Download file: Botorog - La Table - Vf la Om - Casa Folea.gpx

     Toată săptămana am tot discutat unde sa mergem si abia vineri ne-am hotărât. Aveam in plan Făgărașul, pe Serbota, ne gândeam si la Piatra Mare sau Postavaru. Nu ne-a iesit nimic, pana vineri, când ne-am decis sa mergem in Crai. Pe seara sun la Casa Folea si rezerv doua locuri. Era pentru prima data când înnoptam aici.
     Sâmbata, ora 07:00, din Gara de Nord – Bucuresti luam trenul spre Brasov, un tren arhiplin de studenți, mare parte din ei fiind străini. De când s-a dat gratuitate, in trenurile InterRegio nu mai găsești loc. Pe lângă faptul ca trenurile sunt departe de o țara europeană, mai plătești si mulți bani pentru un loc in picioare. Facem printr-un taxi legătura cu autobuzul de Zarnesti, care nu excelează nici el la capitolul condiții, ai impresia ca te întorci in anii ‘90. La magazinile din gara esti tratat ca ultimul om, vanzatoarele au un dispret total fata de client. Dupa toată taraganeala in care am folosit 4 mijloace de transport, la ora 11:00 suntem la Botorog.
    Avem un mic handicap in privinta timpului, ținând cont ce traseu vom urma. In pas alert pășim prin Prapastiile Zarnestilor pana la intrarea in Cheile Pisicii. Ne echipam rapid si înfulecam câte ceva pentru a prinde energie. Timpul de pe marcaj se arata descurajant, 4 ore si 30 minute pe timp de vara. Minim o ora in plus trebuia sa luam in calcul la urcare. Cu o săptămana inainte natura se deslantuise cum stiuse ea mai bine, iar acum temperaturile crescuse vertiginos. Intrați în chei, constatam câteva curgeri de zapada pana in poteca, asa ca nu esti absolvit de pericole nici aici. La aceste pericole se poate adauga si copacii ce se prăvălesc peste poteca. Pana depășim cheile, întâmpinam ceva dificultati, poteca accidentata si umeda ne da ceva bătăi de cap. Drumul se domoleste si pana la Table mergi pe un drum forestier ce urca îndelung. Zapada apoasa făcea mai grea misiunea noastră, chiar daca nu avea mulți centimetri. Întâlnim câteva persoane pe drum, unii din ei veniti din creasta. Ne-au pus pe ganduri putin, însă nu renunțam noi asa ușor.
     Luam cu asalt porțiunea dintre Table si Grind, si in 30 minute suntem la refugiu. Aici ne întâmpina Ionel, cu care acum doua luni am mers pe creasta dintre Turnu si Ascuțit. Ei deja coborâseră, pe schiuri este mult mai ușor. Când toată lumea cobora, noi incepem sa urcam. Ceasul arată ora 15:00, zapada din ce in ce mai moale, vantul se întețise, iar muntele parca venea peste tine. Nimic din toate astea nu ne-au învins entuziasmul. Am pornit spre varf ușor, mărind ritmul pe parcurs. Panta era al naibii de inclinata, nu ca nu as fi știut-o, m-am luptat cu ea de vreo doua ori. Urcam pe traseul marcat banda rosie pana la un moment dat, iar de la primele stânci mai proeminente o luam in dreapta pe traseul de iarna. Dupa câțiva pași greoi, in care ne afundăm bine, incepem sa luam altitudine. La prima pauza, consultând GPS-ul, realizam ca suntem la 1880 m. Dupa o ciocolata si o gura de apa, luam cu asalt următoarea porțiune de traseu. Ma așteptam sa fie din ce in ce mai tare zapada, dar nicidecum, stratul era destul de generos si moale. In multe locuri avea aspectul unui zahăr umed. Totuși stăteam bine cu timpul, nu depășisem cele doua ore pe care le estimasem noi. Pe alocuri vantul izbucnea in rafale puternice, însă era un vant cald, iar noi il contracaram fara probeme cu echipamentul din dotare.
