Download file: Pahomie_Saua_Stevioara_Vf_Vanturarita_Mare.gpx

         Ascensiunea
      La capătul a 4 ore si 30 de minute suntem la Schitul Pahomie, aproape de inceputul traseului ce-l aveam de parcurs. Masivul Buila&Vanturarita, ce s-a separat cândva de Masivul Capatanii prin adâncirea vailor Olanesti, Rece, Cheia, Costești, este un mic colț de rai, cu peisaje captivante ce iti încânta privirea. Adesea este comparat cu Piatra Craiului, desi are mai putin cu vreo 350 m altitudine. Prezenta calcarelor, constituția reliefului, declivitatea pantelor te fac sa crezi ca esti in Crai in multe momente. Daca faci creasta vestica nu ai zice asa ceva, însă creasta estica nemarcata si traseele adiacente crestei iti testează pregătirea fizica. Trasee scurte cu o diferența mare de nivel scoate untul din tine inca din prima parte a lor, la care se adauga caldura parca mai apasatoarea decât in alte masive. Aceeași configurația avea si traseul nostru cu o distanța de aproximativ 3.5 km, o diferența de nivel cumulativă de 1100 m si panta medie de 17 grade.
       Lăsam masina lângă cascada aflată putin mai jos de schit, loc in care ne echipam de traseu. Locul îmi era cunoscut de acum doi ani, când am facut un tur al masivului, Schitul Pahomie – Schitul Pătrunsă – Curmătura Builei – Vf Vânturarița Mare – Curmătura Oale – Schitul Pahomie. Știam cu ce ne așteaptă acest mic paradis. De la schit mergem putin pe drumul pietruit pana ce facem dreapta si intram pe traseu. Exact la începutul lui savurăm din apa rece de la izvorul Pahomie. Nici bine nu intram pe traseu ca trebuie sa facem slalom printre copacii căzuți pe poteca. Depășim repede porțiunea asta, ma gândeam ca ar fi enervată situația asta, sa mergi o buna perioada asa, însă in scurt timp ieșim din ea. Chiar daca vara bătea la usa, aici nu prea erau semne. Abia daca erau înverziți copacii. Se vedea in multe locuri ca erau arsi de frigul ce s-a năpustit asupra țării noastre in urma cu o luna. Simteam o sete excesivă inca de la inceput, ceva nu funcționa, pana am descoperit rețeta ideală. Un baton vegetal, o gura de suc special pentru sportivi si putina apa m-au mai întremat. Urcam pe o panta accentuata, pe interfluviu, prin pădurea tânăra de fag. Ne simteam din ce in ce mai bine, resursele de energie pe care le aveam la noi incepeau sa își facă efectul. Cosultand GPS-ul, constatam ca luam repede altitudine. La un moment dat, coboram intr-un valcel căruia trebuie sa ii luam urma vreo 30 minute.
       Primul obiectiv pe care il aveam, Stana Stevioara, il atingem dupa 1 ora si 45 minute. Dupa mersul prin padure, ieșim intr-o mică poiana plină de ștevie, unde se afla si stana. In poiana luam o pauza de 5 minute pentru o ciocolata, facem câteva poze si reluam ascensiunea. Intram din nou intr-o pădurice, iar in scurt timp ieșim intr-o vale cu o panta mare. Inca din poiana peisajele te copleșesc, ai o perspectiva buna spre creasta, peste pădurile ce se afla la picioarele tale sau mai departe spre Subcarpații Getici. Imediat ce trecem de vale, intram pe Muchia Frumoasa, ce ne întâmpina cu o scurta ploaie ivita ca din senin. Scoatem repede gecile de ploaie. Nu avea sa fie pentru mult timp, norul aflat deasupra noastră s-a risipit imediat. Progresam usor in altitudine, condiția noastră fizica era din ce in ce mai buna. Tendința noastră era sa continuam pe muchie, dar ne dam seama ca marcajul s-a lasat putin in jos, ocolind creasta. Realizand ca nu mai avem mult pana in Saua Stevioara, mergeam relaxați, timpul parcurs de noi era mai mic decât cel dat pe indicatoare.
        Dupa 3 ore si 15 minute suntem in sa. Abia aici întâlnim primii drumeti ce veneau de pe Buila si se îndreptau sa coboare pe unde am urcat noi. Ne vedem mai departe de traseu si peste alte 20 de minute poposim pe cel mai înalt varf din acest masiv, Vârful Vanturarita Mare. De aici, tot ce vedem in jur este splendoare. Amalgamul de culori iti încânta privirea. Munții scufundați in ceata si norii fioroși creau niște imagini greu de descris in cuvinte. Dupa atat efort depus, meritam un răsfăț. Scoatem ce aveam in rucsacuri si luam masa chiar pe varf. O cafea băută la înălțime ma făcea sa ma simt rege. Totul in jur era un freamăt continuu. Norii aveau o viteza mare, ceata urca de pe vai, iar vantul își arată colții in unele clipe. O pauza de 30 minute ne-a revitalizat. O cafea, un biscuite cu ciocolata, o brânza franțuzească, toate mancate in aerul curat de munte m-au satisfăcut pe deplin.

         Intoarcerea pe acelasi traseu
        Lăsam vârful in spate si coboram pe unde am venit. Ne oprim iar dupa 20 de minute, pentru a lua parte la concertul ce era in plină desfășurare. Păsările locului creau o atmosfera de care nu te puteai despărți ușor. Nu mai puteam sta, norii negri s-au instalat din nou peste masiv, dându-ne seama ca ploaia se va năpusti asupra noastră. In scurt timp incepem coborârea abrupta, asa ca trebuia atenție sporită. Calcarul umed e ca gheata, aluneci intr-o clipa daca nu esti atent. Pentru a mai reduce din traseu, inca de la urcare am convenit sa coboram pe cealaltă parte ce marginea valea. Am lasat Muchia Frumosa in spate, am trecut pe cealaltă punte si, dupa un timp, am coborât in zig-zag pe vale. Ploaia era tot mai intensa, norocul nu mai avea sa fie de partea noastră in aceasta tura. La plecare, probabilitatea de a ploua era foarte mică. Dar asa e la munte, trebuie sa fii pregătit sa intampini astfel de intemperii. Coboram ușor, atenți la fiecare pas. Ploaia n-a încetat pana la stana.
       Ajunși la stana, soarele își facea apariția din nou. Ploaie se oprise, dar știam ca in continuare trebuie sa fim precauți. Zonele cu pietre umede, noroi si rădăcini de copac sau vreascuri trebuiau cat mai mult evitate. Ne lăsam agale spre Schitul Pahomie prin miriada de frunze uscate, scuturate de copaci in toamna anului trecut. Era mai bine prin frunze, însă de multe ori sub ele sunt lemne sau rădăcini de copac umede ce facilitează alunecarea. Locurile ne erau cunoscute de când am urcat, asa ca nu am scos aparatul foto. Am mers constant, fara pauza. In scurt timp ajungem la mașini. Exact in drum ne mai întâlnim cu un montaniard ce cobora de pe munte. Abordase aceiași traseu in urcare pana in Saua Stevioara, de unde s-a desprins, continuand pana in Curmatura Builei. Un traseu frumos pe care l-am facut acum doi ani in sens invers.
      La finele traseului ceasul era 18:20, deci aveam vreo 7 ore de mers, in care am facut câteva pauze lungi. Dupa un mic ospăț, plecam de unde am venit. Punem capăt turei noastre de o zi, in care am avut parte de soare, ploaie si voie buna.

---

Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.

---

---