Download file: Valea Bandei - Vf Dara.gpx

        In vara, cand urcam pe Vf Dara dinspre Cabana Sambata si ajungeam in creasta sub Vf Iezerul, vedeam câțiva montaniarzi ce urcau pe Valea Bandei, dându-ne o idee buna pentru turele următoare.
        Având in plan un traseu pe Valea Doamnelor, pana la urma, primim invitație pe aceasta vale ce are punct de plecare din bine cunoscuta Valea Rea, pe care mulți o folosesc ca punct de acces spre Vf Moldoveanu. Pana in Nucșoara se ajunge ușor, însă drumul forestier de 35 de km își răpește ceva timp si nervi, mai ales daca esti cu o masina cu garda mai joasa.
       Ajunși la punctul de plecare, parcăm mașinile, ne echipam si o intindem din loc. Suntem intr-o zi de Noiembrie cu temperaturi la limita înghețului si cu putina zapada pe creste. Trecem raul pe un podeț bine întremat si ne înscriem pe culmea din stanga vaii. Un drum forestier ușor accidentat la inceput, apoi o poteca bine conturata pe care o pierdem, însă in scurt timp ne repliem in ea. Continuam pana la prima stana cocoțată pe un tăpșan si suntem tentați sa trecem raul pe un podeț amplasat deasupra râului. Imediat ne dam seama ca nu am luat cea mai buna decizie si mergem pe lângă cursul râului învolburat pana găsim o zona in care-l putem trece. La prima stana suntem iesiti din padure si urmează sa urcam printr-o ceata densa ce se risipea din când in când. Traseul nu ridica probleme deosebite, doar orientarea poate crea dificultati in unele locuri. Dar daca vom ține firul vaii, nu vom avea probleme.
       Prin ceata, pe partea dreapta, zărim si a doua stana, trecând pe lângă ea fara a vizita-o. Desi urcam bine, eram totusi in criza de timp. Am plecat la 11:00 pe traseu si avea sa se intunece la 17:00, prea putin pentru a face traseul dus-întors pe lumina. Oricum, eram pregătiți sa înfruntăm întunericul.
      Ajunși la a treia stana, luam o pauza de masa. Creasta iese din nori si avem parte de un peisaj splendid. Era clar ca plafonul de nori coborâse in vale si vom avea mare de nori. Stana este modesta, dar totuși are câteva lucruri cu care poți trece o noapte, îndeosebi lemne de foc. De la stana ne avântam spre creasta pe un traseu pe care il consideram noi mai ușor. Pe un picior ce iese in Portita Lacului Urlea urcam in zig zag intr-o panta asidua. Aveam doua track-uri dupa care ne ghidam, însă aici nu am mai ținut cont pentru ca in jur aveam si ceva zapada.
       Ieșim in creasta dupa 4 ore si urmează ultimul hop spre varf. Câțiva renunța a mai urca, iar noi gonim spre Dara pe o vreme superba. Toate vârfurile străpungeau plafonul de nori si noi nu ne mai oprim din poze. Principala atracție fiind trapezul Vistea – Moldoveanu. In mai putin de o ora aveam sa fim la 2500 de metri. Frigul tot mai pătrunzător si vantul aspru, la care se adauga si ora tarzie, ne obliga sa o intindem repede de aici. Pe Hartopul Darei nu ne mai ducem, fusesem in vara pe ambele. Pe Fundul Bandei luam minicoltarii in picioare si ne pravalim peste vale in mare viteza. Nu mai ținem cont de traseul pe care urcasem si descindem pe unde credeam noi ca e mai bine. Aveam o mare siguranța cu coltarii, mai ales pe zapada înghețată. La stana, noaptea cuprindea masivul pe deplin si scoatem frontalele. Ii vedeam pe ceilalți in fata noastră si la jumătatea traseului ii ajungem. Picioarele isi pierd din mobilitate, călcând deseori greșit pe smocurile mari de iarba. Intuiția si buna orientare ne mențin bine pe traseu, chiar daca nu mai urmăream GPS-ul.
      Aproape când sa intram in padure suntem in aceeași formula ca la inceput si nu ne rămâne decât sa ținem poteca pana ieșim in Valea Rea. Ceasul se apropia de ora 19:00, însemnând ca traseul a durat 8 ore, 5 la urcare si 3 la coborâre. Lungul drum cu masina pe forestier pana in Nucșoara ramane singurul impediment . 
      A doua zi ne deplasam spre Transfagarasan si facem o incursiune prin Canionul Valea lui Stan. Renumit pentru relieful sau spectaculos prin care apa își croiește drum, căzând in niște cascade zgomotoase, canionul atrage anual mii de oameni. Amenajat cu scări de fier sau cabluri fara de care ar fi greu sa depășești anumite obstacole, canionul ii oferă putina adrenalina celui ce se aventurează printre stâncile sculptate de raul cu acelasi nume. Dupa 2 km de Cetatea Poienari, intr-o curba strânsă, vedem indicatorul ce ne îndruma sa intram in canion si marcajul punct rosu. Lăsam o masina aici si una o ducem la baraj, apoi incepem sa jubilam pe stâncile putin umede. La inceput traseul este ușor, dupa care incep sa apara porțiuni cu cabluri sau scări pe care mergem cu atenție. Nu este ceva deosebit de greu, dar atenția trebuie sa fie sporită. Renumit si pentru populația de ursi, de data asta noi nu vedem niciunul.
       Continuam periplu pe treptele încastrate in roca si depășim cu brio orice obstacol. Avem experienta pe astfel de trasee si nimeni nu întâmpina nicio dificultate. Apa are un debit acceptabil si nu ne udam deloc. Primăvara si vara probabil in unele locuri avem șansa de a face si câte un mic dus. Întâlnim si alti combatanți la traseu pe care ii depășim ușor si, dupa ce avem câteva urcări si coborari pe treptele de fier, urmează o panta accentuată prin padure, apoi o coborâre usoara pe un drum forestier ce iese la capătul barajului.
        Aproape 2 km sunt de aici pana in punctul din care am dat startul, însemnând cam jumătate de ora de mers pe jos. In total tot circuitul dureaza cam 4 ore in funcție ritmul de mers si de aglomeratie.

---

Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.

---