pana aici mersesem cu un polar si o geaca de puf, dar numai faceau fata vântului. Urcam putin mai greu pe ultima porțiune, unde si locul se mai ingustase, fiind nevoiți sa așteptam pe altii sa coboare. Când credeam ca mai este putin si ca am ajuns pe varf, un alt varf iese la iveala.
      Trebuia sa mai tragem de noi inca putin, vreo 15 minute, când pe o vreme superba atingem cel mai înalt varf din Alpi – Mont Blanc 4810 m. Vârful ce unește sau separa cele doua state – Franța si Italia era asa cum ne asteptam, cu niste privelisti de-ti taie respirația, nemaistiind unde sa te uiti. Vârful este generos, ai unde sa te desfășori, pentru ca se prezintă ca un mic platou. Ma așteptam sa fie vant puternic, însă se mai domolise, ceea ce era bine ca puteam face poze. Pe varf am stat vreo 30 minute, timp in care am facut fotografiile de grup sau fotografii personale. Lumea era prezenta in număr mare pe varf, unii urcau de pe partea italiana, altii de pe partea franceza.
      Lăsam Mont Blancul si incepem sa coboram ce am urcat, chiar daca ne-am atins obiectivul, expediția continua, pana la baza mai aveam multe obstacole de înfruntat. La coborâre vantul începea sa-si arate cu adevărat forțele, fiind un impediment cunoscut pentru mulți in încercarea de cucerire a Mont Blancului. Trebuie sa mergi neaparat legat, altfel te poate oricând dezechilibra. Mergeam primul si nu știam de ce trag coarda cei din spate, in vantul era cel care o purta când pe o parte când pe cealaltă. Coboram ușor spre refugiu, oprindu-ne mai des pentru poze, la urcat nu prea am facut, mai ales ca in prima parte era întuneric. Pana la refugiu nu ne făceam probleme, pentru ca la colțari era bine, dar ma gândeam ca trebuia sa coboram si porțiunea dintre Gouter si Tete Rouse.
      Ajungem la Gouter dupa vreo 2 ore 30 minute de coborât si luam o pauza mai lunga pentru a mânca si a ne odihni putin. Am stat cred ca vreo 2 ore. Ne echipam pentru coborâre, luam ce mai mai lăsasem la refugiu si plecam. Daca la urcare coltarii erau buni pentru ca era zapada si putina gheata, acum mai mult ne încurcau, asa ca am renunțat rapid la ei. Ce era îmbucurător ca nu prea era multa lume, vremea din următoarele zilele nu se arată buna de varf si era cam târziu.
     Am coborât bine pana la Grand Culoir, când marea provocare era sa depășim aceasta porțiune unde mulți au pierit. Trec primii doi, adică Marius si Cristi, si când sa trecem si noi doi, avalanșa de pietre a venit ca din senin. Aveau o viteza de ni se pare ca a trecut elicopterul, se rostogoleau si creau un sunet ce iti dădeau fiori. Am avut noroc pentru ca nu eram in mijlocul culoarului si ne-am retras la timp. Nici cei care trecuseră nu erau in siguranța, o piatra a trecut la mică distanța de ei. La a doua încercare am trecut fara niciun incident. Coboram si ultima porțiune pana in campingul cu gândul ca ne-a trecut glonțul pe la ureche. Mulți au murit in acea zona, pentru ca este greu de anticipat când vin oricât ai sta sa urmărești. Presupun ca nici nu ai cum sa previi incidentele, este imposibil sa montezi ceva acolo sa poți devia cumva parcursul lor.
    Ajunși in camping, ne igienizam putin, mâncam si mergem sa sărbătorim putin succesul echipei. Un vin bun franțuzesc era binevenit dupa atâta efort depus. Deși mai aveam un hop, nu erau mari pericole pe traseul Tete Rousse – refugiul Nid d’Aigle, doar greutatea rucsacului era singurul inconvenient. Nu stam mult la șpriț pentru ca era târziu, iar la ei programul este program. Ne retragem la corturi in murmurul celorlalți care erau in corturile amplasate in jur. In scurt timp ma ia somnul, oboseala se acumulase si nici vantul nu mai bătea sa ne trezească, prinzand câteva ore de somn bune.
