Download file: Creasta Făgărașului intre Sambata si Negoiu.gpx

Sambata – Cabana Sambetei

Creasta Fagarasului este locul ideal pentru a-ti testa capacitatile fizice si morale, locul in care trebuie sa intocmesti un plan bine pus la punct pentru a-ti indeplini obiectivele. Spun asta deoarece peste trei saptamani plecam in Muntii Caucaz cu scopul de a cuceri Varful Kazbek, iar pentru asta ne trebuia un antrenament dur. Vreo 5 zile aveam la dispozitie, timp suficient sa strabati o mare parte din creasta. Insa ne lovim de doua probleme majore: ploaie anuntata in fiecare zi si transportul care iti rapeste vreo doua zile din timp. Dupa multe discutii, traseul stabilit ramane Fereastra Mare a Sambetei, cu acces din Valea Sambetei, si Saua Cleopatrei, cu coborare pe la Cabana Negoiu in localitatea Porumbacu. Din Bucuresti Nord urcam in trenul aglomerat si stam in picioare pana la Brasov. Ce mai contau 2 ore de stat in picioare cand noi aveam vreo 5 zile de mers pe jos cu un rucsac de peste 17 kg. CFR-ul nu se dezminte nici de aceasta data si nici nu vrea sa iasa din topul celor mai prost administrate companii de stat din Romania. Din Brasov luam personalul pana in localitatea Voila, iar de aici ne astepta un drum lung pana la Manastirea Constantin Brancoveanu pe sosea. Pe un soare puternic pasim printre casele localitatilor Sambata de Jos. Speram sa gasim pe cineva care sa ne scurteze chinul si, dupa vreo 2 km, un nene din Lisa opreste, spunand ca ne duce pana in Sambata de Sus si de acolo mai aveam vreo 8 km pana la intrarea pe traseu. Pe drum se gandeste ca ar putea sa ne duca pana in Lisa si de acolo pe un drum de tara putem ajunge repede la manastire. Dupa spusele lui erau vreo 3 km, dar masurand pe GPS, erau vreo 6. Mersul prin soarele nemilos ne turna plumb in ghete. Prin dogoreala epuizanta mergem vreo ora si jumatate, impovarati de un rucsac greu ca o piatra de moara. Ajunsi la manastire, intram in curtea palatului frumos amenajat si totodata o afacere ce infloreste pe zi ce trece. In jurul manastirii e plin de comercianti si terase. La intoarcere ne racorim cu o inghetata ieftina de 3 lei, prin care nu trecuse laptele. Stam pe ganduri, sa urcam la Cabana Valea Sambetei sau sa punem cortul prin imprejurimi. Pana la urma ii dam talpa, nu era prima oara cand ne prindea noaptea si pentru asa tura eram pregatiti cu tot ce trebuia. Cu cat urcam mai mult, cu atat scurtam traseul pentru a doua zi, planul nostru tintea Portita Vistei. Una ca, dupa amiaza se anunta ploaie si in caz de urgenta ne adaposteam in Refugiul Alpin Vistea si, a doua, aveam sa fim cat mai aproape de Vf Moldoveanu. Dupa 10 minute ne inhamam la drum pe drumul forestier lung de 7 km, mai mult de jumatate din lungimea lui pana la cabana. Cu mare spor ne ia vreo o ora si ceva si indata ne infingem in poteca drenata de apa scursa de pe versanti in urma ploilor cazute in ultimile zile. Prin sunetul asurzitor al apei pornim pe drumul alunecos ce-l calcam cu grija. Rucsacul incepe sa se aseze bine pe spatele meu si dupa un gel cu cafeina prind curaj. Dam drumul la felinare, ne facem auziti cat putem cu un fluier, insa slabe sanse sa dovedesti vuietul apelor si cu capul in pamant ii dam bice. Exact cand noaptea s-a instalat cu totul peste Fagaras, atunci am instalat si noi corturile. Cabana parea stinghera, nu cred avea pe cineva cazat. Doar doua corturi aflate putin mai jos mai animau zona. Acolo le montam si pe ale noastre. Pentru 4 nopti cortul avea sa fie casa noastra. Ne facem putin de cap, aprindem arzatoarele si luam cina. O luam la un restaurant cu multe stele, cerul la acea ora era impanzit de ele. Cerul senin promitea o seara linistita, vantul abia daca adia si gradele erau destul de multe in termometru pentru zona montana. Sarim in sacii de dormit, dar la ce ne astepta ne punea pe ganduri. Ploaia imi crea insomnii. Adunat, dorm vreo 4 ore, insuficient pentru ce ne astepta a doua zi. Urcarea in Fereastra Mare, depasirea celor 5 varfuri (Slanina, Galasescu Mic si Mare, Galbenele Hartopu Ursului).

