Download file: Botorog_-_La_Om_-_Ascutit_-_Padini_-_Botorog_001.gpx

       Luna Februarie a fost luna Craiului, nu mai putin de 4 patru ture am facut in decurs de 25 de zile. Se anunța o vreme excelenta din punct de vedere a vremii, cu soare mult. Intr-adevăr, soarele si temperatura putin cam ridicată avea sa afecteze consitenta zăpezii, însă aveam leac si pentru asta. Plecam incarcati cu rucsacuri mari pentru a înnopta in creasta, intenționăm sa împărțim traseul in doua. Prima zi sa urcam la Grind, iar a doua sa strabatem creasta intre La Om si Ascuțit, ca apoi sa coboram pe Padinile Frumoase la Curmătura.
         Ajungem ceva mai târziu la Botorog si pana ne schimbam se face 13:30. Ne inhamam la un traseu destul de solicitant cu o încărcătura in spate de vreo 13-14 kg. Intram in prăpastii si pana la Table ținem marcajul cruce rosie, cu mențiunea ca vom ocoli Cheile Pisicii pe drumul de deasupra. Timpul se scurgea cu rapiditate si ne dam seama ca va trebui sa facem uz de frontale. Pana ajungi la Grind 1 ai ceva de tras, chiar daca este un traseu ușor.
        De la Table începe sa simtă greutatea din spate si înaintam vizibil mai încet. La refugiu luam o scurta pauza sa ne mai întremăm nițel si dam startul luptei cu nămeții. Nu erau asa mari, însă abia ce prinsese o crusta pe deasupra ce se spărgea sub greutatea bocancilor. Soarele bate mai toată ziua aici, fiind cu expunere sudica. Muncim la fiecare pas, când luai câte o adancitura mai mare era descurajant. Chiar si asa, aveam o voința de fier, nu vream nici in ruptul capului sa renunțam. Soarele se ascunde dupa creasta si da sa apună. Avem urme făcute, deci nu trebuie sa ne sinchisim prea mult sa căutam ruta cea mai buna. Pe măsura ce urcam, zapada se întărește si ne punem coltarii in picioare. Dificultati tehnice nu avem, doar putina atenție, mai ales ca întunericul punea stăpânire pe masiv. Totuși, aveam noroc de luna plină chiar deasupra noastră. Aprindem lanternele pentru a ne lumina calea si suntem forțați sa continuam. Vantul începe sa își faca si el simțită prezenta, obligându-ne sa folosim gecile de goretex. Ceasul trecea lejer de ora 19:00 si vârful parca se depărta de noi. Asta e senzația când vrei sa ajungi pe el si esti obosit.
        Ajunși in cel mai înalt varf, stam doar cateva clipe. Bucuria cea mai mare era sa ajungem la Refugiul Grind, aveam o foame de lup si abia așteptam sa intep butelia sa clocotesc ceva pe arzător. Dupa ce facem câteva poze pe varf, ne lăsam spre sud si in 10 minute suntem in micuta baraca atât de necesară in astfel de momente. Refugiul era gol, nu mai avem si parte si de alti oaspeți. Ne schimbam repede pentru a nu ne lua frigul, chiar daca imbracam haine de lana, nu vream sa stam uzi. Franti de panta si de rucsac avem inca energia necesară de a ieși la poze si de gati o supa. Frigul devine din ce in ce mai pătrunzător, dar suportabil. Se anuntau vreo 6 grade cu minus si o senzație de -10. Mâncam, savurăm un Cuba Libre si încercam sa dormim. Șanse prea mari nu aveam, desi condiții erau. Nu ne era frig, însă vantul venea in rafale si se izbea de adapostul de plastic.
