Download file: Bușteni- Galbinele - Omu - Malaiesti - Gura Diham.gpx

     Valea Galbinele este o vale nemarcata din abruptul Bucegilor cotată cu 1b daca urci pe firul principal. Citisem ceva informatii pe net, însă unele se contraziceau si nu prea te lamureau, fiecare vede muntele in felul lui. In fine, plecam intr-acolo la primele ore. Căldura era apăsătoare si pana ajungem la Refugiul Costila transpiram bine. Traseul pana aici este lejer, cam intr-o ora jumătate suntem in casa alpinistilor. Dupa un mers pe marcajul triunghi rosu ne lăsam in stanga pe poteca comuna câțiva zeci de metri cu cea ce duce pe Valea Alba. Dam din când in când de copaci însemnați cu galben, semn ca direcția e buna. Panta ia proporții si ajungem la primul obiectiv, izvorul. Aici se afla si o băncuța pe care ne odihnim câteva clipe. Plecam spre refugiu si dovedim ușor următoarea porțiune, poteca este bine conturata si nu ai cum sa o ratezi. Primul contact cu golul alpin il ai cand vezi Peretele Vulturilor scaldat in razele soarelui.
      Ajunși la refugiu, ne echipam si facem câteva poze, dupa care ne infingem in traseu. Mergem putin pe firul Vaii Costila si o luam in dreapta pe o panta ușor accidentata. Din ce am văzut erau doua, iar noi am luat-o pe prima si cred ca a doua ar fi fost mai buna. Ajungem intr-o mică sa înierbata unde găsim doua poteci. Trecem de partea cealaltă si ne dam seama ca nu e bine. Facem cale întoarsă si mergem tot in sus. Poteca este vizibila, ușor accidentata si o urmam cu mare atenție pana ne lăsam in dreapta pentru a ieși in Valea Galbinele. Practic trebuie sa treci interfluviu din Costila in Galbinele. Dam de un lanț prins de peretele din stanga si suntem pe firul vaii. Vedem si intrarea pe firul secundar. Ne hotărâm sa urcam pe principal. Imediat dam de prima saritoarea si o abordam prin stanga printr-o mică fisura. Nu merge cu rucsacul, asa ca il las in spate si ies ușor deasupra săritorii. Prin fisura sunt si pitoane, însă eu pe primul nu-l văzusem. Ma asigur in al doilea si trag prima data rucsacul, apoi coechipierul. Primul obstacol l-am depășit si ne îndreptam spre al doilea. Vedem saritoarea si pana ajungem in ea urcam pe partea înierbata din dreapta. Pe o poteca slab conturata ajungem deasupra ei. Nu știu daca am ales cea buna varianta, însă poteca părea mai degrabă de capre. Probabil o escaladare a saritorii ar fi fost o varianta mai buna, însă nu am analizat-o îndeaproape si rau am facut. Trecem cu ceva emoții si ii dam tot sus. Urmează inca un hop dificil, Saritoarea Mare. O abordam prin stanga, nu avem nimic de asigurare, asa ca ma bazez pe mâinile si picioarele mele lungi. Câteva salturi si sunt sus fara emoții. Daca nu esti înalt sau un cățărător talentat cam greu sa urci la liber cele trei săritori. Ma asigur in pitonul de rapel si-l ajut si pe coechipier. De aici misiunea pare mai ușoara, chiar daca in continuare valea are o dinamica impresionanta. Terenul este instabil in unele locuri, grohotisul iti fuge cu ușurintă de sub picioare. Dam din când in când de mici săritori dar le depășim lejer. Suntem bine pe picioare si luam ușor in altitudine. Strunga in care se termina valea iese la iveală dar mai e de urcat. Desi pare aproape, de fiecare data mai iese câte un prag. Pana ajungem la Hotelul Galbinele, luam pauza de masa. Chiar nu mai mergea, la asa efort trebuie alimentație buna. Mâncam si reluam mersul, prima data dam de o grota mică, asa zis, Hotelul Galbinele. Nu mai stam aici mult timp si ne vedem de treaba. In stanga avem o fisura vizibila numita Hornul Coamei, cotat si el cu 1b. Inca un salt si suntem in Strunga Galbinele. Priveliștea este de vis, impresionanta. Creasta Morarului, Vf Omu, Valea Scorusilor crează unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut pana acum in România, dând senzația de măreție.
      Din sa ne lăsam putin in jos pe o poteca bine conturata. Vedem si cam pe unde ar trebui sa urcam spre Costila. Ca sa faci trasee nemarcate trebuie sa ai simt de orientare bine dezvolat, sa cunosti bine terenul, asta înseamnă sa ai multe trasee la activ. Chiar daca ai GPS, tot trebuie sa știi sa te orientezi in teren. Ieșiți in Valea Scorurilor, cotată 1A, facem stanga si mergem în dreapta de firul vaii. Poteca este vizibila si marcată cu momâi pana in Brana Mare a Costilei. Mai pierdem din avânt si deseori opream sa ne tragem sufletul. Când ajungem in brana suntem nedumeriți. Noi vream sa ieșim lânga releul Costila si varianta cu Brana Costilei nu prea ne convenea. Daca o iei in stanga iesi in Valea Alba, daca faci dreapta iesi in Valea Cerbului dar la o altitudine destul de joasa. O luam tot inainte tot pe lângă firul vaii si ne ducem stanga, dreapta pentru a studia terenul. Pana la urma varianta optima este direct in sus pana dam de Peretele Costilei si se vede o fisiura cu o săritoare. Dar cu cat ne apropiam, ne dam seama ca trebuie sa facem stanga si imediat ieșim in Vf Costila. O misiune usoara. De aici traseul este cunoscut ca fiind ușor pe timp de vara. Ne îndreptam spre Cerdac, de unde luam apa si urcam spre Vf Omu. Aici aveam de gând sa înnoptăm. Cabana Omu se duce spre faliment prin prisma deciziilor luate in ultimul timpul. La asa zisa toaleta ai voie doar daca ai loc de cazare. Nu-i de mirare ca montaniarzii cam ocolesc cabana in ultimul timp. Seara este una frumoasa dar cu ceva vant. Prindem un apus frumos desi vantul ne cam alunga.
        A doua zi ne îndreptam spre Malaiesti pe traseul de vara. Traseul de ieri ne-a solicitat putin si la coborâre se simte. Continui tot in adidași, ieri au fost o alegere buna, mobilitatea a fost mult mai buna decât in bocanci. La Malaiesti luam o pauza, pe o asa caldura mergea o bere. Coboram pe Tache pentru a nu stiu câta oară. Fara poze, fara pauze lungi, la 14:00 si ceva suntem la Gura Diham.

---

Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.

---

---