Download file: Bran - Clincea - Ciubotea - Bran.gpx

      Fugim din București pentru a scapă de canicula anunțată in următoarele doua zile. Cum nu ajunsesem deloc anul acesta in Bucegi, era timpul sa-i facem o vizita. Traseul ales il știam, mai fusesem pe el in urmă cu ceva ani si inca nu aveam un jurnal pentru Clincea. Ajunși in Bran, intram pe Valea Poarta si urcam pana la bariera. Ne pregătim rucsacul si o intindem spre Culmea Țigănești via Clincea. Pornim pe banda rosie si in scurt timp ieșim in poiana unde se afla si o stana, iar in imediata apropiere Partia Zanoaga. Caldura este apăsătoare si parca ne toarnă plumb in ghete. Atmosfera era foarte încărcată, nu se vedea prea departe si zăpușeala ne dădea o stare de disconfort. Oprim frecvent sa ne hidratăm, plecasem pregătiți cu tot ce trebuie: apa, băutura Isostar si o sticla de limonada. Știam ca in zona alpina nu prea vom găsi apa, doar din zapada, însă si acolo puteam interveni cu o pastila purificatoare. Intram in padure si nu ne rămâne decât sa dam piept pantei ce se amplifica pe măsura ce urci. Pana la intersecția traseelor punct rosu, punct albastru nu știam traseul, pentru ca eu venisem acum 7 ani pe alt traseu, urcasem pe Muchia Orbului. Mersul prin padure ne răpește vreo 3 ore si începe sa se simtă mirosul de gol alpin, dar si mireasma bujorului de munte. Era timpul lui, zona fiind renumita pentru aceste minunate flori. Dam de doua puncte de belvedere si in scurt timp lăsam pădurea in spate si ieșim pe pasunea intercalata cu multe flori, rozul predomina pe versanții Tiganestilor. Cum spuneam, atmosfera era încărcată si vizibilitate nu era asa buna, nici pozele nu aveau sa iasă wow. Totuși, speram sa nu ploua, desi se anunța ceva pe seara.
      Luam o pauza de masa, apoi ne reînscriem pe traseu printre lanurile de rhododendron. Mergem putin pe culme si ne lăsam pe sub Vârful Tigănești, pe curba de nivel, o varianta nerecomandata iarna, atunci când vom folosi creasta matematica, urcand pe varf. Printre bujori urcam intr-o ultima panta si suntem la refugiu. Inca se păstrează bine, desi, in unele locuri, am găsit apa.
      O scurta pauza in el si descindem spre lac, iar de aici urcam Padina Crucii. Traseul este lejer si nu întâlnim dificulati tehnice, cum, de altfel, a fost tot traseul. De la refugiu am schimbat marcajul, acum urmăream banda galbena. La cruce ne hidratăm putin si ne lăsam la Cabana Malaiesti, unde aveam de gând sa înnoptăm. Nu mai aveam chef sa coboram in aceeași zi. Aveam doua variante de traseu pregătite in funcție de cum ne simțim.
      Așadar, dupa o noapte de relax la cabana, la prima ora, luam calea Hornurilor Mari. Suntem matinali din cauza ca dupa amiaza se anunța ploaie, iar pe hornuri nu e prea plăcut sa te prindă vreo torentiala. Valea o știm bine, am facut-o de multe ori si pana la hornuri jubilam. De aici se schimba situatia. Chiar daca suntem de trei saptamâni în vara, zapada inca persista pe traseu. Am aruncat in rucsac mini-coltarii si pioletul, având ceva experiențe in anii din urma. In munții înalți poți găsi limbi de zapada pe care poți aluneca cu ușurintă. Când incepem sa urcam ne dam seama ca treaba este serioasă. Fara aceste jucării am fi riscat mult. Urcarea este anevoioasă, însă ne place provocarea. Este o experienta buna pentru Monterosa. Pioletul prinde cu sete in zapada tare, iar daca am fi avut coltarii am fi mers si mai bine. Mini-coltarii nu prea sunt recomandati pentru pante asa de înclinate. La fiecare picior verificăm daca a prins in zapada. Tocmai ce avusese loc in Fagaras un accident in care un turist a alunecat pe o limba de zapada, sfâșiindu-si piciorul. Deci, chiar daca jos este vara, de multe ori, in luna Iunie, in partea superioară avem astfel de obstacole si este recomandat sa avem la noi un piolet, colțari, bete de trekking si sa pășim cu atenție, făcând scărițe si asigurându-ne ca piciorul prinde bine. Doi pretendenți la Vârful Omu au renunțat la traseul de vara din cauza asta si bine au facut. Le spusesem de cu seara ca vor întâmpina dificultati.
      Iesiti in Saua Hornurilor, nu ne rămâne decât sa urcam spre Scara si, dupa un mers de câteva minute, ne lăsam la vale pe Ciubotea. Un alt traseu superb ce urca din Bran spre înălțimile Bucegiului si pe care gasim la fel de mult smardar. L-am mai urcam in urma cu 3 ani si nu prezenta o enigma pentru noi. Coboram lejer, cu pauze dese pentru a relaxa genunchii. Avem o diferența de nivel considerabila si nu forțam. Ploaia inca nu ne amenința si ne relaxam in natura. Cu atâtea minunații in jurul tau nu prea iti venea sa te dai dus. Coboram putin pe culme, apoi ne lăsam in dreapta pentru a intra pe vale. Zarim o baraca ce tine loc de stana, iar noi ne lăsam in stanga când ajungem aproape de firul ei. Urmează un prag din care panta are multe grade si trebuie sa coboram pe un teren ușor accidentat. Eram la 2000 de metri si pana ajungem in padure genunchii fierb. Se simte si o usoara oboseala, dar nu avem încotro. Trebuie sa coboram cele câteva sute de metri pe care le mai aveam. Pe parcurs panta se mai indulceste si ne apropiem de Refugiu Salvamont. Incep sa se audă sunete înfundate, semn ca va veni ploaia. Prognoza se adeverea si planul nostru fusese bine aplicat. Gonim pe drumul pietruit pana ajungem la masina si, dupa o hidroterapie cu apa rece, o uschim spre casa. Chiar când plecam noi ploaia începea sa se dezlănțuie.