Download file: Poiana Stanei - Tabla Buții - Boncuta - Poiana Stanei.gpx

        In luna Aprilie a acestui an am facut un traseu mai puțin umblat al Ciucașului, ce pleaca din Poiana Stanei. Poiana se afla in partea estica a masivului, fiind la limita cu Muntii Tătarului. Se prezintă ca o mică depresiunea aflată intre versanții ce o străjuiesc, fiind străbătută de răul Telejenel ce-si aduna apele de pe ambii versanți – Ciucas si Tătaru. Când am văzut poiana, frumusețea ei m-a impresionat pe loc, rămânând cu gândul ca o sa revin aici pentru a campa la cort. Nu-mi planificasem nimic când m-a sunat Andrei ca vrea sa iasă 2 zile cu cortul. Ii povestisem de poiana, ca este un loc ideal pentru relaxare si punct de plecare pentru mai multe trasee cu o dificultate scăzută si medie. Spun asta pentru ca el avea de gând sa meargă cu copiii si nu vrea sa-i solicite foarte mult.
       Plecam pe la ora 10:30 din București spre Cheia pregătiți pentru a campa in poiana o seara. Singurul gând care nu ne dădea pace era daca vom putea accede cu masina in poiana pe drumul pietruit ce trece prin poiana. Citisem mai multe discuții, bloguri si erau diferite păreri, nefiind lămuriti complet. Ajungem dupa vreo doua ore in apropierea orașului Cheia, de unde vedem indicatorul ce ne îndruma spre Valea Cheii. Intram pe drumul ce părea bun pentru a fi parcurs cu masina de oraș pana sus, mirați fiind pentru ca nu am întâlnit niciun obstacol. Drumul trece la un moment pe lângă un sat care nu pare a avea vechime pe aceste meleaguri, unele case fiind abandonate inca de la începutul construirii. Probabil lipsa infrastructurii din zona ii fac pe mulți sa renunțe la proiectele lor.
       Dupa jumătate de ora ajungem in dreptul poienii si ne tot învărteam pentru ca nu știam cum sa intram. Când am fost data trecută, intrasem in poiana pe jos pe traseul banda albastra, adică dinspre vest si nu am ajuns pana pe partea cealaltă. Dupa câteva minute deslușim pe unde trebuia sa intram in poiana, pe un drum ce traversează răul intre păstrăvărie si cabana de vânătoare. Aici liniște deplina, doar doi turiști erau in zona, pe care i-am întrebat unde ar fi indicat sa campam. Ei erau veterani pe aceste ținuturi, veneau in fiecare an si stăteau câte doua – trei saptamâni. Imediat montam corturile, pentru ca vremea era ușor instabila si nu era plăcut sa le instalam pe ploaie. Aveam in plan sa facem un traseu pana seara, dar cum spuneam vremea nu ne dădea încrederea necesară pentru a cutreiera aceste ținuturi. Pana seara am lenevit lângă foc, intr-o atmosfera relaxanta creată de sursurul apei si al copacilor ce își lăsau crengile in toate părțile datorită vântului ce se stârnea ca din senin. Pe la ora 23:00 intram in corturi, fara a avea un plan pentru a doua zi. Vremea era cea care avea sa decidă.
      Ne trezim in voie a doua zi, in jur de 09:00, bem o cafea, un ceai si dupa vreo 3 ore ne decidem asupra traseului. Aveam din București câteva in minte, dar acolo am luat decizia finala. Din Poiana Stanei este un traseu ce duce intr-o zona încărcată de istorie – Tabla Buții. Daca dai un search pe Google sau rasfoiesti o carte de istorie, in cazul in care din memoria ta s-au șters unele lucruri învățate la școala, vei afla multe amănunte interesante despre evenimentele care s-au succedat de-a lungul anilor. Ultimul datează din anul 1916, când au avut loc batalii intre romani si germani, batalii ce au culminat cu multe vieți pierdute de o parte si de alta, loc in care este amplasat un cimitir monument dedicat eroilor ce au luptat aici pentru niște “minți luminate” si suprematie. Tot aici si se afla vechile cetati ce erau punct vamal intre Transivalnia si Țara Româneasca, unde se făceau schimb de mărfuri. De aici provine si