Download file: TRASEU COZIA.gpx

    Muntele Cozia nu prea spune mare lucru, are doar 1668 m înălțime si câteva trasee turistice ce strabat cu precadere padurea. Mulți il subestimează, când te gandesti la altitudinea maxima, ai impresia ca este un munte ușor. Insă un lucru important de care trebuie sa ții cont, altitudinea de la care se pleaca. Asa ca, in cazul in care ai ales Cozia pentru ca e o varianta mai usoara, nu prea ai facut o alegere buna. Altitudinea de la care se pleaca este de 300 m, iar diferența de nivel cumulata poate ajunge pana la 1500 m. Așadar,  poți avea o misiunea mai grea decât in munti ca Fagaras sau Bucegi. Știam ce ne așteaptă, acum câțiva ani il urcam chiar de 1 Mai cu echipament necesar înnoptării la cort. Am tras bine de noi pana am ajuns la Cabana Cozia cu rucsacurile grele in spate.
     Plecam spre Valea Oltului pe la ora 11:00, cu gândul de a rămâne o noapte in Căciulata. Ziua de sambata o alocasem odihnei pentru a fi a doua zi in forma pe traseu. Intenționăm sa urcam si sa coboram in aceeași zi. Spre seara, la un pahar de vorba, stabilim si traseul, unul care sa ne scoată cat mai repede la cabana. Citisem câteva lucruri despre el din putinele informatii găsite pe net. Știam ca o sa fie o provocare, mai ales ca era un traseu nemarcat sau, mai bine zis, parțial marcat. Bem cafeaua la o benzinărie OMV si ingurgitam niște croasante, indreptandu-ne ulterior spre Mănăstirea Turnu, loc in care parcăm masina. Se prefigura o zi frumoasa cu soare mult si temperaturi peste media lunii Martie. De la Turnu urmărim banda rosie pana la Stanisoara. Traseul este ușor, prin padure pe un drum forestier ravenat in prima parte. Dam de vreo trei troițe, cea mai importanta fiind cea in care se întâlnesc mai multe trasee. Începeam greu, nu ne găseam inca ritmul, motorul fierbea si renunțam repede la articolele vestimentare groase. Abia așteptam sa ajungem la Stanisoara sa luam o pauza.
     Ne așezăm pe iarba si mâncam ce ne-a mai rămas de la grătarul de aseară. Ne-a prins bine masa luata aici. Trec vreo 15 minute si nu mai e loc de menajare, începe aventura. Inainte de a ajunge la manastire, facem stanga pe langa firul apei. Avem o poteca bine conturata si dibuim poteca. Zarim din cand in cand un marcaj cerc rosu, marcaj pe care nu prea il gasesti pe traseele marcate de la noi din tara. Trecem cand pe stanga, cand pe dreapta pe un teren accidentat si pasind usor pe lespezi. Traseul este umblat si nu creaza probleme de orientare pana la Cascada Gardului, asta stiam si noi. Apare si pe harti ca fiind marcat. Ajunsi la cascada, ne facem norma, poze cu apa ce curge cu viteza de pe un prag de vreo 20 – 25 metri. Nu este o cascada involburata, ci un fir de apa mai mare ce se pravaleste cu viteza.
    Stam 10 minute in zona si apoi ne vedem de drum. Prin stanga cascadei incepem sa urcam o panta considerabila ce avea sa ne tina in priza tot traseul. O poteca faramicioasa, nemarcata merge chiar pe langa stancile inalte din care mai cadea cate o pietricica. Erau mai multe poteci, facute probabil de animale. Ocolim practic cascada ca sa ajungem deasupra ei. Dupa ce facem dreapta, gasim primul punct galben, iar de acolo poteca ne fura si o luam inainte. Ne dam seama ca nu e bine si ne repliem in traseu. Ajungem pe o brana periculoasa, prevazuta intr-un loc cu un lant vechi si ruginit, brana ce trebuie trecuta cu atentie si care trebuie evitata pe vremea rea sau cand are zapada.
