„Pierdut” in Marele Grohotis
Perioada 30 iul – 1 aug 2016
Traseu: Plaiul Foii – Refugiul Spirlea – Umerii Pietrei Craiului – Marele Grohotis – Poiana Inchisa
Timp de mers: 8 ore
Echipament: bocanci, ciorapi 3 perechi, pantaloni de corp, suprapantaloni goretex, manusi – 1 perechi, geaca puf, polare – 2, bluza de corp – 2, geaca de ploaie si vant, lanterna frontala, cutit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, crema de soare, alimente, cort, saltea, sac de dormit, primus.
Observatii: traseu dificil recomandat turistilor bine antrenati fizic, prezinta portiuni expuse. apa exista in apropierea refugiului Spirlea si in Poiana Ascunsa
Pentru orientare folositi track-ul GPS, aplicatii recomandate: MapPlus (IOS), Locus Map (Android).
Max elevation: 1981 m
Min elevation: 846 m
Total climbing: 1698 m
Total descent: -586 m
Total time: 02:26:09
Mai erau cateva zile pana sa plecam in Franta pentru a cuceri cel mai mare varf al Alpilor – Mont Blanc 4810 si, cum in Bucuresti era cod de canicula, am zis ca inca o tura de pregatire nu ne-ar prinde rau. Am luat corturile cu noi si le-am amplasat in Plaiul Foii printe multe alte corturi si masini venite de peste tot. Multi aveau alte preocupari decat muntele, dar de, asa inteleg unii sa se manifeste cand pleaca intr-o calatorie.
Sambata plecam cu trenul Softrans, demn de toata lauda si facem repede legatura cu Regiotrans spre Zarnesti. Drumul dintre Zarnesti si Plaiul este cam lung si neplacut de mers pe el, asa ca planuisem sa facem traseul pe la Schitul Chiliior – Refugiul Diana – Plaiul Foii, dar nici bine nu am intrat pe traseu, ca ne-a luat o localnica pana la jumatatea traseului. Însă mai aveam ceva de mers, iar masinile faceau un praf dens, deranjant. Mai mergem vreo cateva sute de metri si norocul ne surade a doua oara, cand un ranger al parcului ce ducea mancare ursilor ne duce pana in Plaiul Foii. Chiar daca nu am mai facut traseul pe la refugiul Diana, mai aveam timp destul pana seara sa facem un traseu.
Am montat corturile, am luat o mica gustare si am plecat pe un scurt traseu in Muntii Fagaras pe Varful Tamasul Mare, dar vom povesti in alta relatare de-a noastra. Am ajuns seara in Plaiul Foii cu burta plina de afine si zmeura, ne-am mai plimbat prin zona pentru cateva poze cu apusul pe Piatra Craiului si ne-am dus la somn.
Cand am plecat din Bucuresti nu eram decisi asupra traseului, vream ori pe Cioranga Mare, ori pe Marele Grohotis. Pana la urma am ales Marele Grohotis si pe la 10.00 dam startul. Incepem sa urcam spre Refugiul Spirlea, intai pe drumul forestier si apoi pe panta abrupta, usor solicitanta, pana in apropierea refugiului. Luam o scurta pauza de apa si ne continuam aventura. Dupa 10 minute traseul se bifurca fie spre La Zaplaz, fie spre Marele Grohotis. Alegem a doua varianta si mergem spre primul obiectiv – Umerii Pietrei Craiului. Traseul este din ce in ce mai spectaculos cu privelisti frumoase ce nu te pot lasa indiferent. Traseul urca si coboara usor pe o poteca accidentata ce trebuie sa ii acorzi atentie. Trecem la un moment dat si pe langa traseul ce urca in creasta pe Padina Lancii, un traseu nemarcat recomandat celor experimentati. Norii prezenți pe cer ne ajutau foarte mult pentru ca nu eram in bataia soarelui, ceea ce presupunea ca trebuie sa bem multa apa, iar pe acest traseu nu exista. Aveam planuri marete, sa ajungem in Saua Funduri si sa ne intoarcem, dar pe parcurs ne dam seama ca ar fi cam greu fara apa.