     Vârful se apropia de noi, sau mai degrabă noi de el. Norii fugeau din calea noastră, exact ce ne doream. Muntele ne răsplătește si astăzi, ne lasa sa-i luam ce este frumos. Pe ultima suta de metri traseul se îngustează. Pășim cu nitica grija pe muchia îngusta si, putin dupa ora 17:00, suntem pe Piscul Baciului. Cu multa înverșunare am ajuns pe cel mai înalt varf din Crai. Distanța, panta, zapada, vantul, ora târzie au fost cateva obstacole ce au stat in calea noastra. Pe varf e ca-n rai, cu asa vreme nici ca am fi plecat de aici. Pe lângă creasta aflată la sud si nord de noi, Făgărașul, Bucegiul, Leaota, Iezer&Papusa iti taiau orizontul. Unde sa te întorci mai repede, cu asa minunății in jurul tău cu greu te desprindeai de varf. Timpul ramasese acum singurul inamic, pana si vantul încetase. Desi ne-am indeplinit principalul obiectiv, tura nu se încheia aici. Minutele se scurgeau cu rapiditate, iar noi trebuia sa ajungem la Folea. Cabana se afla chiar la limita masivului cel desparte de Culoarul Rucar – Bran. Pentru siguranța noastră, inainte de a începe coborârea, ne luam măsuri de protectie. Tragem hamul pe noi, ne legam in coarda si ne agățam pioletul de mâna. In prima parte de coborare zapada moale îti dădea senzația de primejdie, simțeai ca iti fuge pământul de sub picioare. Coboram ușor, cu atenție, indiferent ca ne aflam in criza de timp. In unele zone piciorul fugea ușor, pioletul fiind de mare ajutor. Unii poate se descotorosesc repede de echipament pentru a scapa de greutate. Eu le iau si vara cu mine, pana nu se duce zapada, nu renunt la ele. In Fagaras, in luna Iunie, am zis sa nu luam mare lucru cu noi, ca totuși a venit de ceva timp vara. In ultimul moment am prins pioletul de rucsac si ulterior s-a dovedit a fi o alegere buna.
       Revenim la traseu si continuam spre Refugiul Grind 1. Liniștea domnea peste masiv. Doar noi populam zona. Dupa o ora de coborare luam o gustare in usa refugiului. Aici se instalase ușor oboseala, începeam se ne resimțim amandoi. Regretam ca nu am luat sacul de dormit cu noi sa înnoptăm in refugiu. Pana la cabana ne ia inca 2 ore. Nu avem ce face, dupa o scurta pauza o luam din loc. Oricum, ne incadrasem bine in timp, nu voiam sa ne prindă noaptea mai sus de Grind, in rest, nu ne făceam griji. Avem multe ture pe timp de noapte. Pana la Table traseul a fost identic cu cel de la urcare. De aici schimbam macazul si ne ducem spre Saua Joaca. Pe panta usoara ce duce in sa bateria mea mai avea putine procente. Mâncasem putin, si băusem la fel de putin si apa. Suntem nevoiți sa luam o pauza din nou pentru a alimenta bateria. Drumul este lejer, accesibil tot timpul anului, este mai degrabă o plimbare, numai ca noi aveam vreo 9 ore de când mergeam, aproape 2500 m urcat si coborât si 16 km distanța parcursa. Noaptea cuprindea masivul, obligându-ne sa aprindem frontala. Mare nevoie nu era, luna plină făcea lumina destula pentru a putea merge fara probleme. Doar in zonele închise, unde lumina nu pătrundea, își dovedea utilitatea.
    Împrejurul orei 21:00 batem la usa cabanei. Ne întâmpina gazda si din prima iti dai seama ca ai nimerit bine. Suntem hămesiti, abia așteptam sa mâncam ceva. Servim o supa, un bulz si câte o gogoașa, toate fiind pe gustul nostru. Se simte ca sunt din producția lor proprie. Intram in vorba cu doi montaniarzi ce voiau sa urce in următoarea zi pe creasta. Ne întindem mult la vorba, asa e când întâlnești oameni pasionați de munte.
   Vremea pentru a doua zi se preconiza a fi închisă, cu ploaie si ninsoare. Intenționam sa plecam devreme, dar ploaia ne-a stricat planul. Așteptam sa treacă burnița si luam la pas drumul prin satul Peștera pana in Moeciu de Jos. Sunt vreo 8 km pana jos, nu ne ingrijoreaza, la cat am mers ieri, asta era mizilic. Încheiem tura cu bine, făcând ușor legătura intre mijloacele de transport. La întoarcere ne bucuram de confortul trenului Astra Trans Carpatic, un tren cum toate ar trebui sa fie in 2018. Tura a fost una de anduranta, una in care am inceput pregătirile pentru Champions League. La vara avem de gând sa exploram Caucazul.

---

Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.

---