Cabana Valea Sambetei – Refugiul Alpin Vistea

Cu rucsacul echipat urmarim firul vaii pana la un moment dat, unde ne lasam usor stanga. Sunt mai multe variante de traseu. In dreapta poti merge la Lacul Vistisoara, poti urca in Fereastra Mica a Sambetei, in stanga urca in Fereastra Mare, pe Varful La Cheia Bandei sau poti merge la Piatra Caprei. Intram pe triunghi rosu spre Fereastra Mare. Panta ia proportii si trebuie sa depasim vreo trei praguri glaciare. Valea este superba, de un verde intens. Odata cu cresterea in altitudine ceata invadeaza muntele, nu zaream decat marcajele. Nerabdatori sa iesim in creasta, marim pasul. La iesirea in fereastra ne intampina cainii stanei aflate pe vale, ne-o luase cu ceva timp inainte. Latrau, gata sa sara pe noi. Ii domoleste ciobanul si ne asezam pentru a lua ceva dulce. De aici incepe traseul nostru de creasta. Trei zile vom serpui pe creasta cea mai lunga din tara noastra. Ea masoara 85 de km, chiar mai mai mult indica unele GPS-uri. Varfurile Galasescu, Vistea, Moldoveanu, Mircii, Arpasul Mare, Laitel, Negoiu sunt cateva din piscurile care vor scoate untul din noi. Nu mai era loc de menajare si trebuia sa o luam din loc. Prima provocare este Slanina, pe care il depasim pentru a ajunge in Fereastra MIca, loc in care se afla si refugiul. Constructia este solida, dar usa lasata in batatia vantului de asa zisii montaniarzi a fost spulberata. Corpurile noastre simt nevoia de ceva resurse. Relaxam putin picioarele si umerii. Cobor pe o poteca bine conturata pana la izvor, spre sud, pentru a-mi umple bidonul. Nu aveam decat unul de un litru. In Fagaras nu-ti trebuie mai mult. Ai apa peste tot. Constitutia rocilor faciliteaza gasirea apei la altitudini destul de mari, mai ales ca in ultimile zile a tot plouat. Fagarasul este Castelul de Apa al Romaniei  Ei sunt brazdati de o retea impresionanta de ape, despartita de creasta principala. Numai pe partea de nord numaram vreo 30 de vai principale ce sunt colectate de Raul Olt. Partea sudica detine o retea si mai densa si mai bogata in ape, devarsandu-se in Raul Olt pe partea vestica si in Raul Arges pe partea estica. La aceasta retea densa de rauri se adauga si lacurile pe care le gasim in numar mare, atat pe nord, cat si pe sud. Balea, Mioarele, Podragu, Capra, Caltun, Avrig, Buda, Podu Giurgiului, Urlea sunt cateva dintre ele. Putin mai bine intremati pornim spre urmatoarea tinta, Galasescu Mic. Ciobanul ne avertizase ca vom avea un urcus greoi, o diferenta mare de nivel. Urcam alene dupa ce am mancat si parca simteam si oboseala cauzata de lipsa somnului. Forfota norilor de deasupra noastra incepe sa ne ingrijoreze. Se aude un marait infundat dinspre Iezer. Totusi aveam sperante ca va mai dura pana va ploua. Directia vantului era nord-sud, iar negreala se forma deasupra crestei Mezea – Oticu, insa nu stiam ce e dupa Galasescu Mare, Galbenele si Hartopu Ursului. Tinem un ritm constant, ceasul trecuse bine de ora 13:00, iar amenintarea ploii ne dadea o stare de neliniste. Pe Galasescu Mare il ocolim usor prin stanga si ne mai ramaneau doar Galbenele si Hartopu Ursului. Zgomotul furtunii se aprofunda. Din starea de oboseala stresul ia proportii si iti da o stare de adrenalina. Creierul actioneaza imediat, simtindu-se amenintat. Deodata capeti o energie neasteptata si maresti pasul. Ne jucam cu focul, desi ploaia statea sa cada, noi inca aveam timp de poze. Din Saua Galasescului continuam spre Galbenele pe partea stanga, nu-l urcam nici pe asta si imediat ne lasam in Saua Galbenele. De aici urcam o panta usoara pe Hartopului Ursului si ne revine inima la loc. In 10 – 15 minute trebuia sa ajugem la Refugiul Vistea. Descindem vreo 150 m si in jurul orei 15:00 poposim la usa refugiului. Refugiul se prezinta bine, este construit in 2004, din piatra, izolat si cu un acoperis bun. Este printre cele mai bune refugii din muntii nostri. Nu stam 30 de minute si incepe ploaia, totul functionase perfect in ziua asta. O ploicica nu ne-ar fi ajutat in situatia asta. Ploaia nu are o intensitate mare si este linistita, dar este suficienta sa te ude pana la piele daca nu esti pregatit cu tot ce trebuie. Ploaia se spargea pe tabla refugiului, iar pe aerisire intra sunetul ei. Dupa o ora avem oaspeti. Trei cehi murati bine intra in refugiu. I-a prins chiar la urcarea pe Vistea dinspre Ucea Mare. Un baiat si doua fete din Cehia veniti sa exploreze masivele Romaniei. Ambitiosi si curajosi, desi ploaia i-a udat bine, ei aveau planuri mari. Voiau sa continue pe creasta, sa ajunga si in Bucegi sau Piatra Craiului. Nu si-au pierdut moralul, ba din contra, zambeau. Ploaia se opreste si scoatem capul din barlog. Coboram de doua ori dupa apa la izvorul aflat la 10 minute spre sud. Si a doua zi ploaia se afla pe ordinea de zi, la fel ca in asta zi, de pe la 15:00, asa ca, trebuia sa fim in picioare la prima ora. Tragem devreme pe dreapta, trebuie sa ne odihnim ca urma o zi grea. Next stop – Balea Lac.

