Vanturand prin Bucegi
PERIOADA: 12 octombrie 2018
Traseu: Cota 1400 – Curmatura Varfului cu Dor – Masa Ciobanului – Saua Vanturis – Cabana Valea Soarelui – Curmatura Varfului cu Dor – Cota 1400
Marcaj: Cota 1400 – Curmatura Vf cu Dor 
, Curmatura Vf cu Dor – Saua Vanturis 
, Saua Vanturis – Cabana Valea Soarelui 
, Cabana Valea Soarelui – Cota 1400
Timp de mers: 5 ore
Surse de apa: nu exista apa pe traseu
Echipament: adidasi de drumetie, ciorapi – 2 perechi, pantaloni lungi (gore-tex) – 1, pantaloni softshell, bluza de corp – 1, geaca de ploaie si vant Goretex, geaca softshel- 2, manusi – 2, lanterna frontala cu baterii de rezerva, cutit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, crema de soare, alimente, smartphone dotat cu GPS si Glonass, baterie externa – 1.
Observatii: traseul este usor ca dificultate, nu prezinta portiuni tehnice sau accidentate. Pe vremea rea pot fi probleme de orientare. Nu este recomandat iarna doatirta acumularilor de zapada ce se pot declansa pe pantele inclinate.
Pentru orientare folositi track-ul GPS
Max elevation: 1981 m
Min elevation: 1433 m
Total climbing: 864 m
Total descent: -864 m
Vremea continua sa fie in continuare buna la fel ca săptămana trecută si, neavând cum sa plec in weekend pe munte, nu vream sa ratez o asa oportunitate. Vineri cu trenul Astra TransCarpatic intr-o ora si treizeci de minute suntem in Sinaia. Nu ne mai place cu CFR-ul, de câte ori avem ocazia mergem cu trenurile private pentru ca au condiții normale pentru o țara europeană. Îndată ce ieșim din gara ne infingem la drum, dar nu pe traseul marcat, ci pe drumul ce duce la telecabina. Pana la 1400 m suntem pantofari.
Profitam de lucrul asta si la 10:00 pornim pe traseu. O luam pe traseul de vara marcat cu banda rosie, nu ne batem capul sa urcam pe de-a dreptul. Zona o știam bine pana in Curmătura Vf cu Dor, asa ca urcam energic pe drumul pietruit. Ținta noastră era zona Vanturisului, adică partea sudica a Bucegilor. Nu calcasem inca pe aici, fiind printre putinele trasee marcate neexplorate de mine. Aveam de gând sa coboram si la cascade, desi slabe sa găsim apa in aceasta perioada. Mai ales ca acum 3 saptamâni pe Jepii Mici, Cascada Caraiman era doar un firicel de apa. Pana dam de marcajul punct rosu ce duce spre Coltii lui Barbes facem putin peste o ora. Soarele ardea intens si era destul de cald pentru o zi de toamna.
Ajunși la indicatorul din care se desparte traseul menționat mai sus, luam o pauza. Ne gandim ca ar fi mai bine sa continuam pana in Curmatura Vf cu Dor si sa facem stanga pe punct galben pentru a avea o priveliște mai buna. Zis si facut, continuam pe banda rosie inca 25 de minute si ne lăsam stanga pe punct galben spre Masa Ciobanului. Marcajul este deficitar, câțiva stâlpi amplasați rar nu te-ar ajuta foarte mult pe o vremea rea. Acum nu erau probleme, intuiam repede pe unde trebuia sa mergem. Din traseu ne abatem si urcam la punctul de belvedere spre Masa Ciobanului si ulterior pe Vf cu Dor. Totul in jur era sublim, pe asa vremea aveai un orizont larg deschis pana in Iezer sau Fagaras. Nu mai zic de ce era la poale. Covoare galbene, roșii si verzii creau un peisaj divin. Desi ne aflam peste limita pădurii de foioase, galbenul domina si aici zona. Chiar de pe drumul ce urca din Sinaia, multe exemplare de larice, singurele conifere care ingalbenesc toamna, populau zona.
Stam câteva clipe pe varf, din care coboram pe o poteca bine conturata, alta decât cea care urcasem pe el. Ambele sunt nemarcate. Dam din nou in traseul punct galben, care mai degrabă era un verde fosforescent, fiind probabil un marcaj neoficial sau neomologat. Prin iarba mare pășim atent sprijinindu-ma de bete cu mare atenție. Aveam in picioare adidași de drumetie. Dupa câteva minute de mers prin smocurile de iarba, intram intr-o pădurice si imediat la niște puncte de belvedere. Zona este sălbatică si slabe șanse sa întâlnim pe cineva, ciobanii cu oile coborâse si intr-o zi de vineri nu prea erau drumeti. Traseul este lejer, nu prezintă dificultati tehnice pe asa vreme. Însă iarna nu e recomandat, câteva pante înclinate pot acumula zapada care poate pleca la vale când sunt temperaturi ridicate.
Continuam pana la intersecția cu traseul punct rosu – Saua Vanturis, din care facem stanga pentru a cobori la cascade. Dupa câteva sute de metri dibuim o poteca slab conturata si coboram pe ea. Ajungem la prima cascada si ne dam seama ca multa apa nu e. Stam putin timp pentru poze si facem cale întoarsă. Reintram in circuit, renunțând sa coboram si la a doua cascada. Nu avea rost sa mai solicitam picioarele pentru a vedea un firicel de apa. Continuam pe firul vaii pana la Cabana Soarelui. Dam de doua lacuri murdare, mai degrabă doua ochiuri de apa si ne vedem de traseu. Mergem ceva timp pe firul valcelului sec pe care din când in când mai apărea apa. Marcajul era rar ori nu-l vedeam eu, dar nici nu mi-am bătut capul. Nu aveai unde sa te abați, știind ca trebuie sa urmezI firul vaii. Daca nu aveți apa sa nu încercați sa beți, pentru ca, din ce mi s-a părut mie, scurgerile de la cabanele aflate in zonele pârtiilor par sa deversese direct in acest valcel. Poate spun o prostie, dar din ce am văzut eu, asa pare.
De la Cabana Soarelui traseul il strabatusem de câteva ori, ce-i drept doar iarna. Zona este moarta din punct de vedere turisc. Doar traseele ce coboară la Padina sau Bolboci mai atrag turisti, in rest pauza. Pana in curmatura mergem relaxați, ne aștepta un traseu ușor. De aici coboram repede si la ora 15:00 suntem la telecabina. A fost un traseu lejer de 5 ore in care culorile toamnei ne- au fascinat. Imaginile surprinse de aparatele foto spun totul.
Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.
