Creasta Sudica a Pietrei Craiului

Detalii traseu: perioada, marcaje, observatii, timpi de parcurgere, echipament recomandat

PERIOADA: 21 – 22 Iunie 2018

Traseu: Fantana lui Botorog – Prapastiile Zarnestilor – La Table – Refugiul Grind – Vf La Om – Saua Grind – Coltii Grindului – Vf Lespezi – Refugiul Funduri – Poiana Lespezi – La Table – Fantana lui Botorog

Marcaj: Fantana lui Botorog – Prapastiile Zarnestilor , Prapastii – La Table , La Table – Varful La Om , Vf La Om – Refugiul Funduri , Refugiul Funduri – Poiana Lespezi – La Table , La Table – Fantana lui Botorog

Timp de mers: Fantana lui Botorog – Refugiul Grind 3 ore, Refugiul Grind – Vf La Om 2 ore, Saua Grind – Vf Lespezi – Refugiul Funduri 3 ore, Refugiul Funduri – Poiana Lespezi 1 ora 15 minute, Poiana Lespezi – La Table 1 ora, La Table – Fantana lui Botorog 2 ore 30 minute

Surse de apa: La Table

Echipament: bocanci, ciorapi – 2 perechi, pantaloni lungi (gore-tex) – 2, polar – 1, bluza de corp – 2, geaca de ploaie si vant, manusi – 2, lanterna frontala, cutit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, crema de soare, alimente, smartphone dotat cu GPS si Glonass, baterie externa – 1, bete de trekking, sac de dormit, saltea, arzator cu butelie.

Observatii: traseul este dificil intre Refugiul Alpin Grind si Vf La Om si intre Vf La Om si Refugiul Funduri. Prezinta zone expuse si alunecoase, grohotis instabil, panta accentuata. Necesita pregatire fizica buna, echipament adecvat turelor alpine, experienta pe trasee dificile.

Total distance: 30.4 km
Max elevation: 2209 m
Min elevation: 857 m
Total climbing: 2220 m
Total descent: -2217 m