    Dimineața ne trezim in voie, nu era nicio graba, doar vremea ne punea putin pe gânduri. Se anunțase vreme închisă cu ploaie. Prognoza s-a adeverit, ca imediat ce am inceput sa coboram a inceput sa cada câțiva stropi de ploaie. Dupa ce am trecut de Baraca Des Rognes s-a mai intetit, însă nu ploaia era problema, ci rucsacul greu. Fiind obosit, mi se părea mai apasator. Dupa 2 ore ajungem la tren. Dupa ce ne-am văzut in tren, am răsuflat ușurați, aventura noastră se încheiase cu succes. Mai aveam câteva zile libere pentru plimbare: Mer de Glace, Chamonix, Geneva. In România planificasem sa mergem si la Aguille de Midi, dar vremea nu ne-a lasat, ne uitam pe camere si erau tot timpul nori. Nici cei de la case nu ne-au recomandat sa mergem, dovada de civilizatie.  
     Seara am dat inca o tura prin oraș pe la marketurile din oraș. Campingul era la fel de plin ca in primele zile. Niște spanioli erau puși pe gălăgie si târziu in noaptea cel ce se ocupa de camping i-a dat afara. Aici regulile se respecta si daca te abați de la ele suporti consecințele. Penultima zi am dedicat-o Marii de Gheata, care din cauza încălzirii este in retragere. In scurt timp probabil nu vom aveam decât urmele lăsate de activitatea glaciara. Pana la peștera si Mer de Glace urcam cu trenulețul la fel ca cel ce urca la Nid d’Aigle. El urca des si este ceva de genul cum este la noi cu telecabina ce urca la Babele, aglomerat tot timpul. Turismul este foarte bine dezvoltat, venind turiști din toată lumea, bine si obiectivele sunt mult mai importante. Trenul urca pana la 1900 de m, dupa care ai varianta de a cobori la peștera. Dupa o plimbare in peștera si câteva poze in jur, coboram inapoi in Chamonix. Luam din nou la rând magazinele si ne oprim intr-un magazin tradițional de unde luam un vin bun, câteva dulciuri la fel de bune, pâine. Franța este renumita pentru produse cum ar fi vinurile, brânzeturile, prăjiturile.  
     Părăsim Franța si ultima zi o dedicam frumosului oraș Geneva, orașul cu cel mai mare nivel de trai. Inca de la inceput iti dai seama ca e o diferența enorma fata de ce avem in Romania, oraș curat, transport civilizat, magazine de lux, restaurante de bun gust, instituții si clădiri conservate in stilul vechi si multe obiective pe care le puteți vizita daca alegi acest oraș. Lacul Geneva este un principalul punct de atractie turistica pentru milioane de turisti. Prețurile sunt si ele pe măsura salariilor de aici, foarte mari pentru puterea noastră de cumpărare. Am umblat câteva ore prin oraș, am mers pe marginea lacului unde erau zilele orașului, dar nu prea mi-a plăcut, semăna cu bâlciurile de la noi. Ne retragem la Hostel, unde rezervasem o seara pentru numai 160 de euro pe camera de 4 persoane. Va dați seama ce prețuri sunt pentru hoteluri de 3-4 stele.  
      In a noua zi se termina aventura noastră si plecam spre București cu escala la Zürich.
     Dupa noua zile ne întoarcem in țara noastră cu inca un varf in palmares. Noua zile de aventura, in care am explorat ținuturile Alpilor Francezi si, implicit, atingerea celui mai inalt varf – Mont Blanc 4810 m. O experiența frumoasa in care am văzut si învățat multe lucruri, care cu siguranța îmi vor fi de mare folos pentru expedițiile următoare.

Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.

exploregis2017

Sunrise

Răsărit în Satul Pestera, Brașov

Satul Magura

Apus de soare în Satul Peștera, Brașov

Prăpastiile Zărneștiului

Load More... Follow on Instagram