Ajungem dupa vreo 3 ore de mers la Marele Grohotis. Pentru muntii nostri, da, se prezinta ca un mare grohotis, dar pentru alti munti, cum ar fi Alpii, astfel de portiuni sunt frecvente si de dimensiuni mult mai mari. Partea spectaculoasa este la inceputului Marelui Grohotis, locul din care s-au desprins rocile si totodata pe traseul ce urca in Poiana Inchisa. Dupa Marele Grohotis mai continuam putin si ajungem la Pestera Stanciului. Intram in ea pana la capatul in care se desparte si incep doua asa zise avenuri. O pestera mica si frumoasa, insa nu foarte spectaculoasa. Iesim repede si ne indreptam spre Cerdacul Stanciului, o alta formatiune calcaroasa interesantă. Dupa cateva poze facem cale intoarsa, renuntand la ideea de a ajunge in Saua Funduri. Ne hotaram pe moment sa urcam in Poiana Inchisa, stiind ca aici vom gasi flori de colt, dar si ce era mai important – apa. Urcam pe langa peretele vertical ce poarta marturii a multor procese desfasurate de-a lungul anilor in Carpati, pe un grohotis care o lua usor la vale. Panta era abrupta si iti testa pregatirea fizica. Ne intalnim cu doua grupuri, ce nu aveau habar de izvorul existent acolo.
Ajungem in poiana dupa vreo o ora si ceva de urcus, unde luam o scurta pauza. Coboram in locul unde banuiam ca este izvorul, iar zvonul auzit de noi se adevereste. Gasim izvorul si ne umplem sticlele cu apa rece. Mai aveam ceva la noi, dar nu vream sa patesc ca acum o saptamana, sa raman fara apa. Nu zabovim mult aici, sincer ma asteptam sa fie ceva mai interesant. Coboram rapid pe grohotisul instabil si in 30 de minute ajungem la inceputul Marelui Grohotis dinspre Saua Funduri. De acolo ne intoarcem pe acelasi traseu pe care am urcat. Aveam de gand sa coboram pe alta parte, dar am renuntat si la aceasta idee. Am mers fara oprire pana cand ne-am intalnit cu o echipa de capre negre foarte blande pentru care nu reprezentam un pericol. Stateau in apropierea noastra, urmandu-si festinul. Intram in padure si ne intersectam cu traseul ce vine din vreasta pe La Lanturi. Se auzeau voci, semn ca mai cobora inca lumea.
La Spirlea luam o pauza, in ideea ca le putem oferi apa celor ce vin de sus si nu au. Cand s-au apropiat de nou, placuta a fost surpriza sa ma intalnesc cu fostul meu coleg de facultate, Sabin, cu care nu ma mai vazusem de vreo 6 ani. Pana jos am vorbit multe lucruri, uitand de panta ce trebuie sa o cobori pana la drumul forestier. In Plaiul Foii ne strangem mana, el plecand spre Brasov, noi spre corturi. Parca nu mai era asa galagie, semn ca lumea mai plecase, se terminase weekendul. Noi aveam la dispozitie si luni.
Ne gandeam sa facem traseul planificat in prima zi, dar, cand am ajuns in dreptul lui, nu mai aveam energia necesara unei drumetii cu multa greutate in spate. Mergem tot pe drumul pietruit plin de praf pe o caldura greu de suportat. Dupa o ora de mers, scapam de chinul de a merge in continuare prin praful dens. Vin rangerii parcului si ne iau pana la Centrul Romsilva. De aici mai facem vreo 30 de minute pana in gara din Zarnesti, de unde luam trenul spre Brasov si apoi trenul spre Bucuresti.
Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.