Download file: Urdele_-_Piatra_Tăiată_-_Parangul_Mare.gpx

       Dupa o lunga așteptare de o luna de zile, in care am urmărit vremea, perioada părea a fi perfecta pentru o drumetie in Parang. Planul pe care il făcusem se întindea pe trei zile si avea drept scop parcurgerea crestei de la Hotel Rusu Petrosani pana in Pasul Urdele, cu coborâre in stațiunea Ranca. Dupa calculele facute de mine traseul avea aproximativ 24 km, ce putea fi parcurs si intr-o singura zi, insa eu imi propusesem sa-l fac in doua zile, prima zi sa iau autocarul pana in Petrosani si sa ajung la Refugiul Carja, iar a doua zi sa continui pana in Pasul Urdele si sa cobor in Ranca.
       Cu planul bine stabilit, echipat complet plec sambata către autogara Militari sa iau autocarul spre Petrosani, dar cand ajung in autogara, surpriza, el nu pornea, ceea ce avea sa imi dea planurile peste cap. Următorul autocar era peste o ora, dar șoferul cu un aer de director, ne-a spus ca doar cei care au rezervare pot urca. Asa ca singura varianta era la 10:30 cu un microbuz ce ducea pana in Tg Jiu. Neavând încotro, ne-am înghesuit in el si am plecat. In tot acest timp am intrat in vorba cu o doamna care fusese la Salvamont Retezat, ea având aceeasi destinație – Petrosani. Pe drum ne-am tot gandit ce sa luam pana in Petrosani, ca toate mijloacele de transport erau suspendate la orele amiezei pe Valea Jiului, singura varianta fiind un tren care ajungea in Petrosani la 20:30, ceea ce era cam tarziu. Asa ca pe drum m-am gandit sa schimb traseul, sa cobor in Novaci si sa iau un microbuz pana in Ranca. Norocul avea sa imi surâdă pentru prima oară, pentru ca microbuzele erau la 20 de minute distanta unul de altul, dar si șoferul a fost un tip de treaba care mi-a facut legatura cu celălalt șofer sa ma astepte in caz de întârziem.
       Ajuns in Novaci, la 10 minute vine microbuzul si plec spre Ranca. Pe drum am intrat in vorba cu șoferul care mi-a gasit o cazare, asa ca totul mergea destul de bine, chiar daca pierdusem timp prețios cu transportul. Am ajuns la Ranca in jur de ora 17:00, dar nu mai puteam pleca nicăieri, ca avea sa ma prindă noaptea pe drum si nu aveam unde innopta, iar singura varianta era sa fac tot traseul intr-o zi. In stațiune era putina lume, pe Transalpina rareori trecea cate o masina. Pana seara am fost putin in plimbare prin stațiune si am stat la o palinca cu Nea Ionica, cel care se ocupa de pensiune, un tip omenos. Pe la 22:00 am dat stingerea, pentru ca a doua zi avea sa fie o zi plină.
       Ma trezesc la 07:00, ma uit pe geam si iar afara era superb, vremea părea sa fie ideala pentru drumetie, Parangul parca zambea. Imi pregătesc rucsacul, beau un ceai si la ora 08:00 plec la drum, insa drumul de la pensiune pana in Pasul Urdele era destul de lung, in jur de 8 km, adica vreo 2 ore de mers pe jos. Fiind dimineata si o perioada in care nu prea e circulată zona, cam slabe speranțe sa gasesc o masina sa ma duca pana in Pasul Urdele. Dupa 20 de minute de mers, părăsesc stațiunea si încep sa șerpuiesc pe Transalpina cu gândul de a ajunge cat mai repede, dar dupa 10 minute norocul avea sa fie de partea mea, din spate venind niste muncitori care m-au luat in remorca si m-au lasat un pic mai sus de unde începea traseul. Ajuns in pasul Urdele era inca ceata si vântul bătea destul de tare, dar nu pentru mult timp, ca exact cand aveam sa intru pe traseu mi s-a ivit o priveliște superba. Dupa cateva poze, in jurul orei 10 pornesc la drum, de unde aveam sa urmăresc pe tot traseul marcajul banda roșie. Dupa o portiune de câțiva zeci de metri traseul incepe sa urce brusc. Ceata avea sa imi mai dea din nou bătăi de cap, nu era asa de deasa, dar era neplăcut sa mergi fara sa vezi nimic in jurul tau. Poteca nu era atat de evidentă, de multe ori o luam pe de-a dreptul. Odata cu urcusul in spatele meu iesea tot mai bine in evidenta Transalpina, iar in partea stanga una dintre vaile ce stau la baza formarii râului Gilort, valea Mohoru. Dupa 45 de minute eram pe Varful Iezer, iar dupa alte 45 de minute ajung pe Varful Mohoru. Aproape de locul unde se desparte traseul spre Lacul Calcescu, marcaj triunghi rosu, încerc sa ma abat putin din drum pentru a face o poza, dar nu am avut nicio șansa, lacul nu se vedea. In fine, iau o pauza de 5 minute sa mananc ceva si sa beau apa