Download file: Dambu_Morii_-_Valea_Sipoaia_-_Valea_Sapte_Scari_-_Vf_Piatra_Mare_-_Stana_Pietricica_-_Timisu_de_Sus.gpx

      Octombrie își desfășura ultimile zile intr-o atmosfera curată si plină de soare. Asa ca profitam si noi de aceste zile însorite cu inca o zi la munte. Acum trei zile făcusem o incursiune prin Munții Baiului iar astăzi aveam de gând sa exploram poteci noi din Munții Piatra Mare. Cum mai toate traseele marcate le-am facut de mai multe ori, multe din ele si pe timp de iarna, am zis ca e timpul sa ne băgam pe un traseu nemarcat. Cu informatii foarte putine si cu un track trasat mai degrabă orientativ, plecam sa exploram Valea Șapte Scări in ideea de a ieși direct pe Vârful Piatra Mare.
      Din Dambu Morii țâșnim pe drumul de piatra cu direcția Canionul Sapte Scări. Depășim toate grupurile ce ne ies in cale si in scurt timp suntem la baza lui. El era inchis, dar oricum nu aveam de gand sa-l vizitam. Cu siguranța ar fi fost aglomerat si am fi pierdut timp. Așadar, ocolim prin partea dreapta, pe traseul marcaj punct rosu. Il devoram cu sete si când intram pe banda galbena, nu mai mergem mult si ne lăsam in dreapta pe Valea Sapte Scări. Urma sa intram in necunoscut, pe un traseu sălbatic. La inceput, mergem pe partea stanga a vaii seci, apoi mergem pe firul ei, dupa care pe dreapta. Pe firul vaii nu merge tot timpul pentru ca dam de săritori mai greu de trecut. Găsim in unele locuri momâi dupa care ne ghidam si o poteca firava pe frunzele căzute in strat generos. La un moment dat, avem o stânca mare in fata, iar noi traversam valea si ne înscriem pe versantul din stanga. Părea sa nu fi fost cea mai buna alegere, pentru ca suntem nevoiți sa intram in dreapta pe un mic coridor, care ne scoate deasupra stâncii. In concluzie, ar fi trebuit sa ne lăsam in stanga dupa stânca ce ne-a iesit în cale. Găsim din nou momâi si ne ținem de ele. Pe parcurs ele se mai pierd si mergem mai mult dupa intuiție. Ne facem simțită prezenta cu fluierul pentru ca zona este frecventa de animale sălbatice, ceea ce este si normal.
       Ieșim la un punct de belvedere din care incepem sa zărim mai multe stânci si care ne dau semn ca am iesit in golul alpin. Nu avea sa mai fie mult pana pe varf. Urcam pe o poteca ușor conturata, apoi pe o iarba deasa. Ar putea fi mai multe variante de mers, toate cam cu aceeași configurație. Nu sunt dificultati tehnice, doar panta iti stoarce ultima fărâma de energie. Eu ma las ușor in stanga pentru a mai atenua din efectele pantei si ies in poteca marcată, însă se poate ieși si foarte aproape de varf.
       Pe varf suntem primiți de un vant tăios, care ne obliga sa o tăiem in scurt timp. Era un plan un alt nemarcat, dar, ținând cont ca in ultimile zile nu prea ne-am odihnit, am zis ca-l lăsam pentru alta data. Era vorba de Culmea Ciorga. Alegem sa descindem pe traseul marcat cu banda albastra, pe la Stana Pietricica sau Culmea Galbeaza. Am fost de vreo câteva ori pe el, chiar si iarna, asa ca nu are nicio necunoscuta. Vremea continua sa fie buna si profitam de ea cu multe poze. Daca pe primul nu am întâlnit pe nimeni, aici dam de câteva grupuri care fie coborau, fie urcau, desi era cam târziu. La Cabana Tamina luam o pauza si ne vedem de drum. La cascada nu mai oprim, nu ne mai permitea timpul, astfel, gonim pe drumul forestier pana in Timișul de Sus. Misiune încheiata.