Refugiul Alpin Vistea – Lacul Balea

Dimineata este una frumoasa, soarele se inalta de dupa crestele maiestuoase ale Fagarasilor. Perspectiva spre Vistea si Moldoveanu te coplesesc, dandu-ti o stare de bine si curaj. O astfel de vreme pe Moldoveanu nu o prinzi mereu. Cu ranita in spate, luam cu asalt panta inclinata de pe Vistea. Cehii ne-o luase cu ceva timp inainte. Si pentru ei se anunta o zi lunga si grea.  Acolo vream sa lasam rucsacurile si sa ne abatem din creasta pe cel mai inalt varf al tarisoarei noastre. Pentru cei ce iubesc inaltimile, probabil este cel mai frumos loc din Romania. Custurile, vaile, lacurile, norii ce navalesc dinspre depresiune creaza un peisaj sublim ce iti taie respiratia. Bucuria noastra de a fi pe cel mai inalt varf dureaza putin, astazi se prefigura un traseu lung si greu, cunoscut de mine, dealtfel, de acum 5 ani. Atunci il strabateam dus – intors pe o ceata mai densa ca acum, cu un rucsac cu multe kilograme in el. Traseul continua cu aceeasi configuratie din ziua precedenta, de cand am iesit in creasta. Trebuie depasite varfurile Ucisoara, Ucea Mare, Corabia, Tarata, Podu Giurgiului, Podragu, Mircii, Arpasu Mare, Arpasu Mic. Luam o gustarica pe Vf Vistea si pornim iarasi aventura. Descindem vreo 150 m pana in Saua Orzanele, cam ce am urcat din Portita Vistei si depasim toate varfurile enumerate mai sus pana la Podu Giurgiului, ultimul fiind Podragu. Pana la lac mergem lejer, toate varfurile trebuie ocolite si nu avem o diferenta mare de nivel. Norocul incepe sa se risipeasca, toti norii din Depresiunea Fagarasului urcau spre noi. Urmatoarea escala o planificam la lac. Traseul incepe sa se populeze, vedem din ce in ce mai des montaniarzi ce trec spre Moldoveanu. Mare parte din ei straini, stiu ce vor, se vede. Au rucsacuri mari si grele, explorand cu interes muntii nostri. Trapezul cu Vistea si Moldoveanu mai iese din cand in cand din nori, avand sansa sa facem cateva poze reusite. In locul in care ne oprim pentru poze ne intalnim cu niste sibieni si stam putin de vorba, ei veneau de la Cabana Podragu. Probabil este portiunea de creasta cea mai tranzitata, dovada sunt victimile comemorate prin cruci, monumente sau placute inscriptionate cu numele lor. La Lacul Podul Giurgiului plafonul de nori este mult deasupra lui, insa nu puteam vedea Varful Mircii. A treia oara urc pe el si nu am sansa sa vad ceva in jur. Aici luam o pauza de masa de vreo  30 de minute, ne alimentam cu apa si plecam spre panta grea. O tineam minte cat am tras pe ea acum 5 ani. Apelez la un gel cu cafeina pentru a-mi suplini energia. Nici pe varf nu avem mai mult noroc, ceata se instalese confortabil pe creasta. Pana la Trei Pasi de moarte nu vedem nimic, doar poteca. Simt parca un gust amar, nici de data asta nu reuseam sa vad creasta Arpasului. La un moment dat apare o oaza de speranta care se risipeste imediat. Ceata conduce suprematia astazi. Intalnim din ce in ce mai multi combatanti la varf, pe unii ii avertizam ca se anunta ploaie dupa amiaza. Ne agatam de lanturile de pe muchia dintre Fereasta Zmeilor si Monumentul Nerlinger. Monumentul este construit in memoria celor doi sibieni Richard Nerlinger si Herta Ruzicka. Si-au pierdut viata intr-o zi de vara ploioasa si cu ceata, alunecand pe partea nordica a crestei. Si portiunea La Trei Pasi de Moarte are o insemnatate. Dar nu din cauza ca aici ar fi murit multi turisti, montaniarzi sau alpinisti. In timpul Primului Razboi Mondial, aici era granita dintre Transilvania si Tara Romaneasca, punct de control in care granicerii impuscau inamicul daca trecea granita. Dar la iesirea din portiunea expusa numele La Trei Pasi de Moarte pare sa-i fi fost fatal unui montaniard ceh, parca asa am retinut eu. Ironia sortii a facut sa fie chiar langa acest loc. Din Fereastra Zmeilor ne astepta un drum lung pe curba de nivel alunecoasa, plina de apa si grohotis pe sub Muchia Vartopelului. Sunt vreo trei izvoare din care iti poti alimenta rezervorul. De aici incepe sa se simta oboseala. Ma uitam ingandurat la panta ce o aveam de urcat la Lacul Capra. Intre Fereastra Zmeilor si Balea sunt vreo 2 ore si 30 minute, in conditiile in care ai si un rucsac greu. Depunem un efort considerabil pana iesim la liman. Lacul stralucea in bataia soarelui, iar zona era populata cu cateva corturi. In prima faza, Lacul Capra era o optiune, dar ne-am hotarat sa coboram la Balea. Suspinam dupa o bere sau o cola rece. Pe ultima panta prind o forta neasteptata, probabil gandul ca nu mai era mult din traseu imi dadea un impuls mare. Cand vad Lacul Balea zambesc si o iau rapid la vale. Zona este arhiplina de turisti. Traseul este de asemenea un furnicar. Pe la 17:00 suntem in fata cabanei si ne orientam rapid de un loc de cort. Il intindem chiar in campingul cabanei. Zona Balea nu este un loc foarte bun de campat, deseori este mistuita de vanturi puternice. O seara nu murim noi. Vreo 2 – 3 ore ne invartim prin zona, pe la comerciantii de la sosea, pe la cabana, pe langa cort. Spre lasarea serii vremea se infurie si mai rau. Stropii incep sa se izbeasca de cort, vantul ia viteza din ce in ce mai mare, obligandu-ne sa intram la adapost. Urmeaza o noapte lunga in care vantul, ploaia, ceata isi fac de cap. In cort stateam bine, dar sperantele noastre ca vom ajunge la Cabana Negoiu se diminuau. Ploaia neanunta din timpul noptii chiar vrea sa ne strice planul.