    Din culme trebuie sa ne lasam iar pe firul vaii. Marcajele sunt mai dese, usor vizbile si ne bucuram de prezenta lor. Traseul este din ce in ce mai salbatic si nu dupa mult timp dam si de primele petice de zapada. Pe firul vaii copacii cazuti si panta iti fac viata grea. Desi ni se parea ca am urcat mult, abia daca facusem 30 % din traseu. Oprim din nou sa ne mai intremam cu ceva de mancare si ne continuam periplu prin padurea salbatica a Masivului Cozia. Zapada apare in proportii tot mai mari, spargandu-se sub greutatea noastra. Traversam cateva zone predispuse alunecarilor cu atentie sporita. Inaintam greu, marcajul din ce in ce mai rar, iar de la piatra unde gasim o sageata ce indica doua directii de mers, marcajul este rar, sters sau inexistent. Noi o ocolim prin dreapta.  Luam in piept panta inclinata pe de-a dreptul si dam de marcajele triunghi galben si punct galben, sterse, fara a ne fi de mare ajutor. Urmarim mai degraba GPS-ul si in cele din urma iesim in Seuta Doctorului, exact in spatele Coltului Mare al Foarfecei, unde se afla si o placuta memoriala.
     Timpul se scurgea cu rapiditate, trecusera 5 ore de cand mergeam si chiar ne facusem alt plan. Daca nu ne incadram bine in timp, sa mai ramanem inca o seara pe Valea Oltului. Asa nu ne mai presa nici timpul. Pe GPS, traseul arata ca ocoleste undeva prin stanga, insa noi vedem un punct galben pe o piatra pe sub care trebuie sa te strecori ca o pisica. Las rucsacul si trec pitit. Greu de intuit pe unde ar continua traseul. Ii las pe baieti in spate si merg sa explorez traseul cu strangere de inima. Peste tot se vedeau urme de animale si chiar nu vream sa am nicio surpriza astazi. Dau in cele din urma de un punct galben sters si ma intorc sa ii anunti pe baieti ca am gasit traseul. Trecem usor rucsacurile pe sub piatra buclucasa si mergem pe urmele facute de mine. Nici mai departe nu gasim marcaje mai dese. E un amestec de punct rosu, punct galben, triunghi galben si rosu. Ne descurcam totusi bine si iesim in cele din urma la stana. De aici vedeam releul si nu ne ramanea decat o panta la fel de inclinata ca pana acum. Usor obositi de aventura solicitanta, in care am avut parte de multe provocari, luam cu asalt ultima portiune. Parca aveam plumb in ghete, asa urcam toti trei. Soarele ardea intens, contribuind la agonia noastra. Ne duceam lejer spre 7 ore de cand plecasem de la Manastirea Turnu. Panta, traseul accidentat, diferenta de nivel, lipsa marcajului, zapada sunt un cumul de factori ce-l face sa fie mai greu si decat traseele nemarcate din Bucegi cotate cu 1A.
      La cabana luam o pauza de masa, o cola si o ciorba ne mai pun pe picioare. Nu prea aveam timp mult de pierdut pentru ca si traseul de coborare avea sa fie la fel abrupt si chiar mai lung. Alegem varianta cea mai usoara si coboram la Stanisoara pe banda albastra. Stiam traseul, mai coborasem pe el, dar acum zapada era destul de mare. Coboram incet la inceput, panta ne solicita bine genunchii iar pe portiunea cu lanturi chiar avem usoare emotii. Coltarii ne-ar fi prins bine. Dar cine mai avea chef sa-i puna. Ma sprijineam in bete. Iesiti de pe zapada, ne pravalim spre manastire fara a mai da mare importanta traseului. Dupa zapada umeda, dam de un traseu prafos, facandu-ne ca porcii pe bocanci si pantaloni. Trecem pe langa Manastirea Stanisoara fara a mai opri, o gura de apa la cismeaua de langa rau si ne vedem de drum. Nu mai era mult pana se intuneca. Cateva pauza de respiro, in rest talpa.
     Cand aproape sa se intunece suntem la masina. Ramanem in Caciulata si a doua seara, traseul cu pricina a scos untul din noi. Am facut aproape 11 ore in total, 1400 m diferenta de nivel cumulata in urcare, tot la fel si in coborare, o panta inclinata cu multe grade in unele locuri, vreo 15 km distanta, portiuni accidentate fara marcaje si portiuni cu zapada moale ce iti dadeau emotii. This is Cozia.

---

Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.

---

---