Download file: Museteica - Raiosu - Buda.gpx

         Piscul Negru, ora 09.00. Putin somnorosi, după doar câteva ore dormite, ajungem pe Transfagarasan, la cota 1200, cu intenția de a explora din nou custurile Masivului Fagaras. Dornici de aventura, pornim pe poteca marcată cruce albastră spre stana Piscul Negru. Marcajul nu avea sa tina mult, după 45 de minute va trebui să ne testăm abilitățile de orientare pentru a ajunge în Culmea Piscul Negru – Museteica – Buda – Arpasu Mic.
         Putini deznadejduiti de plafonul de nori ce continuă să acopere crestele fagarasene, continuam pe lângă firul pe o poteca bine conturată până la un stâlp vechi de marcaj aflat pe un tapsan. De aici luam stânga, furați de o poteca de ciobani, ieșind de pe track-ul avut de noi. Culmile se scutura de ceață și avem o vizibilitate bună, putând să ne orientăm bine pentru a ajunge cat mai repede in creasta. Continuam, așadar, pe culmea din stânga vaii pe unde credem noi ca e mai bine si in ideea de a ieși cat mai aproape de Museteica. Nu urcam mult si suntem asaltati de câinii unei turme de oi. Ne retragem usor din calea lor, dând impresia ca nu îndreptam spre oi si in scurt timp ne lasa in pace.
          Vremea începea să devină ideală de munte, iar priveliștele tot mai încântătoare. Urcarea necesita efort sustinut, avem in fata o panta agasanta. Fără a avea o poteca pe care sa o urmărim, calcam pe unde credeam ca era mai bine. Tufele de afine ne oferă un mic ospăț si putina energie, nu aveai cum sa treci indiferent pentru ca erau puzderie. Ieșirea in creasta nu o facem direct, ci ne lăsăm în stânga pentru a reduce din efectele pantei si iesim după Saua Piscul Negru. Varianta aleasă de noi este total nerecomandata iarna, riscul de avalanșă fiind mare. Însă analizăm relieful si ne facem o parere pentru cum ar trebui să o luăm daca avem de gând să urcam pe timp de iarnă.
          Ieșiți în creasta, ne bucurăm de splendoarea crestelor ce stralucesc in bataia soarelui. Avem in ambele părți obiective importante, printre care Moldoveanu si Negoiu. Luam o pauza de masă binemeritată după asa efort, iar aventură avea sa continue, făcusem doar un pas, mai aveam inca doi. O luam din loc spre principalul obiectiv, Vf Museteica (2448 m). Creasta este lejeră până pe varf, urcă îndelung pe culmea domoala, pe o poteca puțin conturată.
          Pe vârf poposim după 4 ore si 30 de minute, in care includem și pauza de 30 de minute de masă. Aici luam o altă pauza lungă și ne pregătim de următoarea provocare. Citind sau întrebând, părerile sunt diferite in privinta dificultatii crestei ce voiam sa o strabatem. Fiecare vorbește din punctul lui de vedere si in functie de experienta pe care o are. Nu avem decât să o incercam sa vedem ce dificultăți întâmpinam. Din prima iti dai seama ca treaba se schimba, coboram într-o panta accentuată printre stânci ieșite in relief. Ne îndreptăm spre Raiosu cu o viteză vizibil mai lenta, însă traseul nu este asa de dificil precum pare. Ne descurcam onorabil, urmărind cu precădere partea vestică sau creasta matematica. As zice ca e un fel de Creasta Pietrei Craiului pentru ca in unele locuri dam de mici intruziuni de calcar. Peisajele sunt fara cuvinte pe o asa vreme si părea că Meteoblue se cam înșelase. Orele de soare erau mai multe decât cele date de ei. Nu ne parea rau, pe o ceata ca cea de dimineata orientarea ar fi fost mult mai greoaie. Spre Negoiu, spre Moldoveanu, spre muchia pe care o urmam pozele curgeau in valuri. Nu are cum sa nu iti placa asa ceva. Depășim usor si Raiosu, jubilând de pe o stâncă pe alta. Coborari si urcari usoare ne oferă creasta zimtata modelată de procesele succedate aici de-a lungul anilor.
