Download file: Brâul Cioranga - Carol Lehman.gpx

         Toamna si-a intrat in drepturi de vreo săptămana, însă vremea buna pe care o asteptam de vreo 2 luni nu vrea sa vina. Urmăream de ceva timp vremea pentru masive din Orientali precum Rodnei, Caliman sau Hasmas. Nu prea am noroc si in ultimul moment ne hotaram sa plecam Crai unde părea sa fie mai bine. Pentru a patra oară vin in aceast masiv anul asta, având câte o ieșire in fiecare anotimp. Planul facut nu era bătut in cuie si avea sa fie in funcție de transport si vreme bineînțeles.
     Pentru inceput alegem Brâul Cioranga, traseu marcat de vreo doi ani, care alături de Padina Sindileriei nu le luasem inca la pas. Ne înscriem pe traseul marcat cu triunghi rosu ce pleaca din apropierea Plaiului Foii la ora 13:00. Indicatorul aflat la începutul traseului este descurajant, pentru ce calcule ne făcusem noi, 5 ore 30 minute – 6 ore 30 minute. Pana in creasta aveam intr-adevăr o diferența de nivel de 1300 m, dar nu credeam ca o sa facem asa mult. O luam ușor si dupa 15 minute luam o pauza de masa. Ca sa urci 1300 m trebuie sa te alimentezi bine. Pentru inceput poteca este lejera, merge pe un drum cu iarba scunda si pe măsura ce urci panta se amplifica si dai de piatra calcaroasa. Avansam repede pe astfel de teren la inceput, dar ritmul începe sa scadă odată cu panta inclinata. Mergem pe firul valcelului sec pana la primul indicator care ne schimba direcția. Mai sus in dreapta găsim si captarea de apa Orlovski din care ne potolim setea si ne aprovizionam suficient cat sa nu mai pățesc ce am pățit acum 3 luni. De aici traseul își arată coltii, gata cu menajarea. In Crai nu e loc de asa ceva. Pe un teren accidentat, prevazut cu lanțuri in 3 locuri si pe o panta cu multe grade pornim spre următoarea ținta – Refugiul Speranțelor. Speram sa nu ne obosească asa de repede traseul pentru ca la tot ce aveam pe traseu se adauga si greutatea rucsacului care nu era de neglijat. Suntem in forma si in scurt timp ajungem la baza Malului Galben. De la izvor este poteca ce urca direct aici pe firul vaii, poteca ce figura si pe harta mea. Ne uitam cu admiratie la pereții impunatori.
         Continuam aventura, timpul se scurgea cu rapiditate, aveam de gând sa luam o pauza mai lunga la refugiu. Dupa inca un asalt de o jumătate de ora zărim cupola refugiului si îndată suntem la el. De aici întâlnim din ce in ce mai mulți oameni ce coborau din creasta. O pauza de 30 de minute o meritam, asa ca servim a doua masa pe ziua de azi. Porniți la drum iarăși, dupa câteva suișuri si coborâșuri domoale, panta devine un inamic de temut. Nu te lasa pana nu te doboară. Pe un grohotis instabil ambalam motoarele la maxim pentru a lua altitudine. Urcam repede, timpul scos de noi era sub ce dădeau indicatoarele. Brâul este spectaculos, merge pe la baza unui abrupt impunător crenelat. Este printre cele mai frumoase trasee din Crai. Vremea se inchide ușor cand ajungem la curba care face dreapta la 90 de grade si urca direct in creasta.
