Download file: Pasul Bratocea - Vârful Grohotis.gpx

     Când se anunta cod portocaliu de viscol si ninsoare, noi am plecat sa exploram Munții Grohotis. Nu sunt munti foarte înalți, au doar 1750 m, însă pe o vreme apriga trebuie sa fii bine pregatit. La plecare din București si pe drum era o vreme superba care nu anunta ce avea sa vina, ne si miram ce strălucea soarele. La radio spuneau ca de la 10:00 intra in vigoare codul, in special in zona montana, cu rafale de vant ce depășeau 80-90 km la ora.
     Pe la 9:15 suntem in Pasul Bratocea, loc din care pleaca cele doua trasee, unul spre Grohotis si celalalt spre Ciucas. La 09:30 pornim pe primul, pe un drum forestier mocirlos presarat de frunzele scuturate de padurea de foioase. Toamna pleca ușor, ușor si in curând se instala iarna. Traseul este lejer fara porțiuni abrupte sau tehnice, urca in lung pana in varf pe un drum larg, la inceput prin padure si dupa numai 300 m iese in golul alpin. La ieșirea din padure primele semne de iarna prind contur, zapada s-a instalat deja in câțiva centimetri si totul in fata este aproape alb. Pășim mai greu pe zapada, fiind prima din sezonul asta care am prins-o, a mai fost una acum trei săptămâni, dar nu am avut vreo ieșire in perioada aia. Sunt putine lucruri de remarcat in acest masiv, doar deschiderea spre Ciucas ne mai ia ochiul, in rest dam la pedale, probabil fiind si constrânși de iureșul ce avea sa vina.
     La un moment dat ne întâlnim cu traseul marcat cruce rosie ce vine din Cheia, ambele marcaje fiind vopsite de curând. Iarna le distingi mai greu pentru ca majoritatea sunt pe pietre, doar câțiva stâlpi întâlnești pana pe varf. Vremea a ținut cu noi mai mult decât trebuia, pana in apropierea Vf Grohotis, când dinspre Bucegi norii negri năvăleau peste Grohotis cu o viteza impresionanta. In câteva minute ninsoarea si vantul s-au instalat progresiv, obligându-ne sa suplimentam cu echipamentul din dotare, manusi groase, ochelari, geaca de vant, buff, gel de buze. Nu aveam niciun gând sa renunțam, chiar daca nu mai vedeai mare lucru in fata, aveam ambiția sa atingem cel mai înalt varf, va dați seama 1756 m, nu de alta dar nu cred ca mai ajungem prea curând aici. Din locul in care traseul face dreapta spre Muntele Vaii Negre pana pe varf cred ca am facut 30 de minute. Drumul era totuși vizibil, fara a vedea vreun marcaj, pe hărțile vechi apare ca fiind marcat cu banda albastra. Zapada creștea in grosime odată cu altitudinea, pasind greoi pe ultima suta de metri, cateva denivelări ce le aveam in fata ne faceau sa credem ca in câteva minute suntem in varf, dar când ajungem acolo ne dam seama ca trebuie sa mergem inca vreo 10 minute.
     Pe vârf vantul atinge cote maxime, abia stăteam in picioare, sufla cu mulți km pe ora. Nici 10 minute nu stam aici, câteva poze lângă piatra inscripționată cu 2 tăblițe mici ne-au fost de ajuns. Ne înfofolim bine si ne întoarcem de unde am venit. Acum aveam inconvenientul ca vantul sufla din fata, fulgii de nea îmi biciuiau fata. Nu aveam încotro, daca vrei munte trebuie sa te calești putin si cu astfel de intemperii. Un ceai cald este binevenit in situația asta, Teo a avut inspirația de a lua cu el un termos, pe timp de iarna nu ar trebui sa iti lipsească din rucsac. Odată cu scăderea in altitudine iureșul se domoleste, pe semne ca jos nu fusese asa de rau, din contra parca zapada se topise si se prindea de bocanci si parazăpezi. Griji prea mari nu ne făceam, oricum, traseul era vizibil si ușor, singurul obstacol de luat in calcul era distanta. Atmosfera s-a deschis din nou, având ocazia sa mai facem câteva poze. La capitolul timp stăteam bine, ceasul arată ora 15:00, iar noi ne aflam la limita pădurii. Știam traseul, asa ca nu ne oprim prea des pana in pas, câteva momente de respiro si in rest galopam. La finele traseului norii fumurii cuprindeau zona, picături de ploaie cădeau rezlet, nu mai era niciun dubiu ca intra in vigoare peste tot codul de vreme rea. Am ajuns la masina exact când trebuia, o jumătate de ora in plus putea fi chinuitoare, o ploaie rece de toamna nu ne-ar fi prins tocmai bine. Ne schimbam si o zbughim repede  acasa, tura noastră a luat sfârșit. A fost o tura lejera in care am prins tranziția dintre toamna si iarna, la poale copacii păstrau putine semne de toamna, iar sus zapada începea sa se așterne intr-un strat generos.

---

Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.

---

---