Lacul Balea – Cabana Negoiu

Cu vreo 30 de minute inainte de a ne trezi, se aud din nou stropi de ploaie cazand pe cort. Intr-o ora impachetam totul si incepem a patra zi de weekend pe o vreme cainoasa cu ceata si picaturi de ploaie. Ne croim drum prin pacla deasa pe panta accentuata pana in Saua Paltinul. Facem racordul cu creasta pe traseul marcat cruce rosie pana in Curmatura Balei si continuam pe poteca pietroasa marcata rareori cu banda albastra. Oamenii incep sa misune de la primele ore in pofida vremii de afara. Majoritatea cu acelasi gand, sa ajunga pe al doilea varf ca inaltime din tara – Varful Negoiu 2535 m. Aburii diminetii circulau intens fara a ne da vreo speranta sa surprindem vreun peisaj frumos, cel putin in prima parte a traseului. Dupa o pauza in care ingurgitam ceva mancare pentru a prinde forta, incepem sa serpuim pe creasta. Ne indreptam spre Saua Doamnele cu gandul ca in apropiere vom da de un izvor. Bidonasul meu de 1 l trebuia umplut. Dupa sa, ar fi trebuit sa vedem Varful Laita. Slabe sanse pe asa vreme. Ne vedem de traseu, stiind ca vor urma cateva portiuni dificile. Cateva pasaje dintre Laita si Laitel le parcurgerm cu precautie, strangem betele si facem cateva acrobatii ajutati de lanturile prinse de stanci. Nu sunt zone foarte dificile, doar ca necesita putina atentie. Dam de Monumentul lui Sile Nicolau, profesor si pioner al schiului romanesc pe care muntele l-a rapus in 1967. La urcarea pe Laitel norii se mai risipesc si tragem speranta ca nu ne vor strica toata ziua. Urmeaza coborarea la Refugiul Caltun. Apasam acceleratia, acolo am stabilit ca vom lua pranzul. O jumatate de ora stam sa potolim foamea care urla in noi. Lumea umbla in sus si-n jos, aici traseul de creasta intalnindu-se si cu cel ce urca de la Piscul Negru. Urcasem acum doi ani pe el. O pauza de 30 minute, un ceai, o supa, ceva dulce ne pun iarasi pe picoare. Reintram in circuit pentru asaltul final. Ne avantam spre Potitta Caltunului cu ceva sperante in sinea noastra. Norii alergau de mama focului si soarele patrundea usor printre ei. Ajunsi pe grohotisul dintre Potita Caltunului si intrarea din Strunga Doamnei, incep sa apara primele imagini cu crestele impunatoare ale Fagarasului. Intram pe portiunea cu lanturi si imediat trecem pe partea cealalta de creasta. Cornul Caltunului si Varful Lespezi ne fac cu ochiul, oprim sa le surprindem in toata splendoarea cu aparatul foto. Intr-un semicerc pasim pe poteca ce ocoleste Strunga Dracului si nu ne ramane decat o panta serioasa pe ultima suta de vreme. Tragem de ultimile puteri si de rucsacul greu ca un bolovan pana varf. Constientul stia ca avem de parcurs ultima portine grea si dupa aia nu aveam decat de coborat. Pe varf era puzderie de oameni, fiecare isi sarbatorea succesul. Aparatele foto sunt atintite spre piatra inscriptionata mai ceva ca inspre o vedeta de la Hollywood. Fiecare isi astepta randul. Nu ma