si pornesc din nou la drum. De aici vremea era superba si ideala pentru drumetie, mai ales pentru poze. Traseul este relativ simplu, doar marcajul iti da bătăi de cap, dar fiind traseu de creasta si pe o vreme asa buna nu aveai cum sa te abați din drum. Următoarele puncte de interes pe care aveam sa le intalnesc sunt cele doua vârfuri Setea Mare si Setea Mica, de unde isi au obarsia cele doua râuri cu acelasi nume care stau si ele la baza formarii râului Gilort, alături de alți afluenți precum Gilort, Mohorului. Dupa ce treci de cele doua vârfuri, in fata, se zărește Varful Piatra Tăiată, iar pe partea dreapta de mers se iveste Lacul Zănoaga Mare, o splendoare a naturii.
       Dupa 20 de minute ajung  in Saua Piatra Taiata, de unde pleacă 2 trasee: unul la Lacul Galcescu si unul coboara in Pasul Groapa Seaca. In Saua Piatra Tăiată arata 4 ore timpul de parcurgere din Pasul Urdele, insa eu făcusem mai putin de 3 ore. Chiar daca era o vreme buna si o zi de duminica, pana aici nu întâlnisem pe nimeni, doar cateva urme erau la inceput. Saua Gheresul o depășesc cu lejeritate, dar imediat ce coborasem trebuie sa urc cam aceeasi altitudine, incepand sa simt din ce in ce mai mult povara unui rucsac greu, pe care il pregătisem pentru a campa la refugiu Carja. La un moment dat vad Lacul Rosiile, unul dintre cele mai mari lacuri din acest masiv si dupa 10 minute ajung in Varful Paclisa, de unde se vedeau si cele doua vârfuri Gruiu si Parangul Mare, cel din urma fiind colosul Grupei montane Parang si al treilea ca înălțime din Meridionali.  Creasta seamana cu cea a Fagarasului, dupa fiecare vârf fiind cate o sa, dar urcarile si coborarile nu sunt chiar atat de pronunțate.
       Ajuns in Varful Gruiu, iau o pauza, si dinspre Parangul Mare vad prima persoana pe traseu, iar la 5 minute alte doua persoane coboară de pe vârf, îndreptându-se spre Piatra Tăiată. Foarte putin circulat mi s-a părut Masivul Parang, probabil din cauza faptului ca era o zi de duminica si a doua zi majoritatea lucrau si ca vreme in ultimile zile a fost destul de capricioasa, pe alocuri fiind zăpada, Din Saua Gruiu se zăresc foarte bine cele 3 lacuri: Roșiile, Lung si Mândra.  Dupa ce am trecut de Vf Gruiu mi s-a părut cel mai greu, nu pentru ca era traseul foarte dificil, ci faptul ca rucsacul mi se părea tot mai greu. Cu toate astea ajung in Varful Parangul Mare dupa 5: 30 ore de mers, unde iau o pauza binemeritata pentru a mânca. Nu zăbovesc mult si dupa cateva poze facute incep sa cobor. In fata mi se ivesc cele doua vârfuri Gemanarea si Stoienita, ambele cu altitudine de peste 2400. De aici traseul pare a fi mai dificil deoarecere stratul de zăpada era destul de consistent pentru timpul asta, necesitând putina atenție, ceata fiind si ea un inconvenient.
       Pe vârf nu erau decat doi insi care aveau sa vine in urma mea, dar dupa un timp nu i-am mai vazut. Dupa 1 ora 30 minute ajung la varful Carja si de acolo cobor spre refugiu. La refugiu am ajuns dupa aproximativ doua ore, adica 7 :30 ore in total. Planul facut de mine era ca o seara sa dorm la refugiu, dar timp mai era destul ca sa ajung la Cabana Parang, acolo unde aveam de gând sa innoptez. Refugiul Carja nu se prezinta in conditii optime de dormit, doar in caz de forta majora. Acolo mai erau doi tipi Alex si Gabi, cu care am intrat in vorba si totodata am coborat spre telescaun. Traseul de aici a fost usor, discutand pe drum diverse lucruri, uitand si de oboseala acumulata in cele aproape 10 ore de mers. Pe drum il sunasem pe propietarul unde erau ei cazați, dandu-si acordul pentru a înnopta la el. Vila era foarte bine amenajată cu toate condițiile si cu o vedere superba spre Parang si Șureanu, aflându-se vizavi de hotel Rusu. Am ajuns exact cand s-a înnoptat, la orele 20:00, făcând din pasul Urdele exact 10 ore. Cred ca se putea si mai bine, dar in a doua jumătate a traseului am mers destul de lejer. Greutatea rucsacului a cântărit si ea in angrenajul turei.
       A treia zi am plecat spre Bucuresti, nu inainte de a bea o palincuta cu proprietarul, un om de treaba. De la Hotel Rusu pana in Petrosani sunt vreo 8 km, distanta care am parcurs-o cu un tir, cu un șofer la fel de omenos ca ceilalți pe care i-am întâlnit in cele trei zile.

---

Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.

---

---