Trekking in Piatra Mare
PERIOADA: 22 Decembrie 2018
Traseu: Dambu Morii – Drumul Familiar – Cabana Piatra Mare – Drumul Familiar – Poteca Tiganilor – Dambu Morii
Marcaj: Dambu Morii – Drumul Familiar – Cabana Piatra Mare 
, Drumul Familiar – Drumul Tiganilor 
, Drumul Tiganilor – Dambu Morii 
Timp de mers: Dambu Morii – Drumul Familiar – Cabana Piatra Mare 3 ore, Cabana Piatra Mare – Drumul Familiar – Drumul Tiganilor – Dambu Morii 2 ore 30 minute
Surse de apa: exista apa la 5 minute de cabana
Echipament: bocanci de munte de iarna, parazapezi, ciorapi – 2 perechi, pantaloni lungi (gore-tex) – 1, pantaloni softshell, bluza de corp – 1, geaca de puf, geaca de ploaie si vant Goretex, geaca softshel- 2, manusi – 2, lanterna frontala cu baterii de rezerva, cutit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, crema de soare, alimente, smartphone dotat cu GPS si Glonass, baterie externa – 1.
Observatii: traseele sunt usoare ca dificultate; pe traseul punct albastru si punct rosu pot fi probleme de orientare.
Pentru orientare folositi track-ul GPS
Max elevation: 1621 m
Min elevation: 689 m
Total climbing: 1012 m
Total descent: -1012 m
Eram in ultima runda a anului, runda 29, atatea ture ne-a permis timpul sa facem in 2018. Ultima etapa avea sa se desfasoare in Masivul Piatra Mare si era menita sa ne tina in forma. Traseele alese nu prezentau nicio necunoscuta, mai fusesem pe ele, atat vara cat si iarna, insa daca nu mergeam nici saptamana asta pe munte trecea o luna de la ultima iesire. Vremea si zapada ne-au cam dat planurile peste cap in ultimul timp. Bine echipati, ne asteptam sa fie o iarna in toata regula, crezand ca vom inota putin prin zapada.
Din Timisu de Jos gonim pe DN pana in Dambu Morii, de unde incep mai multe trasee din Piatra Mare. Nu intram pe primul, nici pe al doilea, ci pe al treilea, adica pe traseul familiar. Este cel mai usor traseu ce urca spre Cabana Piatra Mare, un traseu accesibil in orice perioada a anului. Troienele pe care mi le inchipuiam eu erau de cativa centimetri, pe alocuri se vedea iarba. Intram in padure, fiind neplacut surpinsi de ploaia de la copacii ce-si scuturau mantia. Ne schimbam repede de haine, luand geaca de ploaia si husa pentru rucsac, norocul meu ca nu le-am lasat acasa. Pasim in ritm sustinut pentru a scapa cat mai repede de ploaia sacaitoare. Speram ca odata cu inaintarea noastra sa fie mai frig, sa nu mai curga din copaci.
Drumul este in continuare lejer, in multe locuri nu aveam deloc zapada. Ma confruntam cu o raceala si aveam de gand sa o elimin prin efortul depus. Transpiram intens, insa nu vream sa renunt la haine. Dar nici nu stateam mult pe loc. Abia asteptam sa ajung la cabana sa beau si sa mananc ceva cald. Drumul este totusi lung, mai aveam ceva de tras. Incepand de pe la 1200 m zapada devenea din ce in ce mai consistenta, facandu-ne viata mai grea. Totusi, aveam partie facuta. Nu uit niciodata tura pe la Pestera de Gheata, cand pe un traseu de 4 ore am facut 8. Iesiti din padurea deasa, zona se deschide putin, permitandu-ne sa facem cateva poze. Ies niste cadre superbe cu copacii impodobiti cu omat. Doar venea Mosul si trebuia sa aiba si muntele bradul pregatit.
Ne luptam cam o ora cu stratul de nea ce crestea odata cu altitudinea si in jurul orei 13 suntem la cabana. Traeeul ne-a luat cam 3 ore. Nici nu ne propusesem si nici chef nu mai aveam sa urcam pe varf, am facut-o de multe ori, asa ca stam vreo 3 ore in cabana la o cafea, la un ceai, de vorba cu oamenii de munte. Mi-a prins bine repausul, parca raceala se dadea batuta.
Ne urnim greu din loc, ne echipam la fel ca la ucare si ne pravalim la vale. Tot pe acelasi drum, pana la un moment dat, cand facem stanga pe punct albastru, traseu slab marcat ce face legatura cu Drumul Tiganilor, marcat cu punct rosu. Binenteles, ca pe traseul punct rosu poti intra mai devreme pe el, chiar din apropierea cabanei. Nu avea nico urma pe el si nici nu aveam dispozitia necesara sa o fac. Am ales varianta cea mai usoara. Pierzand atata timp la cabana, eram constienti ca noaptea ne va prinde din nou. Dar nici nu ne-am mai pus problemea asta, pentru ca, in ultimele ture, am mers mereu pe timp de noapte. La vale prindem viteza, ajungem repede la marginea padurii, de unde se vedea localitatea Dambu Morii. Aprindem frontalele si parcurgem ultima parte din traseu la lumina lor. Ne iau vreo doua ore jumatate, pe ultima portiune reducand ritmul de mers. Nici nu grabeam, aveam destul timp pana la tren, chiar sa facem un scurt popas la restaurant pentru a ingurgita niste clatite.
Facem ultimii pasi prin intruneric pana la halta in care nu ai niciun semn sau indicator sa iti dai seama ca ar fi o gara.
