View more photos

     Suna ciudat când spui cuiva ca pleci la munte in Dobrogea, majoritatea știind doar de Munții Carpați si ca acolo e o zona de podis. Este adevărat ca, din punct de vedere geografic, Munții Macinului nu mai pot fi considerați munti, deorece ei ating abia 467 m, făcând parte din Podișul Dobrogei de Nord. Însă structura lor geologica, in mare parte granitica, ce păstrează mărturii a orogenezei hercinice, ii determina pe mulți sa ii numească munti, fiind considerati cei mai vechi din tara noastra. Inca de la inceput, dupa ce ai trecut Dunărea cu bacul si mergi spre localitatea Macin, observi forma de relief numita inselberg, forma ce se prezintă ca o insula din care se ridica brusc un munte cu o structura dura cum este granitul.

      Culmea Pricopanului – Cresta Fagarasului
      Nu ajunsesem niciunul dintre noi in zona, fiind de interes de ceva vreme. Am avut de vreo câteva ori ocazia, dar de fiecare data s-a ivit altceva. Nici Delta Dunării nu am reușit inca sa o explorez, aflându-se de ceva timp pe lista mea. Dupa un drum de 4 ore, suntem la marginea localității Macin, de unde mergem pe un drum pietruit pana la Mănăstirea Izvorul Tamadurii, in apropierea căreia se afla campingul unde vream sa înnoptăm. Pe drum am stabilit sa montam corturile imediat cum ajungem, deoarece se anunțau ploi si, daca veneam de pe traseu odată cu ploaia, era greu sa le instalam. Campingul se prezintă bine, desi este departe de un camping comparabil cu cele din Franța, Italia, Elveția. Totusi, ai o toaleta ecologică, loc unde sa stai la masa si un cos de gunoi. Ne căutam repede locuri pentru a instala mică noastră tabăra printre salcâmii înfloriti si zumzetul albinelor. Ne gândeam ca ar putea fi enervante sau ne-ar putea pisca, însă noi venisem pregătiți. Fiecare avea spray împotriva țânțarilor, căpușelor sau a altor insecte, știind faptul ca zona este populata de astfel de vietăți. Nu mâncasem nimic pana la ora asta, asa ca am hotărât sa luam o scurta pauza de masa pentru a avea energie pe traseu.
      Pe o caldura ușor apăsătoare, la ora 13:00, dam startul turei pe Culmea Pricopanului, asemanata de unii cu Creasta Fagarasului, respectand totusi proportiile. De când am ajuns in Brăila, ne-am dat seama de ce este recomandat sa vii in Macin primăvara sau toamna.
     In 5 minute ajungem la Fântâna de Leac, loc din care se face alimentarea cu apa, fie ca stai in camping, fie ca urci pe traseu. Nu mai exista puncte de alimentare pe toată creasta, fiind indicat sa iei cât de mult poți in funcție de organismul fiecăruia si mai ales daca temperaturile sunt ridicate. De la fântâna facem brusc la stanga si ocolim putin pentru a ajunge in creasta. Banda albastra si crucea albastra sunt comune pana in momentul când ajunge in creasta, unul duce in localitatea Jijila, iar celălalt străbate creasta. Depășeste vârfurile Caramalau, Piatra Râioasă, Sulucu Mic, Sulucu Mare. Pana a ajunge la bifurcatia celor doua trasee am mers lejer. Toți eram binedispuși si fascinati de magia muntelui. Făceam dese opriri pentru poze si admiram Glacisul Macinului pe care se afla localitatea Macin. Caldura te epuiza chiar din startul turei, doar aparitia norilor ne mai dadea sperante ca nu va fi chiar asa de rau sus. Ne gandeam ca daca acum era asa, vara ar fi infernal sa vii aici. Ajunși la intersecția celor doua trasee, luam o scurta pauza, când ne ajung si alți turiști din urma. Imediat ne dam seama ca este in desfășurare un maraton. Ne întâlneam des cu competitorii ce alergau pe Culmea Pricopanului pentru un loc pe podium.
      Primul varf pe care il depășim este Caramalau, varf ce măsoară 277 m, pare ciudat când spui cifrele astea, obișnuiți ca la munte sa vorbim de altitudini de peste 1000 m. Caldura s-a mai diminuat parca, probabil avertizările pentru toată țara de ploi si furtuni intrau in vigoare. Ne bucuram pentru ca era mai plăcut sa mergi asa, dar in aceleasi timp ne gândeam sa nu vina vreo furtuna. Pe la 17:00 se prognoza a fi in Munții Macinului. In scurt timp trecem si de Vf Vraju, iar următoarea ținta este Sfinxul Dobrogean. Mergeam destinsi, profitând de fiecare clipa petrecuta in mijlocul naturii. In multe locuri întâlneam diferite formațiuni de granit, care, daca ai putina imaginație, le poți