           Ceasul trecea de ora 16:00 si luam cu asalt Varful Buda (2431 m), ultimul obiectiv pe ziua de astazi. Creasta continuă să fie accidentata, dar fără a întâmpina probleme. Timpul calculat de noi era bun, la ora 17:00 suntem pe el. Ma uit cu jind spre Arpasu Mic, insa timpul avut la dispoziție nu ne mai permitea să urcam pe el. Aveam de coborât pe un traseu abrupt pe unde credeam noi ca e mai bine.
          Nu zăbovim mult pe Buda, admiram lacul, vârfurile din jur si facem cale întoarsă pentru a cobori pe un picior ochit de noi ca ar fi mai usor. Atenti la fiecare pas ne prăvălim la vale pe o panta chinuitoare pentru genunchii nostri. Pe picior până la un moment dat si apoi ne lăsăm în dreapta traversând o limbă de grohotis. In continuare aveam un prag si nu aveam cum sa continuam pe acolo. Dacă până aici ne-am descurcat bine, următoarea coborâre avea sa ne omoare genunchii. Pe o iarbă mare puteai lua oricand contact cu solul. Abia asteptam sa ajung in drumul forestier. Ajungem chiar cand se lasă seara si planul a fost îndeplinit cu succes in timpul estimat de noi. 
        A doua zi aveam in plan un varf des căutat de iubitorii muntelui – Vânăt(o)area lui Buteanu. Un varf de peste 2500 m pe care se ajunge cel mai ușor alegând variantele Capra sau Balea. La ce făcusem noi cu o zi inainte, traseul de astăzi era de relaxare. Lăsam mașinile la intrarea pe traseu, putin mai jos de Salvamont Cota 2000 si ne înscriem pe poteca marcată cu banda albastra. Ziua este superba inca de la primele ore cu mult soare pe crestele ascuțite ale masivului. Pe o panta ușor accentuată ne lăsam purtați de o poteca bine conturata din care admiram frumoasele peisaje. Ieri nu întâlnisem pe nimeni pe traseu, însă astăzi traseul devenea un adevărat furnicar pe măsura ce ne apropiam de Lacul Capra. Cam o ora si treizeci de minute ne ia pana la lac cu un mers lejer fara a depune un efort intens.
        La lac, forofota mare, de peste tot apăreau grupuri cu rucsacuri in spate sau turiști îmbrăcați lejer pentru o urcare pe unul dintre cele mai înalte varfuri de la noi din țara. Ocolim lacul si ajungem in Saua Capra, iar de aici urcam pe cruce albastra pe un traseu accidentat in unele locuri, mai ales in ultima parte. Si de pe aceasta culme avem parte de o priveliște buna spre multe obiective ce il înconjoară. Creasta Vartopel – Arpășel, Moldoveanu, Iezerul Caprei, Lacul Capra, Culmea Netedu – Buteanu sunt câteva superlative văzute de pe impunătorul varf. Grupurile se succed pe varf dupa câteva poze pentru ca spațiul nu este asa generos.
         De pe el ne ducem pe Vf Capra si ne lăsam la lac pe o poteca nemarcata bine conturata. Aveam de gând sa urcam pe Iezerul Caprei si sa coboram pe un traseu marcat cu cruce albastra ce iese lângă salvamont, însă am renunțat la idee. Am coborât pe unde am urcat. Cu tot cu pauze ne-a luat vreo 5 ore, dar cum spuneam, nu ne-am grăbit. A fost o zi de relax cu un obiectiv pe care il atingeam in urma cu câțiva ani si care il adăugasem in program in ultimul moment in cazul ca aveam sa ne simțim in regula dupa traseul Museteica – Vf Buda.
       Coborati la masini, ne deplasam spre casele noastre, nu inainte de un mic festin la Conacul Ursului.

---