Download file: Breuil - Vitorio Emanuelle - Gran Paradiso.gpx

Pregatirea si drumul spre Milano

      De-a lungul anilor am tot cutreierat munții noștri, am atins cele mai înalte vârfuri de la noi din țara, însă nu depășisem limita altitudinilor noastre. După o ascensiune ușoară in Munții Olimp, care mai degrabă a fost o plimbare, era momentul sa depășesc bariera limitelor carpatine – 2544 m. Nu era programat anul acesta, dar întâmplarea a facut sa se întâmple mai devreme. Echipa cu care aveam sa plec era la al optulea an de când mergeau in Alpi. Făcuseră vârfuri importante cum ar fi Monte Rosa, Grossglockner urcaseră in Alpii Dolomiti. Anul asta aveau planificat Vf Gran Paradiso 4061 m, cel mai înalt vârf din Munții Gran Paradiso, munți ce fac parte din Alpii Graici ai Italiei. Marele paradis este primul parc național al Italiei declarat in 1922. Prima ascensiune datează din 4 Septembrie 1860, avându-i ca participanți pe Cowell, Dundaz, Payot si Tairraz.
      Cuceririrea acestui vârf era programată intre 2 si 9 August 2015, de echipa formată din Marius, Cristi, Ion si Costantin. Ei își planificaseră totul, își cumpăraseră biletele de avion, iar eu nici nu ma gândeam sa merg. Cu doua luni inainte m-am gândit sa merg si eu, am facut rost de echipament, pe unde cumpărat, pe unde împrumutat, mi-am luat bilet de avion si așteptam ce nerăbdare sa mergem in Alpi. Toți aveam biletele pana in Milano, dar pe aeroporturi diferite si la ore diferite. Eu am ajuns cu vreo trei ore înaintea lor, bun prilej de a vizita Domul si Scala din Milano. La ora 12:00 au ajuns si ei in Gara Centrală, după care am mers sa ne luam bilete de tren spre Valea D’Aosta. Un bilet costa 16 € si trebuie validat la aparatele de pe peronul gării, noroc cu Marius ca si-a adus aminte. Sistemul este diferit fata de al nostru si poți risca o amenda. Pana in Aosta schimbam de doua ori trenul, in Chivaso si Ivrea.

Acomodarea in Campingul Pont du Breuil
      Ajungem in stațiune pe la 15:30 după aproximativ 3 ore, unde ne aștepta Marcel, prietenul nostru care sta in zona. Am avut noroc mare cu el pentru ca ne-a dus in campingul Pont du Breuil situat la aproape 2000 m. Campingul este demn unei tari din uniunea europeană, cu bai dotate cu dușuri, toalete curate, chiuvete cu prize lângă ele. In camping era amenajat loc pentru grătar, si locuri pentru campare la cort. Cu o taxa de 6 € de persoana si 4 € de cort, campingul este de toată lauda si își merita banii dați. Instalam corturile si bineințeles dam foc grătarului, ca doar ne întâlnisem cu Marcel. Seara pana mai târziu am stat la vorba, făcând planul pentru vârf in funcție de vreme. Cea mai buna vreme se arată miercuri, asa ca planul nostru era in felul următor: sa mai stam o zi in camping sa facem o tura de trekking, marți sa urcam la Refugiul Vitorio Emanuelle, iar miercuri sa atacam vârful. Ne trezim luni dimineața, savurăm un streto italian, mâncam câte ceva si plecam pe traseul ce duce  la Plan Bornoiz, loc in care se afla si un lac. Aici traseele pana la 2800 m vara le pot face si oamenii in vârsta sau copiii. Ele sunt pavate cu pietre, nefiind pericol de accidente. Comparativ cu munții noștri pana la 2500 m, nu te impresionează cu nimic, totul este arid in jur, intervenția antropica fiind una din cauzele acestui peisaj. Tura noastră a durat vreo 5 ore, fiind numai bun de antrenament si acomodare cu Munții Alpi si totodată o premiera pentru ca am depășit cu vreo 200 de metri altitudinea maxima de la noi din țara. Pana seara ne-am relaxat pe lângă cort, am mâncat si am stat de vorba. Vremea se asezase bine pentru ce vream noi sa facem, planul nostru ramanand exact cum l-am stabilit.