abtin sa nu postez o imagine chiar de pe varf, aidoma facusem si pe Moldoveanu. Nu a fost o premiera pe niciunul dintre ele, pe ambele eram a treia oara. Premiera era ca le facusem pe amandoua in aceaeasi tura. Norocul sau poate inspiratia a facut sa prindem soare pe ambele varfuri. Nu mai dureaza mult si norii cotropesc masivul. Ne luam ramas bun si cu gandul ca vom reveni. Usor, usor se starnea infernul. Vantul crestea in intensitate, ceata coborase destul cat sa ne invaluie si stropii de ploaie cadeau ici-colo. Descataram portiunea dintre Negoiu si Saua Cleopatra cu grija. Roca instabila, terenul accidentat iti dau emotii. Acum trei ani avusem parte de un traseu si mai palpitant. Intr-un tarziu de octombrie zapada se asternuse intr-un strat suficient cat sa iti solicite bine glezna si genunchii. In Saua Cleopatrei iuresul crestea in intensitate. Imbroboditi bine, infruntam vantul puternic din sa. Fara a sta pe ganduri, facem dreapta pe traseul marcat triunghi albastru ce coboara la Cabana Negoiu. Ploaia ne da si ea emotii si facem uz de geci de ploaie, huse pentru rucsac. Odata cu pierderea in altitudine peisajul devine mai bland. Valea ni se deschide in fata si pe parcurs renuntam la articole vestimentare solicitate sa faca fata vremii capricioase. Cascada ce vuieste din peretii Custurii Saratii ne atrage ca la spectacol. Ne tolanim putin la soare, iar dupa 10 minute ne ridicam sa strabatem ultima portiune de traseu pentru ziua de astazi. Soarele ne toropeste, abia calcam pe poteca ingusta printre jnepnii amestecati cu tufarisuri de afine. Am noroc in cateve locuri sa gust din deliciile ursului, dar nu imi potolesc pofta. Rareori gaseam cate doua – trei la o tufa. Nevolnic, cobor spre cabana, trecand rand pe rand de podetele atarnate de curba de nivel neceare pentru depasirea portiunilor dificile. Multa munca o fi trebuit sa depune cei care le-au construit pentru ca in fiecare iarna sau la furtuni violente podetele sufera avarii serioase, iar poteca se macina de la an la an. Cu talpile tabacite de poteci in ultimile zile, pasim pe ultima portiune pana la cabana. Forfota mare, cateva corturi amplasate langa Refugiul Salvamont, focul trosnea intr-o vatra, iar la cabana agitatie mare. Instalam cortul si ne repezim spre cabana. In inghesuiala si galagia facuta de turisti cu greu obtinem ceva de mancare. Noii cabanieri pareau putin coplesiti si depasiti de situatie. Probabil cu timpul se vor aseza lucrurile. Cabana este in curs de renovare si in scurt timp vom avea o fata noua. Seara o pierdem pe langa cort, coboram intai la izvorul aflat pe poteca ce coboara in Porumbacu si apoi aprindem primusurile. Trebuia sa consumam tot ce mai aveam la noi. Seara este una linistata, meteorologic vorbind. Cativa stropi de ploaia incercau sa strice seara celor din jurul focului, dar fara succes. Atipim indata ce intram in cort. Oboseala se acumulata in cele 4 zile ne rapune.

