Download file: Gura - Cernatului - Vf Penteleu - Saua Miclaus - Valea Milea.gpx

     Dupa 4 ore de mers cu masina, suntem in Varlaam, mica localitate aflata la poalele Muntilor Penteleu. Soarele stralucea neintrerupt pe aceste meleaguri si se prefigura o zi frumoasa de mers pe munte.
        Fara a sta pe ganduri, intram pe drumul forestier ce duce la Cantonul Cernatu. Traseul se prezinta decent, poti intra cu orice masina, chiar poti ajunge in apropierea statiei meteo daca ai un 4×4. Lasam masinile la intrarea pe traseul triunghi albastru, pentru ca pe acolo intentionam sa coboram. Pornim vioi, plini de vigoare, pe drumul forestier care face un mic ocol. Poteca ce scurteaza traseul nu am observat-o, abia cand am ajuns sus am constatat ca puteam economisi ceva timp. Suntem 7 la numar, si toti veseli, buna dispozitie era pe ordinea de zi. Traseul este lejer, merge in mare parte pe forestier si din cand in cand taie curbele largi. La distante scurte ai cate o bancuta si un izvor de apa, nu mai bune pentru un mic repaus. Nu ratam niciuna, la fiecare popas infulecam cate ceva. Am mancat in tura asta mai mult ca oricand. Ca niciodata, la final in micuta mea camara batea vantul, doar apa ramasese de mine.
       Ne iau vreo 3 ore sa ajungem la stana, loc din care traseul iese in golul alpin. Dupa 5 minute, varful cel mare iese la iveala. Totusi, nu era atat de aproape pe cat parea. Ne desparteau de el vreo 300 m altitudine, asa ca ii dam bice. Cum in ultimul timp ploaia nu a avut program pentru Penteleu, drumul era plin de praf sau mai degraba de nisip. Masivul este alcatuit predominant din nisipuri, gresii si marne, iar asta se vedea si pe drum. Dupa un urcus mai pronuntat, luam loc la masuta din fata statiei meteo. Aici e o adevarata gospodarie, drumul ii ajuta sa se dezvolte usor. Inca un pas pana la varf, pe care-l luam cu asalt. Ne-am lungit mult timp pe traseu, pauzele dese au cantarit mult in economia timpului. Oricum nu era bai, doar nu am venit la maraton.
       Soarele continua sa arda cand am ajuns pe varf, privelistea era sublima, iar noi ne asezam din nou la masa. O masa in aer liber, pe o asa vreme, in varf de munte, face cat 10 la un restaurant obosit din Bucuresti, cum sunt majoritatea din ele. Lenevim in continuare pe iarba si in cateva secunde intru intr-un somn adanc pentru jumatate de ora. Mi-ar fi prins bine inca vreo 2 ore. Insa tura planificata de noi nu se termina aici, aventura de abia incepea. Daca pana aici a fost floare la ureche, mai departe aveam sa ne testam abilitatile de exploratori. Aveam la noi traseele banda rosie si triunghi albastru, dar cele doua nu se leaga intre ele. Ele par sa fie aproape unul de altul pe GPS, insa in teren difera putin lucrurile, pentru ca nu poti cobori pe oriunde. Ne ghidam dupa cunostintele noastre, in functie de curbele de nivel, de ceea ce vedem in teren si cu un ochi pe GPS. Bineinteles inregistram si traseul, daca ne ratacim ne intoarcem de unde am plecat.
      Descindem prin iarba amestecata cu arbusti mici spre sud, pierzand usor in altitudine. Tinteam spre marginea padurii. Aveai impresia ca este aproape, dar pe masura ce inaintai, iti dadeai seama ca nu e chiar usor. Pana la un moment dat mergem pe o poteca, probabil de ciobani, dam chiar si de un izvor. Ajungem la un prag si ne holbam pe o vaiuga. In nici intr-un caz nu o luam pe acolo, asa ca mergem pe curba de nivel spre est pana gasim o varianta optima sa dam in Saua Miclaus. Din departare vedeam stalpul cu marcaj si nu aveam incotro. Trebuia sa ne dam intalnire cu el. Am fi vrut noi sa scurtam traseul, sa o luam pe de-a dreptul. Gasim alta poteca, nu stiu daca era un traseu sau de ciobani. Oricum intr-un final am scos-o la capat, instinctul si cunostintele ne-au dus la locul potrivit.
     Un marcaj mare pe piatra ne intampina, loc in care ne vine inima la loc. Zona in mod sigur o mai imparteam si cu altcineva, excremente si urme de animale vedeai in multe locuri. Intrarea noastra in padure este mai galagioasa ca locomotiva cu aburi de pe Valea Vaserului. Fiecare cu ce putea, cu fluierul, cu strigatul, cu vorba. Natura este senzationala aici, esti inconjurat de un verde intens cat vezi cu ochii. Incepem sa ne felicim ca am ales acest traseu. Desi traseul este marcat bine, picior de om mai rar. Vorbeam in continuu, fluieram din cand in cand, pentru a ne face simtita prezenta. Probabil multi ochi stateau atintiti asupra noastra, cine-or fi nebunii astia, ce cauta astia pe aici. Lasati-ne si pe noi sa admiram ce e frumos, ziceam noi in gandul nostru. Nu luam nimic cu noi, vrem doar sa ne bucuram de natura, avem intentii bune. Marsaluim spre Saua Caprioarei, din care schimbam directia spre dreapta in Valea Caseriei. Din Valea Caseriei incepe si Rezervatia Viforata, renumita pentru arborii ce vor sa atinga cerul. E bine ca inca mai rezista. Traseul in multe locuri ne joaca feste, iar copacii cazuti ne pun la incercare abilitatile. Facem slalom printre ei pe unde credeam de cuviinta. Ne “chinuie” putin pana la drumul forestier. De aici merge si la pantof. Constatam cateva prabusiri de roca si copaci ce au dat navala peste drum. Zona Subcarpatilor si Carpatilor de Curbura este renumita pentru alunecari si prabusiri din cauza consitentei rocilor. Cu asa drum, doar distanta mai reprezenta o problema, poate si foamea.
    La finele traseului dam de o fortareata armata de jur imprejur cu tehnica moderna, bine ascunsa si probabil pentru alesii nostri. Aici sunt banii dumneavoastra sarakilor, faceam noi haz de necaz pe ultima suta de metri. La lasarea serii poposim la masina, Tura lunga si captivanta din Muntii Buzaului a luat sfarsit. Am marcat si Muntii Penteleu pe harta noastra turistica.  

---

Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.

---

---