atribui diferite denumiri. Pana la Sfinxul Dobrogean facem 1 ora 45 minute. Ne oprim pentru a-l fotografia din cea mai buna poziție. Este la o dimensiune mai mică decât cel din Bucegi. Dupa ce ne bucurăm de aceasta formațiune, realizam ca trebuie sa coboram intr-o sa adânca, Saua Serparu, loc in care se afla un mic popas in care se aflau cei care au organizat maratonul. Aici ii alimentau cu apa. Coborâți la popas, trebuia sa urcam iarasi pe culme. Următoarea ținta avea sa fie Piatra Râioasă. Nu știu de ce ii spune asa, probabil prezenta unor pete negre i-a determinat pe cei care au cartografiat zona sau pe localnici sa o denumească asa. Apariția câtorva stropi de ploaie începe sa ne pună pe gânduri, ca norocul sa nu mai fie de partea noastră. Dar nu a fost asa, ploaia nu ne-a stricat planurile si am mers mai departe spre indeplinirea obiectivelor noastre. Sulucu Mic, Saua Sulucu Mic, Sulucu Mare le parcurgem rând pe rând, unde parca era cel mai frumos loc de pe toată culmea. De aici ai si o panorama frumoasa cu toată Culmea Pricopanului, unde capturam cele mai bune poze. Pe Sulucu Mare este singurul varf in care ai inscripționată altitudinea, 370 m. Intr-adevar, daca parcurgi creasta ai impresia ca esti intr-un masiv ca Fagaras, in care urci si cobori frecvent, urci un varf, cobori intr-o sa. Culmea continua pana pe Vârfurile Caprariei, dar noi urmam marcajul si ne lăsam ușor spre Macin pe un traseu cu aceeasi configuratie ca la urcare. El nu coboară direct, ci ocoloeste putin, mergând paralel cu traseul de creasta un timp. Prin mica pădurice, in câteva locuri, dam de câteva zone cu noroi, semn ca exista apa in zona. Dupa ce mergem o porțiune de traseu pe curba de nivel, facem stanga la un moment dat pe firul vaii. Nu puteai bea apa din micul pârâiaș, era cu impurități, probabil trebuia mers aproape de izvoare. Simteam ca nu mai este mult si mergeam relaxați.
       Ajungem pe un drum forestier când îmi dau seama ca am părăsit marcajul, el trecea in stanga pe lângă un teren privat, pe lângă Tronul lui Stefan, unde se afla si un camping. Nu mai conta, ambele duceau in același loc. Ajunși la cariera, nu ne mai rămânea decât sa mergem pana la camping pe un drum pietruit. Pe drumul ne iese in cale o broasca țestoasa destul de mare. Ii facem câteva poze si ne vedem de drum. Eram bucuroși ca ploaia nu ne-a stricat drumeția.
       Ziua nu se terminase, era abia 17:00 si vream sa mai forțam putin lucrurile. Daca nu ploua, am zis sa mergem la Lacul Iacobdeal, lac aflat in localitatea Turcoaia. In 15 minute ajungem la lac si, dupa ce ii dam un ocol, plecam spre Situl Arheologic Troesmis. Chiar daca a mai rămas doar o mică parte din el, merita sa bati drumul pana aici, pentru ca ai ocazia sa vezi Brațul Macin ce se vărsa in Dunăre. O oaza de liniște in care te poti relaxa. Plecam in Macin sa ne mai aprovizionam cu câte ceva, nu ca nu am fi avut, dar asa este când stai aproape de masina, vrei sa pleci cu toată casa dupa tine, cu mâncare si băutura multa, chiar daca te întorci cu mare parte din ea acasa. Daca stăteam mai departe de unde aveam masina, cu siguranta, luam strictul necesar.
      La lăsarea serii suntem din nou in camping, ziua se încheiase perfect pentru noi. Nu ne ramanea decat sa ne rasfatam putin. La nici o ora dupa ce ne-am așezat la masa, la sud-vest de noi, cerul se lumina de parca era un festival de artificii. Era cert ca ploaia nu ne va mai ierta. In scurt timp iureșul a inceput. In graba am strâns totul si ne-am dus fiecare la cortul lui. Nu știam pentru cat timp, nimeni nu avea chef sa doarmă, prima zi la cort pe anul asta nu voiam sa o terminam asa repede. In mireasma salcâmilor abia înfloriti si in compania prietenilor de drumetie seara era ideală pentru a povesti tot felul de întâmplări. Stam cam 30 minute in cort, pana se oprește ploaia. Când ieșim din cort, afara cerul era spuzit de stele de parca nimic nu se întâmplase. Am stat inca vreo trei ore la vorba, dupa care frigul si oboseala incep sa isi puna amprenta asupra mea. In 10 minute ma ia somnul, nici nu am sezizat cand s-au ivit zorii. Cred ca am avut cel mai bun somn de când dorm la cort.
Pe seara a mai plouat putin, ca prin vis parca am auzit ceva. Oricum, am scăpat ieftin la ce prognoza dadea Meteoblue.