Download file: Creasta Sudica a Craiului.gpx

View more photos

Aveam o datorie in Piatra Craiului si trebuia sa o platesc cat mai curând. Eram dator sa străbat Creasta Sudica a masivului, un traseu la superlativ, o provocare pentru orice montaniard. Cu o desfasurare de la nord la sud din Saua Crapaturii pana in Saua Funduri, pe o distanța de doar 10 km si o diferenta de nivel cumulata de 760 m creasta te stoarce de energie si iti solicita bine glezna. Cu un plan bine definit de ceva timp, nu îmi rămânea decât sa găsesc o perioada optima in care sa explorez minunata muchie sudica a Craiului. Perioada aleasa nu prea avea mari șanse sa găsească mulți doritori de aventura, asa ca am plecat solo. Mulți spun ca nu e recomandat, dar nu eram pentru prima data in situația asta. Am un moral bun si probabil astfel de ture mi l-au întărit. Turele in care mergi singur te formezi ca lider, iti formezi un spirit de observatie bun, te organizezi mult mai bine pentru ca nu exista loc de greșeala. E bine sa mergi cu mai mulți, dar si ceilalți ar trebui sa fie la fel de bine inițiați, pentru ca, in caz ca se întâmpla ceva, sa stie sa acționeze, nu sa intre sau sa creeze o stare mai profunda de panica. Au fost multe cazuri in care un grup a rămas blocat pe munte pentru ca niciunul nu avea nicio idee in a ieși din încurcătura. Asa ca intr-o tura solo poți deprinde multe lucruri, mai ales ca, uneori, pot fi si situații in care te poți desprinde de grup si sa fii nevoit sa te descurci. Insa nu asta ma frământa foarte tare, ci vremea instabila ce se prognoza.
Plec iute de la Fântâna lui Botorog prin Prapastiile Zarnestilor pe drumul ce urca la Cabana Curmătura, pana la un moment dat, când intru pe drumul ce face legătura cu traseul triunghi rosu. De aici nu mai vad picior de om pana La Table. Opresc la un izvor unde ma alimentez cu apa, mănânc ceva si o întind la drum iar. Cu un ritm susținut ajung repede in Poiana Vlădusca si de acolo spre Table. Întâlnesc doua turiste din Franța cărora le dau câteva indicații despre cum sa ajunga in Zarnesti si îmi vad in continuare de traseu. Vremea se menținea nesperat de buna când ajung la Refugiul Grind. O etapa o parcursesem deja, iar planul funcționa bine. In prima faza vream sa ajung la refugiu si, daca avea sa vina ploaia, ma adăposteam aici. Soarele strălucea intens, ploaia anunțată nu părea sa vina si eu îmi vad de drum. Doar 10 minute pauza si iau cu asalt porțiunea abrupta spre Vf La Om. E a doua oară pe anul asta când urc pe varf, dupa ce in Martie am urcat pe Coltii Găinii pe o zapada apoasa de câțiva zeci de centimetri. Vârful nu prezenta o ținta pentru mine de data asta. Aveam sa fiu a patra oară pe el.
Încep sa urc ușor, relaxat, pe o caldura apăsătoare. Încep sa îmi fac griji pentru apa, in ritmul asta îmi va trebui multa. Dupa ceva timp dau de o turma de oi din care câinii se reped la mine, fiind opriți de cioban. Dulăii voiau sa ma înșface. Il întreb pe cioban daca nu are ceva apa la el, dar nu am noroc. Trebuia sa drămuiesc orice strop. In Crai la altitudini mari ai putine șanse sa găsești apa. Calcarele sunt roci friabile in care apa se infiltrează ușor, sufuzioneaza si crează goluri subterane precum peșterile si avenele. Ma mișc bine si iau ușor in altitudine. Derapez din când in când pe grohotisul instabil, in rest totul merge bine. Estimam ca ajung mai devreme de ora 17:00. Aproape de varf ma întâmpina doua capre negre. Bine ai venit in sufrageria noastră. Țopăiau dintr-o parte in alta deloc surprinse sau speriate de apariția mea. Simt o usoara o oboseala pe final, nu dormisem destul si am mers constant si rapid fara pauze lungi, plus ca nici kilogramele din spate nu erau de neluat in seama. Pe Varful La Om nici urma de om. Ma tot iteam in toate părțile poate vad pe cineva venind, chiar sa fiu eu singurul. Nu zăbovesc mult si cobor spre Saua Grind. Nici aici nu părea sa fie vreo mișcare. Doar cele doua capre dădeau târcoale zonei. Veneau la câțiva metri de mine fara nicio frica. Era abia 17:00 si ma așteptau ceva ore de singurătate. Scot tot ce am in rucsac, întind salteaua si sacul de dormit, aprind arzatorul si încep festinul. O supa si un ceai sunt dar divin dupa atâta efort. Pierd o ora prin jurul refugiului pana când salteaua îmi făcea cu ochiul. Îmi cădeau ochii in gura. Trec in lumea viselor imediat, dar îndată un zgomot înfundat ma face sa tresar. Începe ploaia. Dureaza vreo 20 de minute, nicidecum cateva ore, cat anunta Meteoblue. Însă nici ca mai puteam sa adorm si ies afara la asfințit sa fac poze. Nu e chiar pe măsura așteptărilor. Soarele era mascat de nori spre Iezer si Fagaras. Spre est am parte de o mare de nori coborâtă mult sub limita de 2000 m. Afara se întuneca greu, avea sa fie cea mai lunga zi din an si, logic, cea mai scurta noapte. Scurta oricum avea sa fie si din prisma faptului ca voiam sa ma trezesc la 04:30. In ziua următoare la orele dupa amiezei se instala codul de furtuni. Nu trebuia sa ma abat de la plan, la 16:00 intenționam sa fiu in Brasov. Pierd timpul pe telefon dupa lăsarea întunericului, studiind traseul si vremea. Desi nu dormisem mai deloc in ultimele 24 de ore, nu ma lua somnul. E o usoara stare de neliniște, mai ales când esti singur, cortizolul ia proporții. Te intrebi cum va fi pe traseu, cum va fi vremea, te incadrezi in timp. Toate astea se derulează in mintea mea pe parcursul nopții. Un alt impediment este vantul care se izbește de refugiu, dând senzația ca afara e mare iureș. Adunat dorm vreo 3 ore.
