Apus de Ciucas – Vf Gropsoarele
Perioada: 14 – 15 Octombrie 2023
Traseu: ziua 1 – Cheia – Valea Tampa – Cabana Silva – Muntele Rosu – Vf Gropsoarele; ziua 2 – Cabana Silva – Paraul Rosu – Valea Berii – Cheile Cheitei – Cheia
Marcaj: Cheia – Valea Tampei – Cabana Silva Cabana Silva – Muntele Rosu – La Rascruce La Rascruce – Vf Gropsoarele Cabana Silva – Paraul Rosu – Valea Berii DN 1A – Cheile Cheitei – Cheia
Timp de mers: ziua 1 Cheia – Valea Tampa – Cabana Silva 1 ora 15 minute, Cabana Silva – Muntele Rosu – Vf Gropsoarele 2 ore 30 minute, Cabana Silva – Paraul Rosu – Valea Berii 1 ora, DN1A – Cheile Cheitei – Cheia 1 ora 30 minute
Sursa de apa: Cabana Silva
Echipament: bocanci, ciorapi – 2 perechi, pantaloni lungi (gore-tex) – 1, polar – 1, bluza de corp – 1, geaca de ploaie si vant, geaca puf, manusi – 1, lanterna frontala, cutit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, crema de soare, alimente, smartphone dotat cu GPS si Glonass, baterie externa – 1, bete de trekking,
Observatii: traseele nu prezinta portiuni dificile; nu se recomanda parcurgerea lor pe vreme rea, mai ales Cheile Cheitei;
Max elevation: 1863 m
Min elevation: 881 m
Total climbing: 1233 m
Total descent: -1232 m
Toamna isi intra în drepturi tot mai mult de vreo săptămână încoace. Daca pana acum am avut temperaturi ridicate și frunzele copacilor inca nu palise, acum padurea ne ofera un colorit impresionant. Cum vremea se arata perfecta, am ales un masiv in care astfel de peisaje le găsim și este ideal si de un apus mirific.
Traseele marcate din Ciucas nu mai prezintă nicio necunoscuta. Cu exceptia unora de legatura de la poale, restul le-am tot parcurs in toate anotimpurile anului. Asa ca pornim spre Cheia cu gândul de a urca pe Varful Gropsoarele, unde apusul sa ne lase amintiri de neuitat. Din centru, pornim prin sat si iesim la drumul national, apoi ne inscriem pe punctul albastru ce urca pe Valea Tampei. Acesta iese la Cabana Silva, cabana de care nu știam mare lucru. Am stat la cort in zona, am dormit la fosta Cabana Muntele Rosu, insa pe aici nu prea am dat. Asadar, urcam in voie prin padure, iar din cand in cand avem frumoase deschideri către Zaganu si, cum era de așteptat, padurea multicolora atragea priviri și solicita la maxim aparate foto.
Traseul este scurt pana la cabana si indata suntem in fata ei. Aici se cazează doar la căsuțe de lemn, si din ce am inteles, in curand, vor fi camere si in cabana. Ciorba este pe foc și, pana fierbe, bem o cafea și un suc. Avem răbdare pentru ca ziua este lunga si noi intenționăm doar sa urcam in creasta pentru caderea soarelui. Timp aveam berechet, asa ca mai ardem timpul la masa. Infulecam ciorba de vacuta si doua clătite, ne cazam si apoi ne punem la drum. Vremea este ideala de drumetie, oamenii misuna in toate părțile si noi intram pe traseul triunghi rosu. Intr-o iarna, urcam anevoios pe el pe un frig pătrunzător greu de suportat si pe white-out. Acum zburdam.
Luam altitudine ușor pe culmea domoala ce urca pe Muntele Rosu. Un adevarat furnicar si pe aici, lesne de inteles pe o asa vreme. Perspectiva este buna oriunde te-ai uita, fiind nevoie de mai multe pauze. Nici nu grăbeam, ca pana pe varf sunt vreo 2 ore. Iar pana la apus aveam de așteptat. Iesiti in culme, ajungem rapid la 1883 m, loc in care ne tolănim putin la soare. Adica inca vreo 2 ore. Mergem cateva sute de metri spre Zaganu, insa facem cale întoarsă rapid. Voiam sa ne bucuram mai mult de priveliște, ca pe fuga am tot fost in ultimii ani. Acum eram pe relax si pentru apus. Cam stim unde sunt locurile ideale pentru un astfel de moment si venim direct la tinta. Așteptarea merita pe deplin la ce spectacol avem. Soarele ieșe din scena en fanfare si ne ofera un show superb. Nici nu știi unde sa faci fotografii mai repede.
La chindie ne retragem si noi, cu frontalele pe cap, știind ce ne asteapta. O coborare pe timp de noapte. Traseul nu ridica probleme, trebuie puțină atenție pentru a evita o alunecare sau un călcat strâmb. În jur de 20:00 suntem la cabană, lihniți de foame, pentru ca nu luasem mai nimic cu noi. Mâncarea este chiar bună față de majoritatea cabanelor din țara noastră, chiar și pensiuni. In zona se face liniște după zarvă de la prânz, iar noi ne retragem la liniște. A foat un traseu ușor, însă nu prea dormisem și voiam să stau întins.
A doua zi ne trezim în voie, fără a ne agita. Bem o cafea, mâncăm și apoi ne lăsăm la vale pe Pârâul Roșu. Deși am fost de multe ori in Ciucaș, azi puteam să spun ca fac un traseu nou. Prin pădure, pe un drum pe alocuri mocirlos, ieșim în Valea Berii. Mare lucru nu e de spus, deoarece te poartă doar prin pădure.
Ajunși în Valea Berii, continuăm pe DN vreo câteva sute de metri pentru a intra în Cheile Cheiței. Nici pe aici nu îmi umblase pașii. Deși sunt scurte, nu sunt chiar ușoare. Adică pe o ploaie sau gheață ar trebui evitate. Sunt câteva treceri ale râului ce pot crea probleme dacă nu ai echipament adecvat. Nu mai avem parte de soare ca in prima zi, iar totul este intunecat. Nu prea insistam cu fotografiile si gonim catre Cheia. Putini drumeți prin zona, doar de un singur grup dam pe tot parcursul traseului. Iesim dupa o ora la lumina si o intindem spre casa. Aventura noastra autumnala in Ciucas se incheie.