View more photos

       Adaugam in lista nemarcatelor din Bucegi inca trei trasee des explorate de iubitorii de aventura si alpinism. Valea Malinului (1b), Brana Mare a Costilei (1a) si Valea Priponului (1a) sunt cele trei trasee pe care le-am parcurs intr-o zi calduroasa de iunie, ideala pentru a te lupta cu stancile pravalite pe vaile de pe partea estica a abruptului prahovean. Din Busteni ne inscriem pe Valea Cerbului si urcam traseul banda galbena pana in Poiana Costilei. De aici incepe cu adevarat aventura.
      Pe la marginea padurii cautam poteca slab evidentiata pentru a intra pe Valcelul Poienitei. Il reperam in scurt timp si urcam panta asidua ce nu te lasa deloc pana ajungi la Hornul Pamantos. Din poiana pana la horn facem cam o ora. Inspectam putin zona, intai hornul, apoi traseul aflat putin mai sus de el si ne decidem sa coboram pe horn. Luam pe noi harnasamentul specific catararilor si ne lasam cu atentie prin el. Daca esti inalt il cobori fara probleme, picioarele lungi te ajuta sa cobori fara a fi nevoit sa te asiguri.
         Coborati in vale, urmeaza lupta cu saritorile ce ni se ivesc una cate una la intervale scurte de timp. Mai mici sau mai mari, le abordam cu atentie pentru ca pe unele sunt putine prize, iar coarda ne ajuta mult. Pitoane nu prea gasim si doar intr-un singur loc gasim o sufa, si ea deteriorata de intemperii. Din prima ne trezim cu o stanca imensa in fata pe care o trecem usor, urmeaza inca doua si totul pare o joaca, spuneam ca ar fi mai usor ca pe Galbinele. Traseul continua sa fie la fel de palpitant si ne primeste frecvent cu cate o saritoare. Nu le-am mai numarat, insa sunt cateva de dimensiuni medii cu putine prize. Actionam cu calm, analizam orice varianta si depasim cu bine pe fiecare. O vorba din popor spune „cu rabdarea treci marea”, in cazul nostru „cu rabdarea urci valea”. Rucsacul greu ma cam tragea in jos, slabindu-mi mobilitatea, fiind nevoit sa trec eu si apoi sa-l trag pe coarda.
        Dupa 2 ore ajungem pe o zona verde, langa jnepenis, de unde incepem sa dam de portiuni de zapada din care ne alimentam si noi cu apa. Pe masura ce urca, situatia se complica, dam de zapada continua si va tebuie sa facem uz de coltari si piolet. Pe prima portiune montam coltarii, avansand usor. Ideea era, ca urmau mici catarari in care coltarii mai mult te incurcau, asa ca am fost fortati sa renuntam la ei. Cand pe stanca, cand pe zapada, doar cu pioletul in mana, pasim atenti. Bocancii prindeau bine, pe zapada fiind pe alocuri pietre cazute si ceva praf, iar panta nu era chiar asa de inclinata. Pe ultima portiune, pana a iesi in Brana Mare a Costilei, forta fizica se mai diminueaza si urcam ceva mai greu. Noi am vrut sa ne oprim pe platou, sa ramanem sus o noapte, dar cum mai toate cabanele sunt inchise, a trebuit sa coboram in aceeasi zi.
            Nu terminam valea si facem dreapta pe Brana Mare a Costilei Avem o priveliste frumoasa spre Dintele dintre Colti pe care nu-l lasam nefotografiat si incepem dansul pe brana ingusta ce se strecoara deseori printre jnepenii sacaitori. Flori de colt, rhododendron, nu ma uita sunt flori pe care le intalnim frecvent in calea noastra, dar nu numai. Este un real spectactol pe acest brau. Cu mici urcari si coborari depasim Valea Tapului, Valea Urzicii, Valea Caprelor pana a ajunge sa facem dreapta pe Valea Priponului. Gasim repede poteca marcata frecvent de momai si ne lasam la vale usor spre Valea Cerbului. Din bucati, anul trecut si acum, am parcurs toata Brana Mare a Costilei ce tine din Valea Alba pana in Valea Priponului. Valea Priponului este usoara cu exceptia unei portiuni in care poteca este ingusta si surpata, si unde ne ajutam de franghie murdara pentru a cobori in firul vaii. Aici traseul trece pe partea stanga a vaii pentru scurt timp, dupa care se repliaza pe partea dreapta, pe unde merge in mare parte pana a ajunge in poiana din care ne lasam in Valea Cerbului.
            Asadar, facem conexiunea cu Cerbul, virand stanga si continuand pe firul vaii. La fel ca si Malinul, Brana Mare a Costilei si Valea Priponului s-au ridicat si ele la inaltime. Deseori avem privelisti superbe spre Creasta Morarului, spre vaile mentionate anterior, spre Creasta Coltului Crapat si alte obiective atractive. Sunt niste trasee ideale de poze daca aveti parte de vreme buna.
         Desi am scapat de partea tehnica, mai avem un traseu lung pana la Cabana Diham. Fie ca ne duceam pana in Busteni, fie la Diham tot acolo ieseam. Am zis sa ne bucuram de o seara pe munte chiar daca nu in zona inalta si sa plecam a doua zi relaxati acasa. Pe Valea Cerbului intalnim multi pretendenti la Varful Omu ce coborau aproape de lasarea serii. Noi gonim spre poiana din care facem stanga spre Diham. Aveam vreo 8 ani de cand nu am mai innoptat aici. Un drum lung de care nu prea mai aveam chef. Picioarele nu prea mai ascultau dupa aproape 11 ore si tragem de noi pana cand ajungem la cabana. Am si exagerat putin cu rucsacul si asta s-a vazut in economia turei. Nu mai rezist mult, dupa masa si o baie cad la orizontala. 
           A doua zi nu ne grabim, aveam o misunea foarte usoara, sa coboram in Azuga. Mancam, stam la o cafea, ne bucuram de soarele arzator de la primele ore ale diminetii, apoi o luam catinel spre Saua Baiului si ne lasam in Azuga. 

Bibliografie: Bucegii, Turism si Alpinism, Em. Cristea, N. Dumitru, Anul 1964, Editura Uniunii de Cultura Fizica si Sport, Bucuresti.