Perioada: 02 Ianuarie 2022

---

Traseu: Bran – Poiana Zanoaga – Culmea Clincea – Vf Tiganesti si retur

---

Marcaj: Bran – Saua Clincea Saua Clincea – Vf Tiganesti nemarcat

---

Timp de mers: 9 ore 20 minute (5 ore in urcare, 3 ore coborare, 1 ora 20 minute pauza), timpul poate sa difere in functie de stratul de zapada si calitatea acesteia;

---

Echipament: bocanci de iarna, ciorapi – 2 perechi, pantaloni softshell, bluza de corp – 2, geaca de ploaie si vant  Goretex, geaca de puf, manusi liner – 1, manusi groase, lanterna frontala cu baterii de rezerva, cutit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, crema de soare, alimente, smartphone dotat cu GPS si Glonass, baterie externa – 1, mini coltari (pentru portiuni inghetate la joasa altitudine), coltari pentru zona alpina, bete trekking, piolet.  

---

Observatii: Traseul poate fi dificil din cauza distantei, stratului de zapada si calitatii acesteia, a pantei; in partea superioara vom folosi traseul de iarna si nu traseul pe curba de nivel; traseul necesita o buna pregatire fizica, cunoastinte pe trasee de iarna; traseul nu prezinta portiuni tehnice; 

Pentru orientare folositi track-urile GPS, aplicatii recomandate: MapPlus (IOS), Locus Map (Android).

Download file: Bran_-_Clincea_-_Vf_Tiganesti.gpx

     Incepem anul 2022 cu o tura de iarna in Muntii Bucegi. Dupa lungi așteptări cauzate de vreme, in care am făcut doar ture usoare, pornim spre Bran pentru a accede in Muntii Bucegi intr-o aventura serioasa de iarna.
     Asadar, debarcam in Bran si in jurul orei 10 intram in traseu. Obiectivul principal era Vf Tiganesti prin Culmea Clincea. Din vara trecuta data ultima urcare pe aceasta culme, insa acum, in partea superioara, aveam sa folosim traseul de iarna si nu cel care merge pe sub creasta.
     Urcam in Poiana Zanoaga si urmam marcajul banda rosie pe un drum mocirlos. Suntem informați de un băiat ca ieri a plouat torențial si nu vom avea parte de zapada prea curând. Asa a si fost. Urcam pe drum larg pana facem conexiunea si cu traseele ce duc pe Ciubotea sau la Cascada Urlatoarea Clincei, dar noi tinem tot timpul banda rosie. Din momentul în care ne despartim de punctul albastru, care a fost comun pentru scurt timp cu al nostru, zapada isi face apariția. Mergem un timp asa, insa cand vedem ca incepem sa derapam, montam mini-coltarii. Venisem pregătiți cu doua rânduri de astfel de ustensile: mini-coltari pentru zona mai joasa și coltari pentru partea superioara. Pe măsura ce urcam, zapada e din ce in mai mare, dar este îmbucurător ca inca este tare. Ar fi fost un chin sa ne afundam la fiecare pas. Deocamdată nu vedeam mare lucru prin padure si abia asteptam sa ieșim in golul alpin. De dimineața parea a fi o zi excelenta de munte. Dupa o luna de așteptare, in care rar prindeai 1-2 de soare, astăzi parea ca norocul avea sa fie de partea noastră. Se contura o zi sublima.
     Pedalam bine pana iesim la prima belvedere, de fapt la a doua, iar ochii noștri strălucesc de bucurie. Muntele Tiganesti incepea sa ni se dezvăluie in toata splendoarea lui, iar pozele incep sa curgă in valuri odata ce parasim padurea. In golul alpin schimbam ghearele din picioarele si trecem la varianta pro. Aici nu mai merge cu pisicuțe, bete. Coltari si piolet. Cu ploaia torențială de ieri s-a creat o crusta de gheata care, atunci cand se spargea, era enervanta. Mai mult decât atât, cand atingeai marginea crustei de gheata, parca iti taia gamba sau tibia. M-am ales cu ceva rani la picioare, mai ales ca nu aveam nici parazapezi.
     Ascensiunea devine tot mai grea, panta ia proporții, iar cand luam câte o adancitura mai scapam si cate o înjurătură. Iarna nu-i ca vara si, daca vrei sa ajungi în top, trebuie sa depui ceva efort. Nici nu ne gandeam sa renuntam, desi fiecare pas era o provocare. Abia pe ultima suta de metri zapada era inghetata si coltarii prindeau cu sete. Spuneam ca vom urmări culmea matematica si nu traseul de vara. Vom urmări culmea prelunga pe o luam prin învăluire, usor, prin stanga. Ultima portiune are înclinație mai mare si vom fi vigilenți. Ne asiguram ca pioletul sa fie pregătit in cazul unei alunecări si coltarii sa prindă cat mai bine in gheata. Vantul își face si el simtita prezența si sunt nevoit sa iau geaca. Ajunsi in varf, totul parea desprins din basm. Bucsoiu era colosul ce iti scoate ochii, Valea Tiganesti sau Vf Scara iti declansau obturatul in continuu. Parca nu voiam sa ne mai despartim de acest loc, chiar daca era trecut de ora 15:00 si in 2 ore avea sa vina noaptea.
     Facem cale intoarsa si ne lasam pe unde am venim. Zapada era si mai moale, fiecare pas era un chin. Picioarele noastre incep sa simtă din plin tratamentele la care sunt supuse. Insa totul se compensa cu ceea ce era in jur si ce avea sa vina. Ceasul se scurgea cu rapiditate si se prefigura un mers la frontala. Dar cate de astea nu am facut noi. Ce mai contau 2-3 ore de mers prin bezna. Fiind acaparati de peisaje, coboram lent și asteptam apusul, ca meniul sa fie complet. Cum sa plecam tocmai cand incepe ora de aur al fotografilor. In apropierea padurii poposim mult timp si ne întoarcem in toate directiile. O asa vreme nu prinzi prea des pe munte. Am prins de multe ori vreme buna, dar asta era o raritate. Mai ales ca pe timp de iarna lucrurile stau altfel. Zapada mare, vant, frig, timp mai mare de parcurgere, gheata, noroi sunt niște incoveniente cu care trebuie sa te lupti pentru a-ti indeplini obiectivele.
     Dupa sesiunea foto, ne cufundam in întuneric și in zapada. Cand luam cate o adancitura era infernala. Nici forma fizica nu ma ajuta asa mult. Aveam doua tura de iarna in acest sezon, dar de nivel scazut. Acum treceam lejer de noua ore. Facem uz de lanterna si nu avem încotro, trebuie sa ne luptam cu întunericul. Din cand in cand ne facem simtita prezența cu fluierul rucsacului si descindem spre Bran prin noroi. Trecut de ora 19:00 era cand am ajuns la masina. Aventura se incheia dupa 9 ore. Bine, cred ca mai mult de o ora am stat sa facem poze. Totusi, timpul putea fi și mai mare dacă zapada ar fi fost prezenta inca de la startul traseului.