         Ultimul asalt dureaza cam 30 de minute. Ceasul trecea usor de 18:00, iar noi aveam 5 ore de când plecasem din Plaiul Foii. Nu aveam de gând sa mai continui, ajuns la refugiu parca ma lovise trenul. Dormisem doar 5 ore, rucsacul ma vlaguise putin si traseul nu fusese unul ușor. In refugiu suntem 8 persoane, dar ne așteptam sa mai vina si chiar luasem in calcul varianta unui bivuac. Dar calculul nostru nu prea avea cum sa iasă nici pentru bivuac, nici pentru traseul de a doua zi. Meteoblue avea sa dea chix cu vremea. La nici o ora de când ajunsesem, afara iuresul începe sa se dezlantuie. Vantul si ploaia lovesc refugiul energic. Gandul ca vom prinde un asfintit sublim s-a risipit in scurt timp. Nu iti venea sa dai afara nici un câine cum spune o vorba la noi. La inceput am crezut ca doar picura putin. Daca mai întârziam o ora aveam parte de același tratament din Parang, doar ca acum nu aveam fulgere si tunete. Nu avem încotro si ne băgam la liniște devreme.
          Planurile de a doua zi pentru creasta nordica intrau in impas. Treziti la prima ora, vremea era la fel de câinoasă ca aseară, nici vorba sa abordam creasta. Vantul, ceata, umezeala nu sunt condiții tocmai prielnice pentru asa traseu. Acum 5 ani când am iesit din refugiu a fost chiar mai rau, zapada se așezase intr-un strat de 5 cm. Atunci aveam mai mult curaj si o strabateam asa, dar acum nu m-am incumetat. Ne urnim greu, abia la 09:00 plecam spre Saua Padinei Inchise pentru a cobora pe Carol Lehman la Cabana Curmătura. Printr-o ceata densa si un vant taios ne croim catinel drum pe poteca umeda. Pasim cu atentie piciorul aluneca ca pe gheata. Nici in asta zi vremea nu era conform prognozei de pe Meteoblue, soarele nu avea de gand sa ne viziteze. Cupola de nori instalata aseara peste masiv persista si astazi. Niciunul din planurile facute acasa nu se pretau a fi indepinite pe o asa vreme. Atenti la fiecare pas, facem o ora si ceva pana in Saua Padina Inchise. Orizontul parea ca se mai deschide la un moment dat, dar nu pentru mult timp. Din sa, ne lasam spre Curmatura cu gandul la masa, daca munte nu, macar o masa copioasa. Pateul sarat pe care-l ferecasem la refugiu nu imi potolise foamea. Nici nu sunt un mare fan al pateurilor si salamurilor, asa ca in gand aveam o mancare calda si o cafea. Terenul continua sa imi fuga mereu de sub picioare, o clipa de neatentie si esti la pamant. Coboram lent pana la primul prag unde mai aruncam o privire micului culoar care iarna poate reprezenta un pericol si facem stanga printre raristea de brazi. O buna parte din traseu mergem oarecum pararel cu creasta pe langa perete, pe pietrele lucioase si grohotisul instabil. Nu-mi placea deloc traseul umed, ba chiar era sa cad desi acordasem atentie acelei portiuni. Sub 1700 m incepe sa fie mai bine, ploaia parea ca a dat de aici in sus.
        Coboram mai repede spre cabana si la ora 12:00 ne mirosea a ciorba. Gasim cativa turisti in cabana, mare parte din ei straini, nici nu ziceai ca esti in Romania. Un lucru bun ca belgieni, nemti sau englezi ne viziteaza tara. Dupa asa masa greu ma dau dus, nici nu vream sa aud de coborarea pana la Fantana lui Botorog. Amanam putin plecarea dar nu pentru mult timp pentru ca nu mai aveam cu ce ajunge acasa. Punem ranita in spate si-o taiem indata la vale. Intalnim in continuare grupuri de turisti sau montaniarzi care vor sa doarma la cort, poteca banda galbena este cred ca cea mai tranzitata din Piatra Craiului.
      Intr-o ora si ceva suntem la Botorog si continuam pana in Zarnesti pe drumul pietruit. Ne incadram perfect in timp si nu ne ramane decat sa plecam spre Bucuresti. Uitandu-ne la munte ne felicitam pentru ca am luat o decizie buna, Creasta Pietrei Craiului continua sa stea ascunsa in nori.

---

Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.

---

---