Afara începe sa se crape de ziua, ceasul suna, iar soarele se iveste de dupa Piscul Baciului. Nu-mi rămâne decât sa îmi fac rucsacul si sa pornesc in aventura. Aranjez rucsacul minuțios, exact cum l-am facut acasa, pentru a avea acces ușor la lucrurile care îmi trebuie in caz de urgentă. Adică geaca si pantalonii de ploaia, husa rucsacului, apa. Când ies din refugiu priveliștea cu răsăritul soarelui este copleșitoare. Victor Hugo spunea ca “La răsăritul soarelui pare ca se trezește conștiința universului”. Nu ma opresc din poze. Se contura o zi frumoasa si trebuia sa ma bucur la maxim de ea. Pornesc in jur de 06:00 la drum spre sud pe poteca marcată cu punct rosu. Imediat sunt furat de o poteca ce merge pe sub creasta si ma repliez rapid in dreapta pe traseul marcat. Creasta devine zgrunțuroasă si alunecoasa, semn ca trebuie sa fiu atent la orice pas. Soarele strălucea intens inca de la prima ora. Avea doua fete, una ca aveam peisaje sublime, alta ca era foarte cald si trebuia sa consum multa apa, pe care nu prea o aveam. Ma mișc bine, înaintez ușor fara prea mari dificultati, concentrat la orice pas. Trec de Coltii Grindului, îndreptându-ma spre următorul punct de reper, Vf Lespezi. Daca pana aici avusem parte de tot ce era mai frumos, un lucru îmi lipsea ca tura sa fie una de excepție, floarea de colț. Ma holbam in stanga si-n dreapta poate vad vreuna. Dau de prima cruce, traseul de creasta are câteva mărturii ca nu este de joaca cu un astfel de traseu. Am găsit 3 pe traseu, la doua din ele m-am uitat sa vad ce vârsta aveau. Ambii erau tineri, nu știu daca lipsa de experiența a fost cauza, dar in ultimul timp am întors doua grupuri din crai pentru ca nu erau echipati si pregătiți fizic. Sunt in zi mare pentru ca dupa vreo ora si ceva de mers, când pun mâna sa ma sprijin, dau de o floare de colț. Meniul avea sa fie complet. Iau din când in când pauze scurte, soarele nemilos ma storcea de puteri. Ma apropii de Vf Lespezi si implicit de zona in care poți vedea Poiana Inchisa. Urcasem acum doi ani in ea din Marele Grohotis. Acolo găseam apa, dar nu aveam cum sa mai cobor acolo, îmi lua mult timp. Dupa Lespezi creasta pierde din altitudine, dând impresia ca ai scăpat ușor de partea dificila. Dupa o porțiune mai lejera începi sa te lupți cu jnepenisul care înfunda poteca. Dau din nou de floarea de colț in doua locuri, satisfăcut de ceea ce vad. Începe provocarea iarăși, prin desișul sâcâitor îmi croiesc drum bolborosind. Seama izbitor cu creasta Builei&Vanturarita intre Vf Vânturarița Mare si Curmătura Oale. Urci, cobori, treci prin jnepeni si porțiuni alunecoase. Nu ai ce face, inapoi nu mai poți da, asa ca strângi din dinti si continui. Eram bine in timp, abia trecuseră ceasul de 08:00 si eu ajungeam la Vf Funduri. Intre timp am depășit si Vârful Pietrei, un alt obiectiv de luat in seama. De la Vf Funduri era clar ca nu mai aveam mult si ma avânt spre refugiu. Vad indicatorul de la distanța, fiind ușor mulțumit ca nu mai e mult pana termin creasta.
Nu merg pana in sa si intru pe o poteca ce duce la Refugiul Funduri. Aceeași construcție ca la Diana, Ascuțit, Spirlea, Grind 2. Stau in zona 10 minute. Continui pe o poteca marcată cruce rosie, necunoscuta de mine. Ea da in traseul marcat triunghi albastru ce vine din sa si coboară in Poiana Lespezi. De aici traseul este lejer. Pierd semnificativ in altitudine in scurt timp. Merg putin prin padure, dupa care ies intr-o zona cu o pajiște amestecată cu brazi. Marcajele sunt rare si urmăresc poteca cu atenție sa nu o pierd. Îmi ia o ora si ceva sa ajung la drumul forestier ce vine de la Cabana Brusturet. Apa nu mai aveam, asa ca trebuie sa măresc pasul ca arșița ma secatuia. Știam ca izvorul este la Table, dar nu mai aveam răbdare. Urc pe un rau cat mai sus, iau o sticla de apa, o strecor printr-o fasa si ii arunc o pastila de purificare. Ziceai ca bei clor, asa gust avea. Mai faci pretenții in asa situație. Stomacul chioraia, gândul meu era la o bere sau o cola, desi niciuna din ele nu te hidratează.
Dau pedala pana La Table, acolo plănuiam sa iau o pauza. Îmi ia o ora sa ajung. Desfac rucsacul si ma răsfăț cu o supa, ceai, ceva carne si un dulce. Nici in asta zi nu întâlnesc pe nimeni, doar ciobanii cu oile. Dupa masa de 30 de minute o iau din loc. Se instalase oboseala si aleg traseul cel mai ușor. Pe cruce rosie urmăresc drumul pietruit, ocolind Cheile Pisicii. Chiar nu mai aveam chef de astfel de traseu. Drumul este lung pana la fântâna, lipsit de importanta pentru mine in aceste clipe. Il frecventasem de câteva ori. Mergeam nepăsător cu gândul doar sa ajung in Brasov, mulțumit ca tura a iesit exact cum îmi doream. Actiunea s-a desfășurat conform planului, fiecare etapa fiind parcursa cu succes. Când norii negri învăluiau masivele Bucegi si Piatra Craiului eram la adapost. La ora 16:00 ajung in Brasov.

Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.