Urcarea spre Refugiul Vittorio Emanuelle
      Ne trezim marti de dimineata si incepem sa ne strangem lucrurile care aveam sa le luam cu noi, nu era graba mare deoarece traseul pana la refugiu era de vreo 2 ore. Ne-am mai invartit noi pe acolo si la 12.00 am plecat spre a doua tabara de baza. Traseul incepe pe marginea raului, dupa care face stanga pe langa Refugiul Tetras Lyre. De aici traseul serpuieste pana la refugiu pe o poteca bine conturata si amenajata. Traseul este abordabil tuturor, pe el erau turisti de toate varstele, chiar oameni cu copii mici in brate. In jurul orei 14.00 am ajuns la refugiu, când începuse sa ploua, dar nu pentru mult timp. Stam puțin pe lângă refugiu, ne interesam daca putem pune corturile in zona, normal, daca e parc național, nu ai voie decât in spații special amenajate, dar la peste 2500 m nu mai sunt probleme. Mai venise un grup de ruși lângă noi, asa ca nu eram singurii. După vreo o ora am mers in recunoaștere prin zona, afland ca intervenise elicopterul pe unul din trasee din cauza căderilor de pietre. Ne cam speriase puțin când am auzit. Când aproape sa se intunece ne-am pregătit rucsacii pentru ziua vârfului Gran Paradiso 4061 m. Ora de plecare pe care am stabilit-o era 04:00, asa ca pe la 22:00 am tras pe dreapta. Micile emoții si grijile pentru a doua zi nu ne dădeau pace, nu știu daca am dormit 4 ore. Toate noaptea se auzeau zgomote puternice, ziceai ca sunt tunete, dar nicidecum, rocile se desprindeau de pe versanți, rostogolindu-se cu viteze mari si ajungeau pana in apropierea lacului aflat la mică distanța de refugiu.

