Download file: Botorog - Curmătura - Ascuțit - Turnu- Curmătura - Piatra Mică - Botorog.gpx

     Piatra Craiului nu are o suprafața foarte mare si nu este cel mai înalt munte din România, dar este cel mai anevoios. Cu porțiuni expuse, cu panta accentuată, trasee cu roci friabile ce se pot desprinde oricând, cu trene de grohotiș care o pot lua ușor la vale, Munții Piatra Craiului iti testează abilitatile fizice si psihice. Era luna Aprilie când ne-am propus sa facem prima jumătate a Crestei Nordice si inca mai exista zapada, chiar daca se inregistrase temperaturi destul de mari in ultimul timp. Planul stabilit era sa urcam din Saua Crapaturii pana pe Vf Turnu si de acolo sa urmam creasta pana pe Vf Ascuțit, cu coborâre prin Padinile Frumoase.
      Plecam din București la 06:30 spre Zarnesti, mai exact la Fântâna lui Botorog, aflata la aproape 2 km de ieșirea din oraș, unde ajungem după 3 ore. Vremea era una ideală, neobișnuit de calda pentru aceasta perioada, spre norocul nostru ca am prins in ambele zile câte 12 ore de soare. Ajunși la fântâna, ne echipament de traseu si o luam din loc spre Cabana Curmatura, unde rezervasem 2 locuri pentru o noapte. Pana la cabana accesul este facil in orice perioada a anului, asa ca pe tot traseul era un adevărat furnicar, mai ales la întoarcere. Traseul este marcat cu banda galbena, cu o durata de parcurgere de 2 ore in funcție de pregătirea fizica. Noi am ajuns după o ora jumătate, mergând destul de repede. Am facut o scurta pauza in Poiana Zanoagei pentru a admira creasta si a face câteva poze.
     La cabana era multa lume ca de-obicei, mai ales ca se anunțase o vreme perfecta pentru munte. Mâncam o ciorba, ne cazam si la ora 12 continuam traseul. Daca inițial stabilisem ca urcam prin Saua Crapaturii, am schimbat planul si am hotărât sa facem traseul in sens invers. Intram pe traseul marcat cu triunghi albastru ce pleacă din spatele cabanei, el este comun o mică porțiune cu triunghi roșu si galben, când face ușor dreapta prin pădure si brusc tot dreapta de unde se accentuează si panta. Urcam prin pădurea inca umeda vreo 200 m altitudine, după care ieșim in golul alpin, depășim vreo doua porțiuni cu trene de grohotiș ce merita atenție, indeosebi iarna sau pe vreme rea. La un moment dat începem sa urcam pieptiș, zona din care încep si marile pericole. Iarna exista pericolul de avalanse, fiind vreo 3 culoare care îți pot pune viața in pericol. Acum nu mai era cazul, zapada dispăruse aproape in totalitate din aceasta zona. Luasem la noi colțari si piolet, însă nu a fost cazul sa ne folosim de ele.
       Condiția fizica buna ne făcea sa luam repede altitudine si sa ajungem in numai o ora si 30 de minute pe Vf Ascuțit. Aici priveliștea te lasă fara cuvinte, nu știi in ce parte sa te uiți, spre Bucegi, spre Creasta in ambele sensuri, spre Fagaras, spre Păpușa. Am atins primul obiectiv, asa ca o pauza de masa era binevenita. Desfacem ce avem rucsacuri si începem sa mâncam. Chiar daca nu aveam mari delicatesuri la noi, părea mai buna ca orice alta masa luată acasa sau la vreun restaurant. După ce terminam de mâncat, încep sa vina montaniarzi din toate direcțiile. Urcasera un grup de 4 inși cu care am stat si la cabana si cu care am avut traseu comun a doua zi. Ne continuam drumul spre Vf Turnu. Aaa, uitam sa spun, aici se afla refugiul Vf Ascuțit ce poate adăposti cam 8 persoane, in care am dormit acum trei ani in luna Septembrie.
