Download file: Busteni - Malaiesti - Traseul de vara - Brana Caprelor.gpx

      Intr-o perioada in care vremea se anunța buna mai multe zile nu ai cum sa nu profiți de ea. Plecam in Bucegi ca sa mai fentăm putin canicula, intr-un loc in care vii mereu cu plăcere, Cabana Malaiesti. O zona mirifica, unde locul, priveliștea si atmosfera de la cabana se îmbina perfect. Știam ca nu voi găsi cazare pe weekend, asa ca am hotărât sa urc in cursul săptămânii. Primele doua zile din August le dedicam  branelor din Valea Malaiesti.
      Plec marți dimineața din București spre Busteni cu trenul Softtrans, un tren de toată lauda. Ai toate condițiile pentru o călătorie civilizata. In Busteni era la fel de cald si nu aveam de gând sa fac traseul pana la Gura Diham pe jos prin praful facut de mașini. Aștept ceva timp pana vine tractorașul, dar nu era graba, trebuia sa ajung doar pana la Malaiesti in prima zi. Pe la 12:15 sunt la Gura Diham in zgomotul infernal creat de turiști. Nici nu ma mai uit in spate si intru pe traseu, însă nu merg repede deoarece caldura sufocanta iti turna plumb in ghete. Merg ușor pana la Cabana Poiana Izvoarelor, cabana închisă temporar din lipsa de personal. Aici iau o pauza de masa si hidratare de 20 de minute. Slaba mișcare in zona, ma întâlnesc cu câțiva ciobani, in rest nimeni. Îmi vad de traseu in continuare si in 10 minute sunt la Pichetul Rosu, de unde începe cu adevărat traseul. Panta se amplifica, iar poteca devine din ce in ce mai accidentata. Pana la băncuța aflată pe Valea Bucsoiului nu întâlnesc pe nimeni. Ajuns la băncuța, gasesc un grup de 6 persoane ce se odihnesc de ceva timp, sunt noi in ale muntelui. Ma integrez repede in grup si pana la cabana nici nu știu când trece timpul. Pe munte ai mereu ce vorbi, asta e partea frumoasa, turele făcute de-a lungul anilor iti stârnesc amintiri frumoase pe care le poți împărtasi cu altii.
      Dupa 4 ore de la Gura Diham suntem la Malaiesti. Era destula lume chiar si pentru o zi de marți. La cabana ma intalnesc cu Marius care venise cu o zi inainte, avea mai mult timp liber la dispozitie si vrea sa profite de el. Un an a trecut de cand am fost ultima oara cu el pe Mont Blanc. Mai aveam timp berechet pentru o tura la Lacul Tiganesti, pe care o aveam in plan la plecare, insa cand m-am asezat la mesele de afara nici m-am mai dat dus. Pana seara am stat la vorba, povestind din exeprientele noastre pe munte. Intr-un tarziu mergem la somn pentru ca a doua zi se anunta o zi plina, planul nostru se intindea pe parcursul a 10 ore. 
      Ne trezim in voie si, dupa ce luam micul dejun, plecam pe traseu. Caldura se simtea inca de la prima ora, racoarea pe care o cautam nu o mai gaseam nici la munte pe timpul zilei. Inaintam lejer pe langa grupurile de turisti ce pareau nepregatiti pentru o asa tura. Caldura, panta, lipsa antrenamentului ii propulsau greu spre inaltimi. Dupa o ora si treizeci de minute ajungem la bifurcatia in care ai varianta sa o iei pe Hornurile Mari ale Malaiestilor sau sa mergi pe poteca de vara. Alegem a doua varianta si urmam un traseu nou pentru mine. Asta era si scopul meu in aceasta drumetie, sa parcurg cele doua trasee ce erau printre putinele care imi ramasese de facut. Declivitatea se profila a fi din ce in ce mai intensa, la inceput pe o trena de grohotis care iese in scurt timp pe brana similara cu Brana Caprelor. Ajunsi la peste 2000 m, aerul parca era mai racoros, numai transpiram asa abundent. Luam altitudine repede, simtind tot mai aproape Cabana Omu. Nu a trecut nicio luna de cand am urcat la Omu prin Ciubotea si am coborat pe Valea Gaura, cele 12 ore de mers epuizandu-ne la maxim. Traseul este unul spectaculos pentru ca te poti delecta cu imagini catre Culmea Tiganesti, Padina Crucii, Culmea Bucsoiului.
      Scoatem un timp mai bun fata de cat scria pe marcaje si dupa 2 ore si 30 minute sunt la cota 2507 m. Forfota mare pe varf, se vedea ca era perioada concediilor. La Omu profitam intens de vreme, avem timp chiar sa ne si bronzam. Cred ca am stat vreo o ora si jumatate. Ne luam ramas bun de la grupul cu care urcasem in prima zi de la bancuta de pe Valea Seaca a Bucsoiului si plecam si noi. Urmam traseul pe Culmea Bucsoiu pana in Saua Caprelor pe banda rosie. Dupa cele doua sei adanci, in care urci si cobori destul de mult, in apropierea varfului dam de cateva palcuri impresionante de flori de colt. Nu vazusesem niciodata asa multe. Rar ti-e  dat sa intalnesti asa multe pe un traseu marcat. Pe Bucsoiu doar ne hidratam si plecam. Timpul se scurgea cu repeziciune, iar noi mai aveam cale lunga. Coboram portiunea accidentata pana in Saua Caprelor in 30 minute si intram pe traseul marcat cu triunghu albastru. La inceput cateva portiuni ne cer concentrare mai multa asupra traseului, insa dupa 20 de minute traseul devine lejer. Mersul pe brana este placut pe vreme buna sau pe timp de vara, insa pe vreme rea sau iarna iti poate da palpitatii. Cam 1 ora si 30 minute iti ia sa parcugi traseul din Saua Caprei pana la Malaiesti. Noi ajungem pe la orele 16.00 la cabana unde se faceau schimb de ture. Unii coborau si altii urcau. O mare verde de corturi se instalase putin mai sus de cabana, un grup bine organizat cu echipament identic.
      Luam o pauza de o ora pentru masa si odihna, fiind nevoiti sa parasim cabana. Era o atmosfera si o vreme asa de placuta incat cu greu imi venea sa plec. Nici nu m-am mai uitat in spate cand am plecat. Intoarcerea spre casa nu mai este asa de entuziasmanta ca atunci cand vii spre munte. Cu pasi repezi coboram pe Tache pe aceeasi caldura sufocanta. Mai schimbam din cand in cand cate o vorba, in rest dadeam la pedale. Ne presa si timpul. In Busteni am ajuns cu 5 minute inainte de ultimul tren spre Bucuresti. Norocul nostru ca avea trenul intarziere. 
    Aventura noastra se incheie in gara din Busteni, asteptand trenul ce avea doar 1 ora intarziere.

---

Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.

---

---