View more photos

       Valea Costilei avea sa fie următoarea provocare dupa Valea Malinului si Valea Priponului, cele doua fiind parcurse acum doua saptamâni. Din informațiile obținute din diverse surse părea a fi o nuca mai tare cu multe necunoscute, cea mai mare dintre ele – Saritoarea Mare. Din Busteni devoram repede porțiunea pana la Căminul Alpin, loc in care luam o pauza inainte de a in examen.
        Direct pe firul vaii urcam pe Valea Costilei care ne ia din prima cu câteva mici săritori. Pe prima ceva mai mare o abordam prin dreapta urcand la liber, însă cu avantajul inaltimii mele ies usor deasupra ei. Treaba merge bine si la a doua săritoare mai mare mergem prin stanga si suntem nevoiți sa revenim in poteca, fie pe o porțiune ușor expusă, fie pe deasupra ajutați de un cablu desprins in partea de jos si cam șubred, asa ca ne lăsam pe coarda noastră intr-un mic rapel.
        Nu departe, dam de Saritoarea Mare si fara a mai studia-o foarte mult, alegem varianta de ocolire pe Valcelul Negru, loc in care găsim o asigurare. Pe poteca friabila o luam intr-o panta accentuată in sus, fara a fi convinși ca e alegerea cea mai buna. Nu am analizat deloc varianta directa prin hornul din stanga si am continuat asa. Ușor descumpăniți continuam pe poteca firava pana in zona jnepenilor. In multe locuri ni se părea ca vedem o poteca in dreapta din care sa ne lăsam in vale, însă tot luam altitudine.  Abătuți ceva de pe vale in stanga, ajungem la in punct de belvedere si ne lăsam in dreapta pentru a face cumva legătura cu valea. Cei 100 m altitudine pe care ii știam noi, ii depasim cu vreo 50, însemnând ca am ratat intrarea. Însă traseul pe care il urmam nu era rau, nu era expus, iar la un ochi aruncat pe GPS credem ca putem face repede conexiunea cu traseul nostru. Trecem Valcelul de sub Creasta si ajungem pe o poteca ce părea umblata, dar mai sus de zona in care Hornul Costilei se desparte de Valcelul de sub Perete. Timpul se scurgea cu rapiditate, noi abia eram la 2000 m si mai aveam destul pana a ieși in Brana Mare. Pe horn era inca zapada, iar noi nu aveam colțari, doar pioleți. Asa ca depășim hornul si pe jnepeni sărim in Valcelul de sub Perete. De aici ținem valcelul îngust pana ajungem in zona in care valea se desparte iar in trei valcele. Alegem sa mergem prin stanga Valcelului Lespezi pe panta inierbata cu ceva expunere. Asigurați in coarda urcam atenți la fiecare pas pana ieșim in Brana.
       Dupa atâta anduranta si obstacole ieșim intr-un târziu in Brana Mare a Costilei cu o ora intarziere fata de ce preconizam noi. Valea Costilei, intr-adevăr, este mai grea decât Malin, Galbinele, Seaca dintre Clăi. Fiind mai deschisa, ea are mai multe variante de abordare tinandu-te in șah daca nu o știi bine. Nu știi daca ai ales varianta corecta si te tine in suspans pana când o termini. Ajunși pe brana ne ducem spre Scorus si facem stanga in sus pentru a ieși la Releul Costila. Mai urcasem varianta asta anul trecut când ieșeam din Galbinele. Chiar sub varf ne alimentam bine pentru ca pe vale nu mâncasem decât ceva dulce si băusem putina apa. De pe varf misiunea este usoara, dupa ce trecusem atâtea obstacole, aici era ca o plimbare pe bulevard. Intenția noastră era sa ne lăsam la Malaiesti, dar daca găseam deschis la Omu, rămâneam acolo, ceea ce s-a si întâmplat. Petrecem o seara in micuța cabana trecută de timp si friguroasă, in care dorm destul de bine.  
        A doua zi ne lăsam lejer la Malaiesti pe traseul de vara si, dupa o pauza de masa, ne lăsam pe Tache Ionescu pentru a nu știu a cata oară in Busteni.