        Traseul Tutuiatul – atingerea celui mai inalt pisc al masivului
      Dimineața ne trezim in voie, eu cel mai lenes. Strângem ușor corturile inca umede, n-avea rost sa mai asteptam soarele, oricum, nu avea program azi pe Macin. Dupa ce mâncam, plecam spre al doilea traseu planificat – Traseul Tutuiatu. Din Macin mergem spre Greci, iar in scurt timp suntem in capătul satului, unde se afla si o fântâna. Parcăm lângă celelalte mașini si in câteva minute ne înfingem la drum sa cucerim cel mai înalt varf din Macin, Vf Tutuiatu, cu venerabila înălțime de 467 m. Traseul începe ușor pe un teren plan ce depășește ruinele unor clădiri, iar putin mai sus trecem pe lângă o stana. Vremea era ideală. Caldura istovitoare din prima zi nu ne mai crea disconfort. Ne bucurăm de nori si constatam ca am prins perioada optima pentru a explora aceste ținuturi dobrogene. Urcam lejer, traseul este mai ușor decât pe Culmea Pricopanului. Azi eram incaltat cu bocancii, nu mai puteam merge in adidași din cauza ierbii ude, căreia nu i-ar fi facut fata. La un moment dat, ajungem la primul izvor de apa, trezindu-ne in mijlocul unui zgomot creat de motoare. Nu știu daca este autorizat sa faci asa ceva intr-un parc național, cert este ca jos scria pe un zid – destinat activităților enduro. Nu știu daca era scris de cei de la parc sau de pasionații de acest sport. De la primul izvor esti tentat sa mergi pe drumul pietruit, însă traseul marcat urca in stanga. Dupa noi venea unul dintre cei cu motorul sa ne arate traseul. Nu eram atât de entuziasmati de inițiativa lui. Pe o panta putin accentuată, in 25 de minute, poposim la Izvorul Italienilor, aflat in Saua Tutuiatu. In acest loc se afla si un camping cu câteva băncuțe măcinate de timp si de intemperiile vremii. Ne reluam mersul dupa o mică inspecție a zonei. Se poate campa in condiții bune, având perspectiva buna spre localitatile din imprejurimi.
      Plecam pe varf, știind ca mai avem vreo 30 minute. Intr-o ora si treizeci de minute am cucerit cel mai înalt varf al acestor munti – Vf Tutuiatu sau Greci cum mai este cunoscut. De pe varf ai o priveliște frumoasa, poți privi localitățile Macin si Greci, ce sad la baza munților sau poti observa brațul Macin pentru cei ce au ochi buni, nu era cazul la mine. Vârful este un mic platou in care ai unde te desfășura, chiar monta cortul, desi nu este recomandat, ținând cont de regulile parcului național. Traseul pe care l-am urmat, marcat cu triunghi albastru, continua pe lângă Vf Pietrosul pana in Valea Fagilor, la drumul ce leaga localitățile Luncavita si Nifon. Nu ne gândeam sa ajungem pana acolo. De pe varf ne-am lasat in dreapta in drumul ce urca odată la cariera. De aici am scurtat traseul fara a ma urmări drumul. El ocolea prea mult, asa ca am luat-o pe un traseu mai scurt, ieșind direct la masina. Am facut bine, am scutit timp prețios, de care ne-am folosit pentru a urca pe traseul Cozluk in căutarea bujorilor.

