Download file: Valcelul_Poienitei_-_Valea_Coltilor_-_Valea_Alba.gpx

      O noua acțiune in Munții Bucegi pe trasee nemarcate aveam sa desfasuram intr-o zi de duminica din luna lui cuptor. Ținta principala – Valea Colților. O vale care are ca punct de acces Valea Malinului, imediat cum coboram in ea prin Hornul Pamantos si ca punct final Strunga Colților, aflată in apropierea Coltului Galbinele.
      Așadar, in jur de ora 09:00 suntem la Căminul Alpin Busteni unde încercam sa găsim un loc de parcare. Semn ca mulți montaniarzi, cățărători, alpiniști vor sa se aventureze pe abrupturile Bucegilor. Masivul oferă de toate pentru toți, chiar si zapada. Un timp mergem pe Plaiul Munticelului pana ajungem in Poiana Costilei, din care părăsim marcajul si urcam in stanga spre Valcelul Poienitei. Il știm, fiind pregătiți pentru a da piept unei pante solicitante care te stoarce de energie pana in zona Hornului Pamantos. Hornul il coboram la liber fara probleme si iată-ne in Valea Malinului. De aici valea se desparte in doua si acum alegem varianta din stanga, adică pe Valea Colților. Suntem întâmpinați de o porțiune de zapada si săritori care nu pun probleme ceva timp. Avem prize bune si avansam ușor. Urcam firul direct fara a alege vreo varianta pe pantele înierbate ce par tentante. Cu putina iscusință trecem lejer. Prima săritoare mai serioasă ne iese in cale dupa vreo ora, acum nici noi nu ne-am grăbit si nu reprezinta un indiciu exact unde ar fi saritoarea. Prin partea dreapta avem doua pitoane de care ne asiguram, chiar daca am fi putut trece si fara peste ea. Sunt prize bune si, pentru cei obișnuiți cu trasee 1b, se trece destul de ușor. Mai mergem ceva timp si dam de o noua săritoare de circa 8-10 m pe care o abordam tot direct si in care avem un piton cu niște cordeline. Eu, care sunt mai înalt, cu un picoior băgat in cordelina, ies deasupra ei fara a întâmpina dificultati majore. Mai sus găsesc inca o asigurare de care ma ajut sa-i pun in siguranța pe ceilalți doi. In continuare ținem firul vaii, depășind micile obsatacole ușor. Desi se anunta o ploaie in jurul orei 18:00, din spatele nostru nori negri năvăleau spre Bucegi si sunete înfundate se auzeau tot mai des. Ii dam bice pentru a ajunge macar in Strunga Coltilor. Trecuseră vreo 2 ore si ceva de când eram pe vale si inca nu o terminasem. O cam lalaisem pe traseu.
       Iesiti in sa, unde avem un punct de asigurare, insa in care noi am ocolit prin dreapta, in plin spectacol de tunete trebuia sa găsim un adapost pana trecea iuresul. In stanga se contura o poteca clară ce duce in Galbinele Secundar, iar in dreapta avem o culme pe care urcam putin si dupa câțiva metri va trebui sa o părăsim in stanga, intrând pe o brana cu jnepeni pana ajungem la o grota. A nu se confunda cu Hotel Galbinele, care se afla putin mai jos. Ploaia inca nu începuse, dar nu avea rost sa căutam un loc mai bun, asa ca ne baricadam in ea si stam la orizontala înghesuiți in mică scobitura. Mai făceam pretenții in asemenea situație. Doi cățărători erau agățați pe Furcile lui Baticu din peretele Galbinele, si nici ei nu erau intr-o situația mai roz.
       Ploaie nu a prea fost, mai degrabă zgomot. Ne tine pe loc o ora si ceva, pierzând timp pretios. Plecam printre stropii de ploaie ce cădeau răzleț pana ieșim in Galbinele principal si imediat in strunga. Din Strunga Galbinele coboram ușor in Scorus si urcam spre Brana Mare a Costilei. Ploaia se întețea pe măsura ce urcam, fiind un inconvenient pentru astfel de traseu. Mai sus ne întâlnim cu cei doi cățărători, schimbam cateva cuvinte si ne vedem in continuare de drum.
       Pe porțiunea Scorus – Valea Costilei  poteca este bine conturata si avansam rapid. Apoi lucrurile se mai schimba si pe partea stanga avem ceva zone expuse in care, daca am aluneca, nu ne vom opri câteva sute de metri. Dar nu este ceva de speriat pentru ca avem loc destul si cu atenție o parcurgem cu bine. Din departare pare înspăimântator, dar când ne apropii realizezi ca nu e chiar asa de rau. Știam traseul, il mai făcusem si anul trecut, asa ca gonim spre Valea Alba. Timpul ne cam presa.
       Avem câteva vai adiacente de trecut, printre care Blidul Uriasilor si Iadul Vaii Albe, si iată-ne la racordul cu Valea Alba. Se vedea inca de sus zapada multa pe ea si stiam ce ne așteaptă. Când intram pe ea, era o porțiune de zapada discontinua, ceea ce ma determina sa iau proasta decizie de a nu monta coltarii. Țineam in mâna doar pioletul. Cu câțiva metri inainte de a termina pasajul cu zapada alunec, având timpul si calmul de a ma opri in piolet. Câțiva centimetri i-au fost de ajuns sa oprească cele 80 de kg ale mele. Însă când ma ridic, alunec din nou si nu mai am timp sa ma răsucesc si sa franez ca ajung la piatra. Ma ridic fara niciun incident, dar este o buna învățătura ca pe munte, in astfel de condiții, niciodată nu trebuie sa lasi garda jos. Coboram Saritoarea Mare cu calm si pe următoarea porțiune montez coltarii. Aici zapada era ceva mai tare si prindeau bine. Inca o zona fara zapada în care trebuie sa trecem de Saritoarea Carnului, renunțând la colțari. Nu era prea comod sa-i pui si iar sa-i dai jos, dar am văzut ce consecințe pot avea astfel de decizii. Mai aveam inca un hop, adică o porțiune lunga de zapada beton pana ieșim in zona La Verdeața. Aici coboram bine, zapada tare si cu ceva material antiderapant căzut de pe versant in urma avalanșelor ne ajuta destul de mult. Pentru ca si cu colțari poți aluneca ușor daca zapada este moale. Ziua de 11 Iulie își desfășura ultimele ei momente si noi intram in padure istoviți de cele aproape 11 ore de traseu cu atâtea evenimente. Coboram la frontale spre Busteni extenuați de rigorile Bucegilor din care am gustat din plin.