Download file: Plaiul_Foii_-_La_Lanturi_-_Saua_Grind_-_Saua_Funduri_-_Cerdac_-_Tamasel_-_Plaiul_Foii.gpx

     Intensificam ritmul alegand o tura si mai lunga, ce presupunea vreo 12 ore de mers. Muntele ales, de data asta, Piatra Craiului. Nu mai fusesem de ani buni pe traseul La Lanțuri si am zis ca acum e momentul sa-l explorez din nou.
     Pornim din Plaiul Foii cam târziu pe traseul la care ne angajasem, dar nu-i bai ca turele de noapte nu sunt o problema. Ne înscriem pe banda rosie si urmărim drumul ce ne scoate la Refugiul Spirla. Un traseu destul de lung. Iti ia vreo 2 ore si 30 de minute sa ajungi in mica poiana in care se afla adăpostul ce te poate găzdui in caz de urgentă. La inceput pe un drum lat, forestier, ca mai apoi sa luam in piept panta tot mai asidua ce urca prin padure. In apropiere de refugiu alimentam cu apa de la izvor, pentru ca de aici nu vom mai găsi pe traseu. La refugiu luam o pauza de vreo 10 minute si continuam aventura. In prima parte prin padure, iar in scurt timp traseul devine din ce in ce mai accidentat, întâlnind roca faramicioasa, de tip calcar, ce predomina in acest masiv.
     Următorul punct de interes este La Zaplaz, unde ne abatem spre punctul de belvedere din care avem ce vedea. Admiram partea vestica a masivului, plus obiectivul de care spuneam. Găurile create in mod natural in calcar ca niște arcade dau o nota aparte traseului. Traseul se complica si devine accidentat, dând deseori de mici săritori, unele prevăzute cu lanțuri, de unde si numele „La Lanturi”. Pot spune ca este unul dintre cele mai dificile trasee marcate, alături de Custura Saratii sau Creasta Pietrei Craiului. Așadar, mare atenție mai ales când ploua sau când mai este inca zapada pe el. Noi am mai găsit doar o porțiune pe care am ocolit-o cu mare atenție. Am pus si casca pe cap chiar daca este un traseu marcat. In Crai oricând se poate desprinde o piatra pe trasee precum cel pe care il parcurgeam acum sau pe Brâul Cioranga.
    Cum spuneam, situația se complica si avem un traseu cu ușoare elemente de catarare. Ne ajutam de lanțuri sau de prizele bune ce le găsim ușor. Traseul urca o panta tot mai accentuată si nu te lasa deloc. Te surprinde la orice pas si abia daca iti dai seama pe unde o ia poteca. Având la activ multe ture de acest gen, nu aveam probleme, însă pentru cei mai neexperimentați si nepregătiți fizic nu ar fi o alegere prea buna.
   In partea superioară, traseul se mai deschide si avem in fata pereți impunatori de o frumusețe rară. Nu prea aveam asa mult timp de ei pentru ca nori negri se abat asupra noastră si vrem sa ajungem cat mai repede in creasta.
   Ieșim dupa 5 ore si, când vrem sa ne înscriem pe creasta sudica, începe sa ploua. Ne întoarcem si ne adăpostim in refugiul din Saua Grind. Pierdem ceva timp cat se chinuie sa ploua, însă avem noroc. Nu este ceva de durata si nici de intensitate mare. Oricum, apa intra si in refugiu pe la îmbinări. Nu prea a trecut bine iarna. 
    Deci, intram din nou pe sudica. Norii se risipesc ușor, ușor si ne bucuram de peisaje sublime. Creasta este plină de flori, dar si cu pericole la tot pasul. Roca umeda trebuie abordată cu atenție, in multe locuri un pas greșit poate fi fatal. Prin urmare, suntem nevoiți sa luăm la rând fiecare proeminenta, urcand si coborând vârfurile Coltii Grindului, Lespezi, Pietrei, Funduri. Nu este o treaba usoara si știm ca ne ia vreo trei ore. Cu timpul nu stam bine. E adevărat ca ziua este lunga, dar noi abia la 16:00 intrasem pe ea. La 19:00 aveam sa fim doar la jumătatea traseului. Nu avem încotro, daca am intrat in hora, trebuia sa jucam. Oboseala începea sa își facă simțită prezenta pentru ca aveam doar trei zile de când făcusem un traseu in Bucegi, la fel de intens si cu zapada pe el.
    Mai alimentam cu apa si ceva dulce iar din Saua Funduri ne lăsam in dreapta cu gândul de a ajunge la Cerdacul Stanciului. Chiar si asa obositi, nu aveam de gând sa ratam vreun obiectiv. Coborârea nu este usoara, ba chiar anevoioasă pana dam de padure. Avem si lanțuri, grohotis instabil, deci meniul complet de solicitat la maxim genunchii. Ii dam talpa pe unde prindem loc mai drept, pentru ca părea ca batem pasul pe loc. Când ne uitam pe track nu ne venea sa credem cat mai avem. La cerdac facem careva poze si continuam.
   Nu mai ajungem la Marele Grohotis, pentru ca ne lăsam spre Poiana Tamasel. Părăsim triunghiul albastru si intram pe cruce galbena, iar dupa scurt timp triunghi rosu. Prin pădurea întunecată coboram câteva sute de metri si apoi dam de un drum mai drept. Ne așteapta unul lung, care in ultima parte era clar ca vom face uz de lanterne. Zona este frecventa clar de animale sălbatice si ne facem simțită prezenta cu fluierul deseori. Urcam si coboram pante mici, însă nu știm de unde mai vine energia. Organismul duce mult, nici tie nu iti vine sa crezi. Bineînțeles, daca stai bine cu sănătatea. La un moment dat nici nu mai simteam picioarele, mergeau singure. In poiana avem si surprize. Pe iarba mare si deasa erau multe căpușe, fiind nevoiți sa apelam la pantaloni lungi. Asta ne mai lipsea, sa ne pricopsim cu vreo una in piele.
   Gonim prin pădurea întunecată la luminița frontalei si ne apropiem pe Plaiul Foii. Avansasem repede pe un astfel de traseu. Indicatoarele dădeau timpi descurajatori, undeva la 4 ore de când intersectasem traseul triunghi roșu. Noi l-am dovedit mult mai repede. Ca altfel ne-ar fi prins mult noaptea. Noi am ieșim din el pe la zece si ceva, adica o ora de mers prin bezna.
    Ajungem intr-un târziu la masina si nu ne rămâne decât sa o luam spre casa.