      Traseul Cozluk – in cautarea bujorilor
      La masina luam o scurta pauza de masa, fiecare mănâncă ce apuca si strabatem ulițele satului Greci pana intram pe o sosea nou asfaltata ce se termina exact de unde pleaca traseele Dealul cu Drum si Cozluk. Primul in stanga, celălalt in dreapta. Cautam putin pana ajungem pe traseu, fiind câteva drumuri ca te derutau. La intrarea pe traseu platim taxa de 6 lei unei reprezentante a parcului, si, dupa cateva informatii obtinute de la ranger, luam cu asalt traseul in cautarea bujorlor. Nu stiam exact locul lor, nici cum arata zona respectiva. Din auzite, traiam cu impresia ca e o intindere mare numai cu bujori. In 10 minute ajungem intr-un camping in apropierea unei cladiri, care din ce am inteles ar fi fost canton. Campingul nu este atat de ingrijit ca celelalte, iarba era destul de mare, iar toaleta ecologica nu parea functionala. Urcam in mare graba traseul, dupa informatia primita de la rangerul parcului se face cam o ora pana la bujori, dar cum noi mergeam repede, in maxim 45 minute. Intalnim la un moment dat cateva palcuri de bujori, insa in mintea noastra era o intindere mai mare. Mergem pana in Poiana Ingradita, chiar mai departe, cand ne dam seama ca locul mare in care speram noi sa gasim multi bujori, erau acele zone de care trecusem deja. Am mers cam 1 ora 20 minute in cautarea suprafetei mari de bujori, incat ne gandeam sa facem tot traseul. Am renuntat la idee si in scurt timp am coborat la masini. Durata lui era de vreo 4 -5 ore. In ritmul nostru, poate il facem in mai putin de patru ore, insa trebuia sa ajungem si acasa tot in aceeasi zi.  
   Plecam catre casele noastre satisfăcuți de experientele avute in acești mici munti. Evenimentele s-au succedat exact cum ne-am plănuit. Târziu in noapte ajungem acasa, dupa o scurta pauza de masa in Brăila. Vom mai reveni cu siguranta aici, Munții Macin mai au zone si alte zone frumoase de explorat.

exploregis2017

Sunrise

Răsărit în Satul Pestera, Brașov

Satul Magura

Apus de soare în Satul Peștera, Brașov

Prăpastiile Zărneștiului

Load More… Follow on Instagram