Greseli frecvente facute pe munte
Se spune ca omul din greseli invata. Nu stiu daca e chiar asa pentru ca pot fi si unele fatale si nu prea ai mai avea ce invata dupa aia. Cel mai bine e sa ne informam din timp si sa ne luam măsurile necasare pentru a evita pe cat posibil unele situatii.
Sa dam exemplu de cateva dintre ele:
Alegerea unui traseu peste puterile noastre – de exemplu, mirajul celui mai înalt varf ii atrage pe mulți sa facă un traseu ce depășește capacitățile fizice si mentale, iar pe parcurs sunt nevoiți sa retragă sau sa se chinuie doar pentru a ajunge la destinație, ramanand cu amintiri neplacute sau cu sechele daca se intampla vreun accident;
Ignorarea vremii rele – mulți merg pe principiul poate avem noroc si nu ploua, desi avertizările sunt clare ca vremea nu e tocmai ideală de munte. O ploaie torentiala insotita de descarcari electrice, un viscol te vor face sa regreti ca ai ignorat avertizarile meteo si sa nu o uiti prea curand.
Echipa cu care mergi – daca ai intr-o echipa oameni care merg prea repede si unii care merg prea încet, e posibil ca unii sa ajunga cu mult inaintea altora la destinatie si fortat de imprejurari sa te intorci sau sa scurtezi traseul (o ploaie care se anunta peste ceva timp, noaptea)
Lipsa echipamentului minim – te poți înșela când pleci pe traseu, adică sa ai vreme buna la baza si pe parcurs lucrurile sa se schimbe, iar tie iti lipsesc hainele de ploaie, o bluza termica, incaltimintea rezistența la apa, o lanterna frontala; nu mai vorbim de echipamentul necesar unei ture de iarna;
Un rucsac prea greu – cand pregatesti rucsacul ai tendinta de a lua casa cu tine, mai ales cand pleci mai multe zile. La inceput pare ok, dar cand incepi sa urci o panta accentuata iti dai seama ca ai cam exagerat si vrei sa renunti la unele lucruri; alta situatie, mulți sunt nostalgici dupa echipamentul vechi sau cel de armata si isi iau cu ei echipamente grele care cantaresc mult. Sa faci o tura de 4-5 zile cu o asemenea greutate, sincer, nu-i vad rostul;
Hidratarea – este un aspect serios de luat in seama. De aceea, este necesar sa ne hidratăm bine inainte de a pleca pe munte, sa nu consumam alcool in exces, sa ne calculam bine cantitatea de apa pe care o luam cu noi si, bineînțeles, sa ne uitam ce surse de apa avem pe traseu si daca sunt permanente;
Mirajul pozelor sau al video-urilor – rețele de socializare, blogurile, site-urile personale necesita public numeros pentru a te face cunoscut, iar pentru asta mulți cauta senzaționalul. O poza pe marginea prăpastiei, mergand pe poteci inguste, neasigurati, cu ochii in device, stand in mâini, sărind in sus sunt câteva situații in care unii au sfârșit-o prost. O roca instabila, o roca umeda, o stare de amețeala te pot duce in prăpastie.
Lipsa informării despre traseu – sunt multi care se aventurează pe trasee marcate sau chiar nemarcate fara a se informa in prealabil. Pe Valea Alba din Bucegi, desi era vara, zapada se pastreaza mult timp, chiar si in luna august, si cei mai multi turisti erau echipati sumar, nici macar pentru o tura serioasa de vara in care sa ai niste bete de trekking. Multi se chinuiau sa urce pe pantele inzapezite, alunecand deseori cativa metri buni.
Graba – sunt la moda traseele făcute in timp record sau traseele lungi făcute intr-o zi, obligându-te astfel sa iei decizii pripite, sa o iei pe scurtatura si sa pierzi traseul, sa ai un accident, sa te prinda noaptea.
Sa ai o prea mare încredere in tine si sa mergi pe premiza – mie nu si poate întâmpla, eu am experiența si știu tot. Daca ne uitam in urma vedem ca foarte multe accidente li s-au intamplat si celor bine initiati in alpinism, drumetii, expeditii. Unii prind o foarte mare încredere in ei si ignora unele aspecte, bazându-se pe experiența. Avalansele, ploile torentiale, viiturile, dislocarea unei roci nu se uita la numele tau sau la experienta pe care o ai;