Cabana Negoiu – Porumbacu

Programul nostru continua in acelasi stil si in cincea zi. Nu era timp de pierdut. La poale nu aveam vreun sofer care sa ne astepta, asa ca 20 de kilometri trebuia facuti perpedes. Ne strangem catrafusele si o zbughim spre Porumbacu. Platim 20 de lei pentru camping si ne scoboram pe drumul pietruit. Traseul este lejer, putina panta, in rest nu ai probleme. Pierdem repede metri in altitudine, cam o ora si jumatate ne ia sa ajungem in parcarea plina de masini. Cei cu masini 4×4 pot urca chiar pana la indicatorul unde arata 20 de km pana in Porumbacu, insa nu scutesti foarte mult din traseu. Sunt ceva 20 km, sa-i parcurgi pe jos, iti ia vreo 4 ore. Nu avem incotro si pasim cat putem de repede vreo 3 – 4 km, pana cand, din spatele nostru vin doua masini. Norocul e de partea noastra si de data asta, in scurt timp suntem in gara din Porumbacu. Tura se incheie cum nu se poate mai bine. Dupa 5 zile de Fagaras ne indreptam spre casa. Tura a fost una de exceptie, ce va dainui mult timp in mintile noastre, avand ce povesti si altora daca nu vor citi acest jurnal.  

---

Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.

---

---