         Dimineața, ne trezim pe la 06:00 pentru a prinde rasaritul. Nu prea vream sa ne despartim de caldura si confortul sacului de dormit. Ne riscam, nu avem încotro. Trebuia sa ne facem si provizii de apa, consumasem tot aseară. Luam o punga de zapada si dam foc arzatorului cu butelie de iarna. Venisem pregătiți si cu termos pentru a pune apa sau ceai in ele. Trec vreo doua ore pana ne organizam. Bem un capuccino, mâncam o portie de paste si din când in când o porție de răsărit. Peisajele erau divine si aveau sa devină si mai si dupa ce vom intra pe creasta zimtata. Lăsam refugiul in aceleași condiții bune si ne scriem pe creasta. Sunt câteva varfuri pe care trebuie sa dansam timp de 4 ore. Vremea era ideală, zapada la fel, nu trebuie decât sa fim atenți si sa dam totul pe teren. Lăsam coarda mai lunga si la fiecare pasaj trece unul, iar celălalt il asigura. Dam deseori de porțiuni înguste in care un pas greșit poate fi fatal. Dificultatea pe aceasta portiune este mult mare fata de cea dintre Turnu si Ascuțit. Primul varf este La Om, bineînțeles, apoi ne îndreptam spre Sbirii. Probleme majore nu sunt, abia dupa Vlădusca lucrurile se complica si dam frecvent de porțiuni înguste in care trebuie sa cățăram sau sa descataram ușor. Daca ai multe trasee la activ, nu este foarte greu, însă nici ușor. Aveam tot ce ne trebuia la noi si nu ne făceam griji. Zapada se menținea tare, urmele erau evidente, iar vremea era aliatul nostru. O perdea de nori diminua efectul razelor de soare, ceea ce era foarte bine. Trecem câteva porțiuni înguste si, cu cat ne apropiem de Timbale, lucrurile se complica. Întâlnim o porțiune care din sens invers ar ridica ceva probleme in unele situații. Se poate aborda in diferite feluri in funcție de zapada. Acum nu erau condiții proaste si o depășim lejer. Oboseala se simte totuși. Nu dormisem prea bine in ultimile doua nopti si desaga din spate cântarea si ea mult in angrenajul turei. Avem șansa de a vedea doua capre negre, dar, pana potrivesc aparatul, o zbughesc pe vale. Ar fi iesit o poza de senzație, pentru ca se cocototase pe o stânca si in spate aveam un fundal mișto. Luam la rând Timbalele, depășind cu atenție fiecare obstacol periculos dupa aceeași metoda. Nu treceam amandoi odată pe o porțiune dificila. Luam pauze scurte de respiro sau apa si ne vedem de traseu. Fiecare Timbal are porțiunile lui expuse si nu seamăna cu cele de vara. De cele mai multe ori ținem creasta matematica si de doua o luam pe sub ea, fiind siguri ca nu exista niciun pericol. Pe Timbalul Mare, dupa ce am trecut de Saua Calinetului, traseul se mai indulceste, însă zapada devine umectata, un incovenient major pentru noi. Vârful Ascuțit părea aproape, dar nu era. Nu putem ocoli nimic si trebuie sa urcam fiecare proeminentă. Aproape patru ore ne ia pana ajungem la Ascuțit. Vremea a fost pe placul nostru, având ocazia de a prinde cadre bune cu crestele zgrunturoase, astăzi impanate cu zapada.
       Desi aveam in plan sa coboram pe Hornul Găinii, acum nu mai aveam chef. Ne lăsam la vale pe Padinile Frumoase pentru a nu știu cata oară. Ne afundăm in unele locuri, însă traseul era sigur. Parea ca a fost multa lume pe el in ultimul timp. Si acum întâlnim trei persone cu care schimbam câteva vorbe.
       La cabana atmosfera era ceva mai linistita fata de acum trei saptamâni. Noi si inca vreo trei persoane animau zona, bineînțeles, si cu cele trei animale de casa. O groaza mare aveam de traseul ce coboara la Botorog. De ce spun asta, pentru ca poteca noroioasa alternează cu porțiuni de gheata. Nu știi cum sa procedezi. Cu colțarii calci aiurea in unele locuri, iar fara ei ai ocazia sa iei o căzătura urâta cu consecințe grave. Ii lăsam pe bocanci, nu avem alta varianta. As fi luat si mini-coltarii, dar aveau si ei vreo 500 grame. Cam 9 ore ne-a luat traseul de a doua zi, incluzând aici pauzele lungi de la Ascuțit si Curmătura.