      După 30 de minute de mers ne-am oprit iar, făcând un popas de vreo jumatate de ora. Era prea frumos, asa ca am profitat din plin de vremea frumoasa. Timp aveam destul. De aici creasta prezintă câteva porțiuni dificile pe care le abordam cu atenție. Alunecăm cu ușurintă deoarece alternau porțiunile cu piatra umeda, zapada, jnepenis, dar nici bocancii mei nu mai sunt grozavi după atâtea drumetii făcute in ultima perioada, mai ales ca i-am folosit pe tot parcursul anului. Pe la jumătate traseului de creasta pierdem marcajul, intrând printr-o zona de jnepeni ce părea o porțiune de ocolire a crestei. Ne repliem pe traseul de creasta si nu departe dam de plăcuțele noi puse ce arată  punctul final al traseului ce pleaca din Plaiul Foii pe Padina lui Calinet – Cioranga Mare, marcat de curând cu triunghi roșu. Ne întâlneam tot mai des cu diverse grupuri ce urcau in creasta, ba pe Brana Caprelor, ba pe Carol Lehman sau care veneau pe creasta din sensul opus. Imediat după ce am ajuns in Saua Padinile Închise, traseul părăsește creasta, mergând prin pădure pana in apropierea Vf Turnu.
       După 3 ore de mers, ajungem pe Vf Turnu, întâlnindu-ne cu doua persoane ușor extenuate, ce urcaseră pe Padina Sindleriei. Stam 10 minute si ne reluam mersul spre punctul final al zilei, Cabana Curmatura. Chiar daca altitudinea nu este mare, traseul este unul dificil, in special in coborâre. Il mai făcusem acum doi ani, dar in urcare. Am coborât ușor, cu mare atenție, Ciprian acordându-i sprijin moral si fizic pana la intrarea in pădure unei turiste. Nu era un traseu tocmai recomandat unei începătoare, in general traseele din Piatra Craiului, mai ales in partea superioară, nu sunt recomandate începătorilor. Intram in pădure, urmând ruta spre Saua Crapaturii. Am mers relaxați pentru ca mult nu mai era, discutand despre magazinele de echipamente montane.
      Pe la 17:00 am ajuns la cabana după 5 ore de mers. Atmosfera era una cum mereu găsești aici. Putine cabane au mai păstrat atmosfera de cabana, majoritatea s-au transformat in hoteluri sau pensiuni sub pseudonimul cabana, ce nu mai păstrează deloc spiritul de munte. Seara am mai stat pana la orele 00:00 la o bere, un vin fiert, am mai discutat diverse lucruri, după care ne-am dus la somn.
      A doua zi se anunțase vreme buna, asa ca era păcat sa nu o fructificam. Aveam de gând sa urcam pe Piatra Mica cu coborâre in Poiana Zănoaga. Ne trezim pe la 08:30 fara nicio graba sa plecam. Ziua era lunga, iar traseul nu se întindea pe mult timp. Luam micul dejun, ne strângem rucsacurile si admiram împrejurimile cabanei. Vreo 30 minute m-am tot uitat după Portocala, pisica de casa a cabanei, sa fac o poza cu ea. Nu sunt înnebunit după animalele de casa, dar asta parca era specială.
     Pe la 10:00 plecam si noi, după grupul cu care am stat seara la bere, spre Piatra Mica pe traseul marcat cu punct albastru. Timpul scris pe tablii era de 1 ora 30 mimute, cam puțin cred eu, pentru ca noi am urcat repede si am facut o ora si treizeci de minute, sau poate mi s-a părut. Pana in Saua Crapaturii traseul nu prezintă pericole, insa de aici lucrurile se complica. Nici nu ne așteptam sa fie asa. Traseul este in nota traseelor din Piatra Craiului din partea superioară, cu porțiuni accidentate, unele prevăzute cu lanțuri. Când am plecat eram relaxați, crezând ca va fi un traseu ușor, dar nicidecum, porțiunile expuse meritau atenție sporita. Chiar si cu toate aceste obstacole efortul este răsplătit pe măsura. Ti se ivesc des peisaje captivante, locuri propice de a realiza fotografii panoramice spre Creasta Pietrei Craiului. După o ora ajungem in creasta si, când credeam ca am ajuns, atingerea vârfului mai necesita efort depus. Mergem pe creasta prin porțiuni ce alternează cu jnepenis, de unde se diminuează si pericolul de accidente. La 12:00 suntem pe vârf, ajungându-i pe cei care au plecat înaintea noastră. Nu am zăbovit mult pe vârf, am mâncat ceva dulce, continuându-ne drumul. Traseul coboară direct prin pădure, pe o panta abrupta, ușor accidentata. Ne întâlnim cu multa lume ce aborda traseul dinspre Poiana Zanoagei. In poiana, cum am zis la inceput, era un adevărat furnicar, multa lume urca pe aici, mai ales copii, un lucru îmbucurător. Am coborât pe același traseu ca ieri, în zona unde aveam parcata mașina. Am încheiat ziua cu o tura reușită, totodata si aventura noastră in Piatra Craiului, pe o vremea care a fost de partea noastră.

---

Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.

---

---