numele locului, datorită tabliilor ce erau ștanțate pe butoaiele ce treceau granița. Istoria este mult mai amplă daca ar fi sa ne întoarcem cu mai mult timp inainte de primul război mondial, însă nu mai insistam. Sunt destule informatii ce se pot găsi prin diferite surse, daca vrem sa facem un studiu mai amănunțit. Daca in trecut locul avea o însemnată mare, acum doar cimitirul aflat la câteva sute de metri si vechea cetate iti mai aduc aminte de importanta acestor ținuturi. Acum zona nu reprezintă decât un loc unde stânile își desfășoară activitatea pastorala, câteva trasee turistice ce te poarta pentru a admira frumusețea locurilor si un drum ce face legătura dintre localitățile de pe Valea Teleajenului si cele de pe răul Buzau.
       Lasam istoria si revenim la traseul nostru ce are ca punct de start Poiana Stanii si urmărește traseul marcat cu cruce rosie pana la drumul ce duce fie spre Boncuta, fie spre Tabla Buții. La inceput am fost puțin confuzi. Trăiam cu impresia ca trebuie sa facem dreapta sa intram pe traseu, probabil de la cat ne-am plimbat pana a găsi locul ideal de campare. Când ma uit pe GPS, vad ca ne departasem de intrarea pe cruce rosie. Facem cale întoarsă si aproape de ora 13:00 intram pe traseu. Traseul este ușor in prima parte, merge pe un drum forestier distrus de tractoarele de cara lemne. Marcajul este prezent la mici distante, nu ai avea cum sa te rătăcești nici pe vreme rea sau iarna. Este accesibil oricărui tip de turist in orice perioada a anului. Dupa vreo 50 de minute si un mers lejer părăsim drumul si intram pe o poteca unde se accentuează ușor panta si, in nici 30 de minute, ne întâlnim cu drumul ce in trecut era granița. De la drum traseul este lejer si din ce in ce mai spectaculos. Chiar daca nu este o înălțime mare, ai o perspectiva buna spre Ciucas, Siriu, Grohotisu, chiar si mai departe in zilele cu o atmosfera curată sau daca ai un binoclu la tine, cum a fost in cazul nostru. Stânile sunt prezente in număr mare in zona si indicat ar fi sa fiți mai mulți in caz de veniți pe aici. Ajunși in punctul in care este marcat efectiv ca fiind Tabla Buții, nu găsim decât un indicator ce ne îndruma spre Muntii Siriu la Poarta Vanturiior. Ne vedem in continuare de drumul nostru si zărim si Cimitirul Eroilor. Este un loc bine amenajat si estetic, de laudat fiind cei care l-au construit si l-au îngrijit in tot acest timp.
       Ajunși la fata locului, intram in micul cimitir in care își dorm somnul de veci eroii ce au luptat in război. Lângă cimitir s-a construit o cruce, o masa si doua scaune, loc in care poți bea o apa curată de izvor. Luam o scurta pauza pentru a lua o gustare, ne umplem sticlele cu apa rece si facem cale întoarsă pe același traseu, pana unde se întâlnesc traseele cruce rosie si banda rosie, însă de aici mergem in continuare pe drum spre Pasul Boncuta. Traseul coboară prin padure pe un drum accidentat accesibil doar mașinilor off-road. Deși traseul pe care am urcat era mai scurt, am ales sa ocolim puțin, admirând si alte peisaje. In pas liniște la fel ca peste tot, un loc ideal si aici pentru a campa. Cred se poate urca cu masina normala pe vreme buna daca vreți sa campați in zona.
      Ne continuam drumul si facem stanga, tot pe un drum forestier marcat cu cruce rosie. Pana in poiana am mers lejer, nu mai era distanta mare si nu aveam de ce sa ne grabim. Poposim in poiana, ne relaxam, mancam ce mai aveam la noi si in jurul orei 19:00 se termina șederea noastra in Poiana Stanii. Luam calea Bucurestiului pe acelasi drum pe care am venit, cu gandul ca o sa mai revenim in frumoasa poiana, sa terminam de parcurs si celelalte trasee neexplorate inca de noi.

---

Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.

---

---