Ziua varfului
      Ceasul este 03:30, ne trezim si in nici jumătate de ora plecam pe traseu. Era bezna totala, doar luminile lanternelor se vedeau. Ne-o luase câțiva inainte, unii pe Ghetarul Gran Paradiso alții pe Ghetarul Laveciau. Al doilea traseu l-am ales si noi, fiind traseul mai sigur. Începem traseul prin spatele refugiului, depășind o porțiune mare de lespezi aduse gravitațional in urma proceselor glaciare ce s-au desfășurat aici de-a lungul anilor. După aceasta porțiune, urmam poteca la lumina frontalelor. Începusem parca prea repede si nu ma simteam atât de bine, probabil odată cu creșterea in altitudine aerul era din ce in ce mai rar. Ne duceam deja spre 3000 m. Se lumina usor, zarind la răsăritul soarelui Mont Blancul, Stabilindu-l ca ținta pentru anul viitor. Nu mai era asa mult pana a intra pe ghețar, la aproape 3300 se făcuse ziua pe deplin, loc in care ne echipam cu coltarii si ne legam in coarda. Coboram putin si intram pe o vale larga plină de crevase ce sa căscau din ce in ce mai mult. Zapada era buna, la colțari, unde puneai piciorul acolo rămânea. Înaintam bine, forma devenea tot mai buna, iar vremea era un aliat perfect. Opream din când in când pentru poze, in rest urcam spre ținta noastră. Întâlnim mulți pretendenți la varf, unii care veneau din spate, altii care ne-o luase de ceva timp inainte. In jur de ora 08.00 ieșim deasupra unui prag, loc in care se intalnesc cele doua trasee, Ghetarul Schiena D’Asino, de unde mult nu mai avea sa fie. Aveam perspectiva peste tot, iar singurul obstacol important este aproape. Ajungem la o rimaye in apropierea Varful Il Rock, unde trebuie sa iti aștepți rândul pentru a putea urca pe scara. Sunt doua scări, una de urcate si una de coborâre, puse cu scopul de a putea trece de aceasta zona in care zapada s-a fisurat ca o falie coborând cu vreo 10 de metri. Dupa ce trecem aceasta zona, nu ne rămâne decât panta usor abrupta spre varf. Știam ca spațiul este limitat pe varf, este o porțiune îngusta unde trebuie sa te asiguri in coarda. O clipa de neatenție poate fi fatală daca nu esti atent.
     La ora 09:20 poposim pe Vârful Gran Paradiso, nu pentru mult timp. Spațiul îngust te alunga repede, le vine rândul altora si nu poți tine locul mult ocupat. Facem cale întoarsă si coboram pe unde am venit. Soarele arzător devenea o problema si ne protejam fiecare cu ce avem. Inainte de rimaye luam o pauza scurta de masa, aveam vreo 6 ore si ne trebuia putina energie. Traseul il știam de la urcare, asa ca ne lăsam rapid la vale. Zapada se înmuiate putin, iti mai fugea piciorul in unele locuri, soarele ne cam urmarea peste tot in dupa amiaza asta. Atenția trebuie sa fie mărita la crevasele care stau sa te înghită in orice moment. Nu întâmpinam probleme si pe la 13:00 sărim de pe ghețar, tura noastră se terminase cu succes. Mai aveam ceva de mers pana la refugiu, însă traseul nu prezenta mari dificultati. O poteca ne ia ochii si coboram pe ea, vream sa mai scurtăm din traseu. Nu a fost o idee prea buna, semana mai degrabă cu o poteca de capre. Coboram cu atenție si ieșim in celălalt traseu pe vale, putin timp ne mai despărțea de refugiu. Nu mai acordam atenție mare in jur, se acumulase ceva oboseala. Lipsa somnului si mersul pe ghețar ne vlaguise putin. Abia așteptam sa ne relaxam pe lângă refugiu. Vremea superba si lumea prezenta aici crea o atmosfera buna si pentru inca o seara ne bucurăm de maretia Alpilor de la 2700 m. Pana seara pierdem timpul in zona, cu poze, studiem mai îndeaproape relieful Alpilor, savurăm bere italiana si cola. Abia următoarea zi ne strângem lucrurile si coboram in camping. Vremea se menținea in continuare buna, pe traseu era forfota mare, traseul era bulevard, urcau turisti de toate varstele. Nici noi nu ne grăbeam tare, aveam timp berechet, chiar pentru inca o tura la Lacul de sub Mont Chandely. Revenind la locul unde am dormit primele zilele, sărim direct in dușuri. Pierdem timpul in micuța localitate, iar pe seara mergem la o pizza italiana la restaurantul de lângă camping.

Relaxare dupa cucerirea varfului
      Mai aveam inca o zi de relax, asa ca ne planificam o drumetie usoara la Lacul de sub Chandely. Pornim ușor pe drum pietruit ce trece printr-un tunel abandonat. Probabil proiectul a fost sistat, zona tindea sa se dezvolte si pe versantul opus, însă a rămas in paragina. Mergem ceva timp pe drum de piatra pana când se termina si se continua pe o poteca ce urca la lacuri. Urcam ușor, nu ne grăbim, vreo 3 ore ne-a luat pana aici. Nu ne întoarcem pe același traseu si continuam pe curba de nivel pana ne întâlnim cu traseul ce urca la Plan Bornoiz, traseu ce-l strabatusem in prima zi. Nu luasem mai nimic la mine, foame si setea ma face sa cobor in graba la camping. Pastele si berea strigau la mine parca sa cobor mai repede. Seara ne relaxam pe lângă cort, la mesele de lemn din camping, mai aveam inca o seara pana venea Marcel sa ne ia. Bineînțeles, nu inainte de a face inca un grătar.

Intoarcerea acasa
     Expeditia noastră lua sfârșit, oricum nu mai era de stat, vremea ținuse prea mult cu noi si încet si sigur se instala ploaia. Ultima seara o petrecem in orașul Aosta. Dupa câteva ore prin oraș, mergem la un camping de la marginea orașului. Condițiile de aici nu prea erau ca cele de sus, dusurile erau cu fise, iar prin zona mulți păreau suspecți. A fost o seara urâta in care a plouat, fiind nevoiți sa strângem cortul ud. Nu aveam încotro si pornim la orele dimineții spre Milano, de unde trebuia sa luam avionul. Părăsim Italia multumiți de experiența noastră in Alpii Graici ce a culminat cu atingerea Varfului Gran Paradiso.

---

Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.

---

---